Ce pacoste pe capul meu!

Catchy

4 April 2016

Am o perioadă întunecată de viaţă în urma mea. Care a durat mulţi ani de zile. Determinată de diverse motive, schimbări hormonale, schimbări negative în situaţia de cuplu, acestea au fost primele semnale că ceva nu e în regulă… încetul cu încetul am fost nevoită să renunţ şi la serviciu, pe motive medicale, şi la mai toate celelalte activităţi care îmi produceau atâta plăcere, pentru că toate erau legate de pasiunea mea artistică.

Precum mi s-a spus întotdeauna, şi din fericire şi acum, „ce noroc aveţi că v-aţi făcut din hobby o meserie”. Este un compliment pe care îl aud mereu şi am renunţat de mult să mai explic necunoscătorilor câte ore, săptămâni, luni şi mulţi ani din viaţă sunt necesare pentru a realiza o „meserie”, un mod de existenţă, dintr-un simplu „hobby”. Câtă disciplină, din cea mai fragedă pruncie, câte renunţări la alte plăceri fireşti, la alte distracţii… Îmi amintesc mereu, vivid, cum la 4 ani, când începusem lecţiile de pian, stăteam să număr la o notă întreagă până la patru – 1-2-3-4 -, rar, aşa cum mă instruise profesoara… era vara şi copiii se jucau afară, hinta-palinta scârţâia din fiarele ruginite legănâdu-se încoace şi-ncolo, eu îi auzeam prin geamurile larg deschise… şi simţeam că ia scaunul foc sub mine, atât de mult îmi doream să mă joc şi eu cu ei.

Dar am răbdat şi am studiat note întregi. Pentru că o adevărată pasiune cere sacrificii şi nu se abandonează aşa, cu una, cu două, nici chiar la 4 ani.

Acum nu mai am 4 ani şi perioada întunecată care m-a măcinat în ultima vreme pare să se apropie de sfârşit. După burn-outs, după ce demisionasem cam de la tot ce făcusem, (prea mult, prea intens, prea obositor), n-am mai îndrăznit să ies din casă. Nu ştiam ce înseamnă atac de panică, hiperventilaţie, agorafobie. M-am născut curajoasă şi temerară din fire, chiar imprudentă de multe ori. Iar această afecţiune care a sosit să-mi umbrească viaţa şi starea de bine m-a luat prin surprindere şi m-a dezechilibrat total. Nu era  vorba de o „depresie” temporară, cu care toţi se confruntă mai mult sau mai puţin, mai devreme sau mai târziu. Căci depresivă, în sensul clasic al cuvântului, nu sunt şi n-am fost, Slavă Domnului, niciodată. Ci de o pacoste, că altfel nu pot să-i spun, care m-a covârşit din senin, exact în momentul când trebuia să se întâmple. În pofida anilor de suferinţă pe care-i am în spate, continui să cred cu tărie că nimic nu e întâmplător.

fată

Mi-am revenit încetul cu încetul, cu paşi mici, am învăţat Yoga, m-au ajutat toate, la moment. După care, un pas înainte, doi înapoi. Venea din senin acea împietrire, oriunde, oricând, când mă aşteptam mai puţin. Tremuram din cap până-n picioare, ameţeam, mi se oprea respiraţia. Uneori, pe stradă fiind, mă aşezam pur şi simplu jos, pe trotuar, dacă nu era vreo bancă prin preajmă. De câte ori nu mi-am torturat sărmana căţeluşă nevinovată, pe care încercam să o plimb şi ca exerciţiu pentru mine, şi de dragul ei! Ţinând-o scurt în lesă şi prelingându-mă pe lângă zidurile caselor, ca să evit trotuarul, în timp ce acolo nu era niciun fel de pericol! Traversatul străzii, chiar şi fără trafic, era pentru mine un coşmar.

Şi aşa, în asemenea momente, aşteptam să se ivească cineva, trecători necunoscuţi, ca să-i rog să mă ajute. Să-i rog să mă însoţească până acasă. De cele mai multe ori, oamenii erau binevoitori. Unii mă compătimeau, unii poate mă considerau cam …ţicnită, deşi nu arăt nici ca o beţivă, nici ca o drogată, ba, dimpotrivă, culmea că primeam mereu complimente pentru eleganţă vestimentaţiei. Le explicam despre ce e vorba şi mă înţelegeau, mă ajutau. Şi mulţi încercau să-mi dea sfaturi. Un domn mi-a spus odată „să nu fiţi supărată pe dumneavoastră însevă că vă simţiţi aşa, nu aveţi nicio vină”. Mi-au mers la suflet vorbele acelea, nu le voi uita. Oh, şi ce supărată eram pe mine însămi când mi se întâmplă asta! Ce război se purta între raţiunea mea şi suflet, creierul care urla NU E NICIUN PERICOL! EŞTI O FIINŢĂ SĂNĂTOASĂ, INTELIGENTĂ ŞI TALENTATĂ!, şi trupul meu care tremura ca o frunză-n vânt, neputând să se ţină pe picioare.

Într-o zi am avut acelaşi ghinion, venind de la cumpărături, la doar câteva minute de casă. Şi am oprit o doamnă mai în vârstă. Dânsa m-a luat de braţ zicând, desigur, fată dragă, te duc până la uşa ta. Poate nu a durat nici cinci minute „plimbarea” făcută în comun, nu din plăcere, ci din necesitate. Eu hăpăiam după o gură de aer, în panica mea absurdă, şi încercam să mă scuz pentru situaţia în care mă aflam. Doamna s-a oprit din mers, m-a privit în ochi şi m-a întrebat: Cum te numeşti, fată dragă? Dana, am murmurat eu, emoţionată. Mi-a atins capul cu ambele mâini, m-a sărutat pe frunte şi mi-a zis: Dragă Dana, te binecuvântez în numele lui Iisus Christos. Pe mine mă cheamă Maria şi uite, locuiesc acolo vizavi de tine. Am trecut şi eu prin multe şi am învăţat să-mi găsesc pacea sufletească. De acum înainte îţi va fi bine.

Blândeţea şi căldura vocii ei, aproape materne, m-au cutremurat. Nu erau inspirată de milă. Simţise profund suferinţa din sufletul meu. Intuise neputinţa mea de a trece peste această baricadă iraţională care mă izolase de lume şi de viaţă atâţia ani. Ani preţioşi care nu vor mai reveni. Ani în care până şi a ieşi la cutia poştală sau a face doi paşi afară îmi provoca o temere mai presus de cuvinte.

Nu pretind că s-a produs o minune după binecuvântarea Mariei, o simplă anonimă din Amsterdam. Iar habotnică n-am fost niciodată, ba chiar dimpotrivă. N-am mare chestie cu biserica, cu religiile, în general. Le accept şi le iau pe toate cu un bob de sare… eu cred în ceea ce cred. Dar CRED. Asta contează pentru mine.

Maria anonimă din Amsterdam m-a sărutat pe frunte, ca o mamă româncă care ar fi zis: Să ai noroc, fată dragă! Bată-te norocul să te bată, de aici şi de acum încolo, norocul să fie cu tine!

Guest post by Lavender’s Blue



Citiţi şi

Uneori nici nu vreau să mă uit la pensionarii ăștia

Să mă ierți…

Am 38 de ani și habar n-am ce este aia o femeie adevărată

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,471 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro