Ce mai… taci?

Victoria Serman

15 July 2016

Victoria SermanAici o prinde amurgul în fiecare seară. Pe malul lacului. Stă şi priveşte cum se scufundă soarele în apă, ca un magician ce îşi amăgeşte spectatorii, cu aceleaşi trucuri reîncepute la nesfârşit. Ea ştie că e o iluzie optică. Dar tocmai de aceea asistă asiduu la fiecare reprezentaţie.

Se lasă mângâiată de ultimele raze de lumină şi zâmbeşte.

Acesta este locul fericirii ei. Locul în care poate fi cu el. În tihnă. Aici îl poate întreba şi… auzi:

– Ce mai… taci? aşa spunea el când era mic.

Aici l-a simţit pentru prima oară în pântece şi viaţa a căpătat un alt înţeles.

Aici l-a văzut prinzând primul peştişor care, zbătându-se, a nimerit în balerinul ei roşu. Îl mai are şi acum. Balerinul. S-a uzat, şi-a pierdut perechea, dar e cel mai preţios lucru pe care îl posedă. Lucru. Restul averii ei inestimabile nu se măsoară în bunuri. Ci în clipe. Iar acestea fac din ea o bogătană.

LAC

Aici îşi umplea ochii cu jocurile lui. Ïntâi singur, apoi alături de fratele lui. Sau cel care i-a devenit frate printr-o a doua şansă pe care viaţa le-a dat-o, de a trăi într-o familie… armonioasă. Doi fraţi din întâmplare. Şi din alegere. Diferiţi, dar admirându-se reciproc. Opuşi, dar într-o completare perfectă. El, ca noaptea înstelată, meditativ, cumpătat, spiritual. Fratele lui, ca ziua trepidantă, zburdalnic, spontan, locvace.

Aici se lăsa absorbită de visuri atinse cu mâna, iar el îi citea trăsăturile, gesturile, trăirile… Îi culegea momentele de grație fără ca ea să ştie, apoi i le dăruia developate pe hârtie. Câtă măiestrie în felul în care reuşea să îi surprindă esenţa! Să o surprindă!

Aici şi-a dat seama pentru prima oară că ghemotocul care fusese în braţele ei, devenise ea, în braţele lui. Că nu mai trebuia să privească în jos pentru a-l vedea. O privea el de sus, cu zâmbetul acela înţelept şi plin de iubire. Iubire pentru ea, apoi pentru cealaltă ea care i-a aprins inima şi ochii.

Aici a trăit pentru a-l vedea împlinit, la cârma vieţii lui, purtându-şi, aşa cum şi-a dorit ea dăruindu-i-l, numele de domnitor.

Aici a simţit cea mai intensă fericire şi nicio altă postură nu a purtat-o mai sus. Nici cea de iubită, nici cea de soție, nici cea de concubină. Dragostea i-a învăluit întreaga fiinţă datorită lui! Datorită lui s-a îndrăgostit iremediabil de viaţă. De prima, de a doua, de cea de dicolo…

Pentru că ea nu confundă amurgul cu sfârşitul. Lumina dispare doar pentru a lumina alte lumi. Apoi se întoarce. Iar lumina aceasta care o mângâie este ceea ce a rămas în urma lui. E vie, vibrantă, nesfârşită. Chiar dacă nu îl vede, ea ştie că el… este acolo.

Zâmbeşte şi îi ascultă răspunsul. Iar când… tace, îl lasă să se odihnească. În pace.

PS: Pentru mamele care îşi privesc copiii în lumină.

Pe Victoria o puteți găsi întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Cu dragostea nu e de glumit ! – Maggie’s Plan

Nu se poate să fi fost ea. Decât dacă…

Îți amintești?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,280 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro