Ce nu ne lasă să fim un cuplu ca-n povești

Constantin Cucu

18 January 2015

Constantin CucuUnul din paradoxurile firii umane este acela că omul este mai capabil să urască decât să iubească o viaţă întreagă.

Înaintând în vârstă am constat, atât pe pielea mea cât şi pe pielea multora din jur, că în epoca noastră menţinerea unui cuplu de-a lungul vieţii este mai degrabă excepţie decât regulă şi că, atunci când aceasta se întâmplă, motivele acestei menţineri sunt adesea altele decât fuziunea între două suflete pereche.

Bărbaţi şi femei pornesc în viaţă convinşi că vor întâlni acea persoană cu care vor împărţi tot restul vieţii şi în care îşi vor găsi partea complementară şi de sprijin a eului, care îi va ajuta să navigheze prin scurtul răstimp hărăzit sub soare, numai şi numai pentru a constata la un moment dat că genul acesta de speranţă, de relaţie şi de iubire se termină la fel de misterios cum a început.

Chiar şi multe din cuplurile care nu se strică continuă asocierea doar din rutină, frică de schimbare, dedicaţie pentru copii sau convenienţă socială, preferând o viaţă fără iubire, de ceartă pentru telecomandă şi de scrimă psihologică, pasiunii la care tânjeau cândva.

Există unele explicaţii plauzibile pentru această stare a lucrurilor.

În primul rând, specia umană nu este în mod inerent şi exclusiv monogamă, chiar dacă moralitatea convenţională afirmă că ar trebui să fie. Ca atare este nevoie de un grad ridicat de chimie într-un cuplu pentru a se atenua suficient dorinţa de noutate şi de experimentare în alte părţi. În opinia mea numai cuplurile extrem de compatibile din punct de vedere carnal au şansa de a păstra cât mai mult, poate o viaţă, tăciunii pasiunii. Respectul reciproc, consideraţia, încrederea şi compatibilitatea intelectuală, oricât ar fi de importante nu pot suplini din perspectiva şanselor la fericire a unui cuplu, persistenţa banalei dorinţe de a sfâşia lenjeria partenerului.

În al doilea rând, o mare parte din oameni nu consideră că menţinerea unui cuplu necesită vreun tip de efort. Fel de fel de reprezentări, roluri stabilite arbitrar şi aşteptări nerealiste minează cuplurile încă din primele zile şi puţini au suficientă inteligenţă emoţională pentru a discerne şi particulariza toate acestea contextului concret al fiecărui cuplu.

matematica dragostei 00

Fel de fel de frustrări mai mult sau mai puţin explicite se nasc şi se acumulează pe măsură ce sarmalele aşteptate întârzie să apară, gesturile de tandreţe se reduc sau realitatea de zi cu zi demască prinţesei ciufulite şi din ce în ce mai lipsite de chef şi răbdare, prinţi din ce în ce mai incapabili să nimerească coşul de rufe cu şosetele, colacul cu jetul şi aniversările cu memoria.

Numai şi numai prin comunicare, generozitate şi asumarea, mai degrabă decât conferirea de roluri, se poate realiza un echilibru suficient de funcţional cât viaţa de cuplu să decurgă cu minim de asperităţi.

În al treilea rând, este necesară o anumită identitate de proiecte şi de interese.

Unul din motivele pentru care fotbaliştii nu se cuplează cu doctoriţe şi nici manechinele cu filosofii se datorează şi faptului că omul are nevoie de partener şi pentru a-şi valida căutările, apentru a-şi atenua angoasele şi pentru a-şi împărtăşi speranţele, aşteptările şi succesele.

Este greu de conceput cum un bărbat şi o femeie, fără nici un teren comun de joacă, ar putea să continue împreună o viaţă.

În ultimul rând, este important pentru sănătatea unui cuplu negocierea acelui amestec de intimitate şi de libertate care să fie convenabil amândoura. Oameni diferiţi au nevoie de cantităţi diferite de de spaţiu personal, fără de care devin frustraţi, agresaţi şi sufocaţi, dar şi de momente de contopire fără de care se pot simţi însinguraţi.

Toate acestea fac ca, în fapt, cuplurile, mai ales cele între persoane tinere, confuze încă emoţional şi inepte din punct de vedere al comunicării, să evolueze sub presiune, acumulând frustrări, în loc să le stingă, transferând presiune în zona cuplului, în loc să o atenueze, competiţionând, în loc să colaboreze, până în stadiul în care viaţa devine un coşmar, fără cauze precise şi fără soluţii vizibile.

Nu cred că este imposibilă o relaţie semnificativă care să dureze o viaţă.

Plecând însă de la norocul compatibilităţii fizice şi emoţionale, menţinerea unei astfel de relaţii necesită în mod explicit o abordare generoasă, destul de mult efort şi preocupare, o bună definire a dorinţelor şi aşteptărilor proprii şi ale celuilalt şi suficientă dorinţă şi capacitate de a comunica.

Fericirea nu este un pol magnetic spre care să fim inexorabil atraşi.

Este o stare de spirit probabil imposibil de atins în totalitate, având în vedere că depinde de atât de mulţi factori mai mult sau mai puţin exteriori nouă.

Marea noastră majoritate nu sunt fericiţi pentru că nu ating niciodată amestecul de bogăţie, sănătate, noroc, timp liber, preocupări, succese, gratificări şi recunoaşteri care să îi facă permant mulţumiţi deşi, probabil, chiar dacă le-ar atinge ar găsi noi şi noi motive de a nu fi fericiţi.

Există cu toate acestea posibilitatea de a fi fericit, în ciuda facturilor, crampelor, fricii de mâine sau altor factori perturbatori şi uneori această fericire ia chipul adormit al femeii de lângă tine.

Citiţi şi

Ecuație cu amanți și neveste înșelate

„Mi-a fost dor de tine, fetița lui tata!”

Iubește-mă tu când…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
11,277 views

Your tuppence

  1. Emanuel Prichici / 5 June 2015 20:03

    atata timp cat veti cauta fericirea in altii nu veti fi niciodata fericiti.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. rezident rau / 20 February 2015 16:38

    Ati pus bine punctele pe i (daca bine imi aduc aminte, “naiv” se scrie cu doua puncte pe i, cel putin in engleza pe care o mai stiu). Pentru un endocrinolog, nu stati deloc rau cu psihologia, sau o fi si experienta la mijloc. Din perspectiva unui om (inca) tanar, cu hormoni vioi, partea carnala poate fi hotaratoare, indiferent daca printesa e ciufulita sau nu. Sigur, intervine obisnuita, dorinta de liniste, poate si un pic de poltronerie, pentru a nu pierde favorurile cu care ne-am obisnuit (barbatii). Vor mai fi si altele, sunt sigur ca mai multe comentarii sincere n-ar strica.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. Dana / 20 January 2015 10:11

    @ Andrei: asta e imaginea ratatilor. Cine are suficient respect de sine are si curajul de a lua viata de la capat, la orice varsta.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 2
    Reply
  4. Andrei / 18 January 2015 18:12

    bla bla bla toti, dar toti raman impreuna din comoditate si frica ! asta cel mai mult la romanasii care dorm pe ei, in toate si care de la 45 ele se cred si ajung sa arate ” trecute” neingrijite, fara pasiuni personale, fara idealuri in afara de cele care tin de copii, iar ei de la 50 se cred batrani si ajung sa arate asa si sa fie, de aici problemele erectile. Si asa o dulce ingalare a cuplului, unde fiecare nici macar nu mai reuseste sa se prefaca ca-i fericit si nici nu-l mai interesezeaza. Repet : comoditate lor, a barbatilor, carora desi le fug ochii si inima dupa o alta femeie, nu-s in stare sa-si duca dorintele pana la capat, se cred batrani, si frica femeilor de singuratate, de noi perspective, mentalitatea ” cine le mai ea pe ele” .
    ” chipul femeii adormite ” ha haa, care ? ala ravasit, iritat de orice, zgripturos, coltos, isteric, care nu zambeste niciodata, nici macar in poze ? Sa ramana cu spatele si nani mult !

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 19 Thumb down 5
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro