Ce fel de oameni îmi plac

Oana Dușmănescu

17 May 2013

Dintre toţi oamenii din lume, am ajuns să-i apreciez cel mai mult pe oamenii simpli. Nu proşti, ci necomplicaţi. Cei care nu se întreabă pe 20 de ori pe minut ce au greşit ieri, ci se uită spre mâine. Nu neapărat pentru că nu îi interesează să se îndrepte, ci pentru că ieri a fost ieri şi orice gând aţintit la nesfârşit asupra unui lucru deja terminat este nu doar o pierdere de timp, ci şi o pierdere de sine.

Îmi plac oamenii care nu au amintiri pletoase. Care nu-şi târăsc bagajele după ei ani şi ani la rândul, care îşi plivesc memoria periodic şi ţin minte cu drag numai lucrurile cu adevărat importante şi iluminatoare. Eu, de pildă, ţin minte datele de naştere ale colegilor din clasele I-IV, cu unii dintre ei nemaiîntâlnindu-mă din 1987. Nici măcar una dintre datele acestea, atât de relevante pentru ei, mă gândesc, ţinute minte fără să vreau, nu m-a ajutat vreodată cu nimic. Uneori aş vrea să apăs pe un buton şi să şterg tot ce nu-mi trebuie, dar nu funcţionează aşa. Rămân toate acolo, în cap, colcăie fără să-şi găsească drumul spre ieşire. Uneori am sentimente care se potriveau acum 10-20 de ani. Nu ştiu de unde vin, dar ar trebui să dispară.

Mai îmi plac mult oamenii energic-spre-agitaţi. Oamenii cu planuri, cu proiecte. Pentru ceilalţi şi pentru ei înşişi. Mai cu seamă pentru ei înşişi. Întrebarea HR-isitică tâmpită „Unde te vezi peste cinci ani?” nu ar trebui să ni se pară atât de tâmpită.

Amorţeala nu a făcut bine nimănui, decât pentru perioade scurte de timp, iar acţiunea atrage acţiune. Când nu avem planuri nu ni se întâmplă nimic. Nici rău, nici bun. Şi ar trebui să ni se întâmple ceva în fiecare zi.

Şi am o sensibilitate specială faţă de oamenii care ştiu să ierte. Pentru că aşa s-au născut sau pentru că aşa s-au educat. Şi ei au găsit o cale către serenitate pe care o invidiez. Eu? Eu sunt revanşardă şi mereu defensivă. Mai rău e că-mi place de mine aşa. Eu sunt excepţia de care îmi place. 🙂

Oamenii care nu dorm niciodată şi care simt oraşul în vena de la gât. Oamenii care scriu, inclusiv pe şerveţele. Oamenii care fac tot ce nu voi ajunge să fac eu într-o viaţă întreagă. Oamenii buni, evident, dar uneori şi cei răi, nu mă pot abţine. Oamenii care râd din toată inima şi cei care plâng din toată inima. Oamenii care se întorc acasă după ce s-au plimbat prin lume. Oamenii cu familie, dar şi oamenii singuri. Îmi plac oamenii, dar uneori nu ştiu s-o arăt. Şi zău că am senzaţia că nu o să mai învăţ asta niciodată.



Citiţi şi

De ce…?

 După ce a adormit, i-am luat telefonul la control

Orice soție poate deveni amantă, dar nu orice amantă poate deveni soție

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,746 views

Your tuppence

  1. Alexandru Cobuz / 3 June 2013 12:39

    Oamenii energici si pasionati fac lumea sa evolueze.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Ana Barton / 17 May 2013 12:29

    Las’ că se rezolvă cu memoria, Oana. Nici eu nu uit nimic. Vine Alzheimeru’ şi tabula rasa vom fi. Şi nu serene, ci de-a dreptul îngeri. Ăstora însă le va fi mai greu cu noi atunci, iar ei cred acum că mai rău nu se poate. Ba se poate! Fiţi cu ochii pe noi şi fugiţi profilactic! 🙂

    Thumb up 3 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro