Ce frumos știi tu să vorbești, iubitule…

Camelia Cîmpean

4 September 2014

De  multe  toamne  încoace,  zilele  mele  încep  supărate.

În  viaţa  mea,  timpul  se  rostogoleşte  ca  un clovn  năuc, fără nicio  direcţie,  fără  plasă  de  protecţie  şi  fără  aplauzele  unui  public  care  nu  înţelege  nimic  dincolo  de  scălâmbăielile  dureroase  ale  acestuia.

toamna

Şi  cu  toate  acestea,  îmi  place  toamna.  E  linişte,  adâncă  şi  curată  linişte,  spartă  doar  de  căderea  lină  a  frunzelor,  balsam  pentru rănile  pământului  şi  ale  sufletului  meu.      Plec  de  la  locul  de  muncă  spre  casă  şi ocolesc  prin  parc.  Stau  pe  o   bancă  minute  în  şir,  mă  ridic  şi  trec  mai  departe,  la  altă  bancă,  la  altă  perspectivă  asupra  pădurii  multicolore  de  pe  partea  cealaltă  a  drumului.  Stau  şi  privesc,  atât.  Mă  limpezesc  de  micimea  gândurilor  despre  ratele  neplătite  la  bancă,  despre  problemele  copiilor  mei,  despre  sentimentul  de  vină   şi   de  neputinţă  ce  mă  zdrobeşte,  implacabil,  secundă  cu  secundă…
E  frumoasă  toamna  şi  atunci  când  plouă  şi  plouă  şi  plouă… şi  stai  cu  nasul  lipit  de  geam,  ca  în  copilărie….Şi  în  fiecare  toamnă  îmi  propun  să  mă  scutur  de  rele,  aşa,  ca de  un  cojoc  prăfuit  şi  mă  pregătesc  să  las  în  urmă  un  an  greu  şi  înăbuşitor.

În fiecare  toamnă  este  ziua  mea  şi  vreau  să  mă nasc  în  fiecare  toamnă,  iar  şi iar,  şi  iar…  până  la urmă  nimeresc  eu o  toamnă  mai veselă.

În  fiecare  toamnă,  jumătatea  mea  cea  cu  picioarele  pe  pământ, mă  ascultă  şi  mă  aprobă:

Doar  pe  mine  mă  naşte  toamna,  în  fiece  septembrie…

–        Nu  zău,  mai  gândeşte-te  un  pic.

Toamna,  doar  obrajii  mei  se  pârguiesc  ca  strugurii  din  vie…

–         Hm,  poate  de-aia  se  acreşte  aşa  de  repede  vinul.

Eu  sunt  născută-n  toamnă,  miros  a  poamă  coaptă…

–        Doar  cardul  meu,  săracul,  ştie  cât  costă  sticluţa  asta  de  miros.

Cele  mai  frumoase  poezii  sunt  despre  toamnă.  Deci,  despre  mine.

–        Să-mi  citeşti  şi  mie  poezia  aia  despre  pepeni.

Cine  spune  că  frunzele  mor  toamna?  Nu,  ele  se  îmbracă  în  rochii  de  aur  şi  se  duc  la  bal..

–        Păi,  sigur,  te  puteai  gândi  la  altceva  în  afară  de  dans?

Şi   frunzele   îşi  pierd  câte  un  pantof  şi   întotdeauna  îl  găseşte  câte  un  prinţ  fermecat…

–        Te  rog  frumos,  până  la  pantofi.  Trei  rafturi  am  făcut  în  plus  în  debara,  luna  asta.

Toamna  nu  plouă,  să  ştii.  Se  scutură  stelele  şi  picăturile  sunt  lacrimile  de  bucurie  din  ochii  zânelor.  Ca  ochii  mei…

–        Ai  dreptate,  aici.  Tare- ţi  mai  scapără  ochii  dacă  întârzii  şi  eu  la  o  bere.

Se-alintă  toamna  în  dantele  roşii  ca  focul   şi-n  gutui  galbene  ca  speranţa…

–        Ai  putea  să  fii  şi  tu  mai  amabilă  cu  doamna  de  la  aprozar ?  Ai  văzut  ce  fructe  frumoase  îmi  alege  mie?

Şi-mi  place  să  mă  alint  în  valuri  calde  de  iubire,  sub  raze  blânde  de  soare,  toamna,  lângă  tine…

–        Da,  iubito  şi  eu  te  iubesc.  La  mulţi  ani !

Ce  frumos  ştii  tu  să  vorbeşti,  iubitule.  Mulţumesc! 

Citiţi şi

Căutări…

Îmi plăceau iubiții mamei

De ce nu vă place iarna? De ce nu vă place zăpada?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,888 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro