Ce nu ai voie să faci când iubești

Ioana Bordas

2 March 2015

Bordaș IoanaCând iubești nu ai voie să abandonezi, să rănești, să urăști sau să te răzbuni. Nu ai voie să fii egoist, neatent, laș sau plictisit. În dragoste nu obosești, nu renunți și nu refuzi să acorzi încă o șansă. În dragoste doar ierți… asta ai voie să faci… să ierți și să iubești în continuare …

Nu am fost proastă când am dat a doua șansă. Nici naivă. Nici disperată. Am fost doar o femeie care a învățat că fără iertare poți rămâne infirm… pe viață. Și singura dată în care m-am încăpățânat să iert m-a apăsat pe suflet mult timp mai apoi. Dar era prea târziu…

M-am întors acasă după 5 zile în care am fost plecată la o conferință anostă, undeva în centru Bucureștiului. Mă obosește fantastic capitala. Mă întorc de fiecare dată cu primul tren. Niciodată nu amân plecarea.

Așadar, Bucureștiul e obositor. Psihic. Prea mulți oameni, prea multe mașini, toată lumea e grăbită, agitată, toți aleargă, toți pleacă, toți vin și mai nimeni nu stă pe loc.

Cinci zile în București m-au zăpăcit, nu alta. Plus conferința aia care nu se mai sfârșea. Era a 3-a conferință la care participasem în ultimele două luni și tot ce vroiam era să ajung acasă. Și-am ajuns! După ore interminabile de stat în tren am ajuns.

Mă iubeam pe atunci cu un tip foarte simpatic. Student la medicină în anul 4, mai mare cu vreo 5 ani decât mine. Nu l-am rugat să mă aștepte la gară pentru că deși eram de 1 an și jumătate împreună încă nu mă simțeam în largul meu să-l las să mă vadă nedormită de peste 20 de ore și umblată pe tren de vreo 14.

Ajung acasă, fac duș, mă ung cu toate alifiile și pornesc spre el. Nu-l mai sun pentru că îi dădusem ultimul mesaj când eram în Cluj. Asta însemna că în vreo 3 ore sunt la el. Nu obișnuiesc să apar pe nepusă masă. E nepoliticos.

Ajung la el. Apare omul la ușă… în pijama.

– Au trecut deja 3 ore? Pfuu, ce zboară timpul!

– Au trecut aproape 4 pentru că am trecut pe acasă și m-am pregătit, să nu-ți apar la ușă cu cearcăne.

– Păi, nu mai trebuia să străbați jumătate de oraș, știu că oricum nu obișnuiești să rămâi peste noapte. Puteam să ne vedem mâine la prima oră.

– What? (să intru în pământ, să mă întorc acasă sau să mă prefac că nu am auzit?) Tac.

– Pot să intru sau mă ții la ușă?

– A, da! Intră!

Mă pupă și pleacă la baie.

Văd laptopul pe pat, punga cu chipsuri lângă, o sticlă de suc goală de jumătate (nu plină de jumătate, ci goală de jumătate, am zis bine) și patul răvășit. Dragul de el, mă gândesc, o fi răcit și nu mi-a spus nimic să nu mă îngrijorez, așa că a stat toată ziua în pat și s-a uitat la filme.

Dau să pun mâna pe laptop, să-l închid și să-l pun pe birou, când aud: “ding!” Mă uit. Chat-ul era deschis și privirea îmi fuge exact în căsuța aceea. Scria o domnișoară “Te-au răpit extratereștrii? De ce nu răspunzi?” Îmi dau ochii peste cap și mut cursorul în sus, și mai sus, și mai sus. Interminabil. Mesaje interminabile. Nu cred că mai sunt capabilă să reproduc fraze, dar știu că erau mesaje în care al meu se dădea cocoș burlac și domnișoara se dădea interesată.

despărțire

Apare cocoșul. Mă vede cu laptopul în brațe și sare panicat.

– Ce faci, Ioana? Ai nevoie la laptop? Stai că am câteva foldere deschise, să le închid.

Nu sunt eu foarte pricepută la informatică, dar știu să fac diferența între “câteva foldere” și pagina de facebook.

– Te caută o domnișoară, zic. Și e panicată că nu-i răspunzi. Te las să continui, sunt oricum prea obosită pentru o discuție.

Îmi iau haina și ies.

Face un gest cum că ar dori să mă alerge până în fața blocului, să îmi spună că nu e ceea ce pare, că aia e o disperată și nu-l lasă în pace, că el nu e interesat etc. Mă uit lung la el și îi spun mai mult din priviri decât din cuvinte: “scutește-mă, vorbim mâine!” și plec de tot!

Îmi închid telefonul și îmi văd de-ale mele până în zori.

Dimineață la 07:00 îmi deschid telefonul și îi scriu: “Ies la 4 de la cursuri. Bem un ceai și discutăm?” Îmi intră între timp 14 mesaje. Toate de la el, de azi-noapte. Îmi răspunde: “Da, ne vedem! Iartă-mă! Pot să vin la tine?” și răspund “Nu. Ne vedem la cafenea.” Știa cafeneaua, nu-mi făceam probleme. Plus de alta, cum să-l invit la mine? Pe cine? Eu nici măcar nu-l mai recunoșteam pe omul ăsta.

Ne-am întâlnit.

– Te ascult! zic.

– Știi, m-am simțit foarte singur cu plecările astea alea tale tot mai dese. Când te sunam ori îmi respingeai apelul, ori îmi intra mesajul acela generat automat “Sunt în ședință. Vă resun eu.” Ori nu îmi răspundeai deloc. Iar când te întorceai erai mereu obosită. În weekend tot ce voiai să faci era să dormi. Dacă insistam să ne vedem spuneai că într-o relație e nevoie de spațiu pentru amândoi. Eu ajunsesem în punctul în care aveam atât de mult spațiu încât devenise enervant. Am încercat să te înțeleg. Am crezut că asta implică o relație serioasă. Spațiu. Deși în mintea mea desenasem un tablou al relației la care visam cu mult înainte să te cunosc și nu regăseam atâta spațiu în niciuna din culori. Poate de aceea nu am reușit să mă implic emoțional în vreuna dintre relațiile avute înaintea ta, pentru că nu semănau deloc cu ceea ce îmi doream. Apoi ai apărut tu. Primul an a fost un vis. Apoi nu am mai înțeles nimic. Am trăit între plecările și venirile tale, am adormit cu telefonul pe piept, așteptând să-mi scrii de noapte bună. Apoi ți-am spus că mă simt neglijat. Ai spus că nu pot să fiu eu pe primul loc de fiecare dată și că dragostea înseamnă înțelegere. Eu tocmai asta făceam, te susțineam și te înțelegeam, doar că într-o zi mi-am dat seama că parcă nici nu mă mai vezi. Și am tot cerșit atenție. În loc să mi-o oferi ai început să-mi scotocești prin telefon și facebook. M-ai făcut să par păcătos și să cred că tu nu-mi oferi atenție nu pentru că nu vrei, ci pentru că pur și simplu nu sunt eu demn de ea. M-am întristat. Te iubeam enorm. Încercam să mă apropii de tine, dar în loc să mă lași să o fac m-ai combinat cu toate femeile de pe internet care îmi dădeau like și cu toate care îmi zâmbeau când mă salutau pe stradă. În realitate, ochii mei te căutau doar pe tine. Eram disperat după atenția ta. Mi-ai repetat de prea multe ori că nu doar eu contez, că mai sunt și părinții și job-ul… În topul meu, în schimb, tu erai încă pe locul 1.

Apoi a apărut fata asta. Nu am căutat-o. Te iubeam prea mult ca să caut femei pe internet. Pur și simplu am primit o cerere de prietenie, am acceptat-o și am salutat. Voiam să știu dacă ne cunoaștem și în realitate. Nu ne cunoșteam. Mi-a spus că îi apărusem la sugestii de prieteni și a dat curs sugestiei. Și am tot vorbit. Ba despre ea, ba despre mine. Nu i-am spus că sunt implicat într-o relație pentru că mă făcea să râd și astfel s-ar fi oprit.

Ea mă făcea să râd în timp ce tu îmi spuneai că nu pot să fiu mereu pe primul loc fiindcă uneori prioritățile ți se schimbă, ducându-mă pe locul 2 sau chiar pe 3.

Ea îmi scria cât de mult îi place perspectiva mea asupra vieții în timp ce tu îmi reproșeai că te sufoc și că am devenit un nemulțumit.

Ea făcea tot ce putea să-mi redea încrederea în mine în timp ce tu îmi respingeai apelurile.

Ea se uita peste pozele mele ca să-mi spună mai apoi cât de mult îi place zâmbetul meu în timp ce tu te uitai peste pozele mele ca să vezi ce femei mi-au mai dat like pentru a-mi reproșa mai apoi asta.

Ea îmi scria că se gândește la mine în timp ce tu îmi scriai că am uitat să cumpăr apă plată, că uit mereu, că nu te poți baza pe mine.

Ea îmi spunea că dragostea înseamnă să pui în centrul luminii ochilor tăi omul iubit în timp ce tu îmi spuneai că locul 1 e o chestie infantilă.

Ea stătea ore întregi în fața calculatorului și râdea la glumele mele în timp ce tu îmi reproșai că fac glume nepotrivite când ieșim cu prietenii.

Ea își dorea o familie și o fetiță cu ochi frumoși ca ai mei în timp ce tu erai prea obosită pentru toate astea.

Am vrut să mă urc de nenumărate ori în tren și să fug la ea deși noi nici măcar nu ne văzusem în realitate.

M-a făcut să simt, înțelegi? Să simt că exist! Că trăiesc! Să simt cum îmi curge bucuria prin vene. M-a făcut să mă simt important după multe luni în care tu m-ai ignorat. Lipsa atenției celui iubit îți mutilează sufletul, să știi.

Nu i-am promis niciodată nimic pentru că în inima mea eu voiam să mă căsătoresc cu tine. Voiam să fii tu mama copilului meu. Să îmbătrânesc lângă tine.

Aseară, după ce ai plecat, am formulat în minte un text în care îți spuneam că nu mai pot continua așa, că vreau să ne despărțim, să o luăm pe căi diferite, să ne iertăm și să plecăm mai departe. Credeam că și tu îți dorești același lucru. Apoi am deschis câteva foldere cu pozele noastre. În toate zâmbeam. Păream fericiți. Într-o fracțiune de secundă te-am dorit din nou, am dorit iar zâmbetul acela. Mi-e dor de tine! De ce ne-am îndepărtat atât? De ce m-ai abandonat? De ce am încetat să mai visăm același vis?

Așa că i-am scris ei un mail lung în care i-am mărturisit că sunt cu tine, că te iubesc și că indiferent cât m-ai ignorat eu încă vreau să mai încercăm o dată. I-am cerut iertare. Am lăsat-o să viseze atâta timp. De fapt și eu am crezut că e momentul să mă desprind de tine, să încep ceva cu ea, așa infirm cum aș fi fost după despărțirea asta. Nu am vrut să o fac să sufere. Nu mi-am bătut joc nici măcar o secundă de inima ei deși va trăi toată viața cu gândul că am fost doar un nebun care s-a jucat de-a Dumnezeu pe internet. Dacă i-am ascuns adevărul înseamnă că am mințit-o? Tu mă cunoști și știi că eu nu mă joc cu sufletele oamenilor. Eu nu mi-am bătut joc de nimeni, niciodată.

Iartă-mă, Ioana! Iartă-mă!

Am înghețat. Am încremenit. Aș fi vrut să leșin, să nu fiu nevoită să continui discuția. Să dispar, să mă scurg sub masă. Să se întâmple ceva.

Am tăcut. Am făcut de fapt ce știu eu cel mai bine să fac. Să tac. Am tăcut probabil vreo două minunte în realitate, dar mi s-a părut că am tăcut ani.

– Iartă-mă tu!

– Poftim?

– Iartă-mă tu!

– Pentru ce să te iert, Ioana?

– Pentru lunile astea în care nu am fost lângă tine. Pentru cât te-am neglijat. Pentru că în ultimul timp ți-am pus în vedere doar greșelile și am uitat să apreciez dragostea ta. Pentru că m-am depărtat într-atât. Iartă-mă!

– Ce facem de-acum, Ioana?

– Pentru tine e simplu, continui cu fata aceea. Te va ierta. Îi spui că relația noastră nu mergea oricum, că am discutat și am stabilit de comun acord să ne despărțim.

– Dar nici măcar nu am întâlnit-o. De unde ai certitudinea că mi-ar fi mai bine cu ea? Nici măcar nu știu cum miroase, cum doarme, cum reacționează când fac mofturi. De ce să alegem calea asta? De ce să nu ne mai dăm o șansă?

– Păi, ai să poți trăi fără ea? Nu e păcat să renunți la ceva ce te-a făcut fericit în schimbul unei fericiri incerte?

– Dar eu am fost fericit lângă tine. Un an. Apoi m-ai abandonat așa cum își abandonează un copil jucăria după ce se satură de ea. Fata asta m-a găsit. M-a scuturat de praf, m-a făcut să uit cât fusesem de neglijat. Oamenii au nevoie de atenție, Ioana.

– Mda!

– Ce facem?

– Nu știu. Crezi că mai putem repara relația asta? Uite, eu chiar îmi mai doresc o șansă, dar asta necesită unele schimbări din ambele părți. Suntem oare dispuși să le facem? În ceea ce mă privește să știi că sunt dispus. Dar tu?

– Eu ce ar trebui să schimb? Am fost ocupată, nu infidelă.

– Nu fidelitatea ține doi oameni împreună pe viață, ci dragostea și atenția.

– Tu trăiești în lumea ta. Visezi prea mult. Revino cu picioarele pe pământ.

– Te deranjează felul în care iubesc? Te auzi? Nu îmi contesta iubirea, Ioana! E greșit!

– Nu contest nimic, dar mi se pare copilăresc felul oamenilor de a încătușa alți oameni.

– Dar eu nu te încătușez, Ioana! Eu doar te doresc aproape.

– Nu știu. Mă indispune toată povestea asta. Plec!

– Poate ar trebui să plecăm pentru totdeauna!

M-am uitat la el, s-a uitat la mine și am plecat. Pentru totdeauna. Nu m-a mai sunat niciodată de atunci. Nu mi-a scris, nu mi-a bătut la ușă. Am procedat la fel.

Mi-a spus un prieten apropiat că s-a însurat cu fata aceea cunoscută pe internet și îi merge foarte bine. Că e medic rezident la un spital din Cluj și își face casă pe un singur nivel (cum ne propusesem să ne facem împreună.)

Dacă regret ceva? Hmm… nu știu. Mi-ar fi plăcut să fiu puțin mai maleabilă. Excesele astea de zel nu fac bine. Mi-a scăpat printre degete un bărbat absolut fermecător.

Să-ți fie bine, omule, oriunde te-ai afla! Și iartă-mă… iartă-mă că am renunțat așa ușor!

Și tu poți scrie pe Catchy! :)  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro. 



Citiţi şi

Nu mai pot

Prostuțule!

Ca să scap de dragoste, ţi-o las ţie şi mă însor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
45,559 views

Your tuppence

  1. Dorina / 21 May 2016 7:26

    Lucrurile sunt simple iar el a facut ce trebuia sa faca pentru ca gasise in sfarsit femeia care sa-l iubeasca asa cum isi dorea, care sa-i ofere ce ii lipsea, cu Ioana nu ar fi fost fericit pentru ca nu erau compatbili.
    Fiecare dintre noi iubim si ne dorim sa fim fericiti in feluri diferite iar daca simtim ca persoana de langa noi ne ofera exact ce ne dorim, nu ar trebui sa alegem altceva…

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  2. Adriana / 16 December 2015 23:40

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 3 Thumb down 6
    Reply
  3. Miha / 10 May 2015 0:13

    Si daca in locul “lui” este “ea”?
    Ma regasesc destul de bine in locul lui. Atata doar ca nu am cautat pe nimeni sa ma faca sa zambesc, atata timp cat am fost cu el (mereu ocupat). Cand i-am zis ca ma simt neglijata, ca am nevoie de atentie, a pus punct si a plecat.
    Atunci am intalnit pe cineva care ma facea sa rad, sa fiu fericita, se plimba cu mine prin parcuri. Dar totusi pentru mine era la fel de departe ca si cand ar fi fost in alt oras. Pentru ca eu inca il iubeam pe celalat, si desi radeam simteam ca il tradez, si desi ne plimbam pe unde vroiam simteam ca imi calc in picioare propriile sentimente. Asa ca i-am spus prin ce trec si nu ne-am mai vazut.
    Iar el, cel pe care il iubeam, vroia sa fim amici. Ma pretuia dar nu ma iubea. Aprecia prezenta mea dar vedea drumuri diferite (in timp ce eu vedeam in viitor pasi nostri unul langa altul). Vroiam prea mult.
    Inca nu stiu cat timp va trece pana voi uita. Dar nu o sa mai caut zambetul meu in ochii altuia, atentie din partea nimanui, pana nu voi vedea doar pasi mei pe drumul mai departe.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 13 Thumb down 0
    Reply
    • Ramona / 10 May 2015 9:19

      Buna alegere ai facut, desi nu e usor, dar viata usoara e searbada si nu inveti nimic din ea. Cat despre el, era plecat cu mult inainte de a pleca faptic dupa reprosurile tale ca nu-ti acorda atentie. De aia era si atat de ocupat, pentru ca nu ii mai facea placere sa stea cu tine. Am trecut si eu prin asta, e deja un cliseu, se intampla multora.

      Thumb up 1 Thumb down 1
      Reply
  4. lory / 17 April 2015 10:07

    Stii ce simt si ce cred totusi? Si vorbesc din experienta. Tu ai ramas pentru el marea lui iubire, cealalta a fost si este doar un pansament.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 10 Thumb down 4
    Reply
  5. Cristina / 16 April 2015 11:33

    Bucurestiul este aglomerat pentru ca toti de prin alte parti ale tarii au venit sa-si gaseasca “marea sansa” aici,de aia este aglomerat,ca de ar mai ramane si pe la ei pe acasa,poate lucrurile n-ar fi stat astfel.Trecand peste aceasta remarca articolul transpune viata reala,in care ea,femeie preocupata de cariera ei uita ca acasa o asteapta un suflet dependent de ea,de aceea se ajunge aici.Eu tind sa-i dau lui dreptate,poate gresesc dar barbatii sunt ca si copiii mici,fara mama lor alaturi ei nu pot sa creasca,sa se dezvolte,etc,mare atentie pe viitor,sa incercam sa invatam din greselile noastre,daca nu ramanem singure…intr-un final!

    Hot debate. What do you think? Thumb up 11 Thumb down 5
    Reply
  6. Elena / 1 April 2015 2:45

    Mai devreme sau Mai tarziu tot se intampla ruptura,fiindca ,daca a apucat sa vada ca altcineva ii ofera ceva ce isi doreste , ramanea el cu regretul ca nu a incercat si cu siguranta incerca urmatoarea data cand I se ivea ocazia..asa ca nu ai pierdut..lucrurile respective trebuiau discutate inainte si daca nu ajungeati la o intelegere atunci va vedeati fiecare de vietile voastre…si nu una doua cum se simte singur si abandonat sa se refugieze in bratele altcuiva ..

    Hot debate. What do you think? Thumb up 4 Thumb down 4
    Reply
  7. Fabi / 4 March 2015 13:25

    Sincer, mi-a dat de gandit f.mult acest minunat articol. Ptr.ea a fost o lectie care a trait-o pe pielea ei, ptr.noi sper sa nu fie si doar sa invatatam din greseala ei fara sa trecem si noi prin ce a trecut ea. F.mare dreptate are in tot ceea ce a scris. Si de ce spun ca mi-a dat de gandit? Ptr.ca si eu inainte procedam asemanator….dar de cand am citit articolul mai intai gandesc si apoi reactionez. Nu e vb.ca nu stiam asta dar uneori e bine ca cineva sa iti mai reaminteasca. 😉

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 11 Thumb down 1
    Reply
  8. lxsp / 3 March 2015 17:54

    Ma regasesc in povestea ta ca fata cu care ramane el.
    De apreciat sinceritatea cu care ai scris si oglindit trairile amandurora!

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 12 Thumb down 0
    Reply
  9. Ella / 2 March 2015 19:08

    Doamne! Cum e textul asta! L-am citit incet, ca sa nu se termine repede, am mestecat fiecare cuvant… Greseli din astea din trecut, ma bantuie si pe mine si o sa regret toata viata.. in fiecare an, cu fiecare anotimp nou care se schimba, imi revin doar amintiri petrecute cu el: primavara cand e ziua mea, vara cand m-a cerut si am refuzat ca o dobitoaca.. … a fost de fapt cea mai frumoasa perioada a vietii mele, acum stiu, dar e prea tarziu.. s-a casatorit acum 3 ani, cu o tipa cu carea acceptat sa inceapa o relatie si pt ca o chema ca pe mine, numai ca ea era iubitoare, atenta, etc… exact ca fata din text. poate mor maine, poate pesre 30 ani, dar stiu ca el a fost sufletul meu pereche, cel predestinat… dar eu am dat cu piciorul. si da, ma rog mereu sa-i fie bine, fiindca merita sa-i fie..

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 18 Thumb down 5
    Reply
  10. diana / 2 March 2015 10:58

    Frumos articol, bine scris. Mai trebuie să modifici greseala cu ” vroiam”. Corect e voiam. Dar asta e neesential se rezolva la corectură. Continua scrii f bine!!

    Hot debate. What do you think? Thumb up 12 Thumb down 5
    Reply
  11. Alin / 2 March 2015 10:36

    La ce jucarii de referi Laura? Eu nu am perceput asa

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
  12. laura / 2 March 2015 10:23

    Dacă-i real…nu-i prea onest ce faceți! Oamenii, bărbat sau femeie..nu-s jucării de oameni mari.

    Thumb up 2 Thumb down 4
    Reply
  13. Anca Rusu / 2 March 2015 10:17

    Frumusețe de text! M-a fermecat! Fain, Ioana! Avem cu toții de învățat din povestea asta!

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 15 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro