Ce faci? Stau în genunchi și o frec

Gabriela Herzog

1 August 2015

gabriela herzogMă ştie lumea că nu am toată ţigla pe casă şi fac mişto la greu. În mod special de mine, că aşa nu se simte nimeni atacat.

De cele mai multe ori, când mă suni, o să îţi răspund întâi cu ”Neaţa”, indiferent ce oră este.

Aţi observat că, indiferent ce vrei să comunici când ai sunat, mai întâi întrebi ”Ce faci?”

În funcţie de starea de spirit şi deschiderea la minte a interlocutorului, răspund ”o pun pe pereţi” sau ”stau în genunchi şi-o frec”. Dacă ai să-mi dai o veste bună (puţin probabil să mă fi sunat că îţi era dor de mine), răspunsul e numa’ bun.

Jur că spun adevărul: te rog ia poziţia ghiocel şi să-ţi fie ruşine dacă te gândeşti la ceva indecent sau imoral.

Aplicând regula ”cine se aseamănă se adună”, unul dintre amanţii mei ( Dl A. să îi spunem ) m-a lecuit de răspuns aşa. Mi-a explicat omu’ că nu e un răspuns lady like, că nu se pupă cu mine, că e foarte importantă prima impresie şi eu sunt fată bună şi e păcat să…

Ca un prieten veritabil ce este, mă cunoaşte suficient de bine să ştie că simţul ridicolului este exacerbat la mine. Adică râdem, glumim, dar în circuit închis.

Mă sună dragul de el şi mă invită la un eveniment la Ateneu. Eveniment business. Nu ştiu cum organizaţi voi d’astea, dar al meu o face cam aşa. Are grijă ca invitaţii să aibă teme comune de conversaţie, oferă oportunitatea de networking şi strecoară informaţii printre cuvinte. ”Hai la evenimentul x, aş vrea să îţi fac cunoştinţă cu dl T. Nu doar că v-aţi plăcea reciproc, dar are nevoie de cineva ca tine pe segmentul z, unde tu eşti specialistă. Mi-ar plăcea să îi pot fi de folos.

Şi, darling, arăţi atât de bine în rochia aia roşie, că de-abia aştept să te văd îmbrăcată cu ea”.

Poţi declina o aşa invitaţie? Poţi refuza un prieten? Poţi să ratezi o ocazie în care să îţi etalezi vestita rochie roşie?

Dacă ți se întâmplă vreodată aşa ceva, cere detalii. Sau măcar întreabă-te ”what is behind”. E prea frumos să fie adevărat. Prea pe sufletul tău.

Ei bine, eu am mers pe încredere. Un prieten e un prieten şi nu pui la îndoială bunele lui intenţii.

I-am cerut numele persoanei cu care ar fi trebuit să intru în contact, să îmi fac lecţiile de elementar bun simţ. Nu că aş fi vrut să impresionez (modesta de mine), dar măcar să nu fac gafe majore.

Vine şi ziua cu pricina. Respect toate indicațiile de la dress code, la ora la care trebuia să apar, de la body language la speech elevator.

Programul includea un concert privat de vioară pentru distinşii oaspeţi, o donare de fonduri pentru un caz umanitar şi mult networking.

Fiind singură, ce pot face? Scanez detaliile şi studiez oamenii. Nu îi scanez, doar îi admir. Atât de mult îmi place să văd atitudini care poartă haine şi nu maimuţe împăiate, încât aş putea să opresc timpul în loc.

Undeva, într-o gaşcă veselă, un tip îmi atrage atenţia. Întâi am simţit că sunt privită. Al șaselea simţ care e în dotarea standard. Mă întorc aşa, într-o doară şi mă uit la el. Sper că nu a observat că mi-au sărit ochii din cap ca la broască. Aşa pachet complet nu am văzut decât în Viena. Noroc cu paharul de şampanie din mâna stângă – nu că aş fi stângace, dar se spune că e bine să ai mâna dreaptă liberă, să o poţi folosi în caz că eşti prezentat cuiva. Deci, ca să maschez faza penibilă în care eram cu gura deschisă dupa macho man, mă fac că sorb din licoare.

Ştii fazele alea din film în care el dă semne că este exasperat de companioni şi îi trebuie un motiv să fugă? Ca să fie tabloul complet, imaginaţi-vă că era înconjurat de oameni cu o mare experienţa de viaţă. (da, se încadrau la peste 45 ani; domni: tipul old gentleman. Na, că am zis-o!).

Şi cum al doilea nume al meu este “ întărâtă-l drace”, îl provoc din priviri să plece. Nu poate. Îi argumenta unui partener ceva, dar mimica feţei îmi era dedicată.

vw

Când era spectacolul mai delicios, apare amantul ce m-a invitat:

– Hai să te prezint!

Mă ia de mână şi mă duce spre… grupul vesel. Piticul ghiduş din mine începuse să danseze. Nu conta decât că voi vorbi cu un mamut (mamut = om de business, cu multă experientă).

Greşit! Total eronat! Picture this: eu cu paharul în mâna stângă şi ţinută de cealaltă de… amant. Care zice:

– Domnilor, dacă aţi terminat cu felicitările adresate Dl. Y, în ceea ce priveşte viitorul statut marital, daţi-mi voie să îi fac cunoştinţă cu o persoană foarte dragă mie.

Întorcându-se către Mr Y:

– Ea este stripteuza de care îţi povesteam. Pe mine m-a satisfăcut total. Îţi garantez că o să te dea pe spate. Şi nici nu e scumpă. O pune pe pereţi într-un mare fel!

Știţi ochii de broască de mai devreme? Ei bine, toţi mamuţii aveau câte o pereche. Mr macho man zâmbea în colţul gurii.

Eu… am demostrat că toate culorile curcubeului pot apărea instant pe faţa. Ce speech elevator? Care reacţie? Ce cuvinte? După un timp incredibil de lung, am început să dau din gene.

Aş vrea să vă spun că am avut o replică deşteaptă. Sau viteză de reacţie. Ei bine, nu am avut. Singurul reflex a fost să îmi înfig ghearele în palma amantului. Am aflat mai târziu că m-a ținut de mână, ca nu cumva să sar la bătaie.

– Mă bucur să vă cunosc, în sfârşit. A. mi-a povestit că faci nişte chestii superbe. Ce stil preferi?

– Aaaaa, ştii, eu… adică… depinde de viziunea Dvs.

Nu, nu puteam să fiu mai penibilă de atât. V-am spus că urăsc să fiu în centrul atenţiei? (Mamă dragă, de ziua mea fug şi închid telefonul ca să nu mă sune lumea). Se uitau la mine ca la urs. Dacă eram goală şi cu pene pe mine nu atrăgeam atât de tare atenţia.

– Domnilor, ea mi-a personalizat biroul pe care l-aţi admirat când aţi fost în vizită, zice A. V-am spus că o să vă placă. Draga mea, dă-mi voie să îţi prezint…

Nu, nu am reţinut niciun nume. Deloc.

Că am devenit prieteni buni, buni şi refacem gaşca ori de câte ori este posibil, este acum irelevant.

Am aflat mai târziu că totul a fost o regie bine pusă la punct; nu vă luați după aparenţele care spun că, odată cu vârsta, oamenii devin mai înţelepţi. Nu; devin mult mai deschişi la minte şi îi incântă tot felul de drăcii!

Important este că la întrebarea ”Ce faci”, eu răspund acum aşa:

– Lipeam nişte folie autocolantă pe pereţii unui birou/unei locuinţe.

Sau

– Caşerez autocolant pe un panou/geam.

FYI: unele panouri sunt atât de mari, încât se pun pe jos și, pentru a lipi autocolantul, e musai să stai în genunchi. Folia se lipește prin frecare cu o racletă de pâslă. Deci spuneam adevărul, da?

Pe Gabriela o găsiți și aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Ah, dacă am putea…

Și-a luat „like”-ul înapoi!

Georgia

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
17,294 views

Your tuppence

  1. Ella / 20 September 2015 21:16

    Doamne, m-am amuzat copios! Inca mai zambesc!
    Intr-un fel sau altul, fiecare om isi gaseste nasul… Felicitari pentru scris…!

    Thumb up 3 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro