Ce preferați?

Rodica Culcer

28 June 2016

rodica culcerPentru că zilele acestea suntem cu ochii îndreptaţi spre Marea Britanie, încep cu un aforism al lui Winston Churchill, în traducere liberă: “Necazul cu sinuciderea politică este că vei trăi destul pentru a-ți da seama cât de mult ai greșit”. Poate că Churchill se gândea la deciziile nesăbuite ale politicienilor, eu însă mă gândesc la atitudinea iresponsabilă a cetăţenilor României faţă de propria lor ţară, care şi ea poate duce la un soi de sinucidere politică, sau civică, pe care o vom regreta cu toţii. Nu sunt o Cassandră despletită, ci doar un observator lucid, sper, al scenei publice. După peste 25 de ani de jurnalism simt că am început să mă repet penibil, scriind despre corupţie, abuzuri, necinste şi desconsiderarea binelui public de către cei aflaţi la putere. În anul de graţie 2016 am ajuns la trista concluzie că am scris degeaba: nu numai că aceiaşi oameni care au compromis idealurile anticomuniste ale revoltei din decembrie 1989 se alfă la cârma ţării, dar sistemul corupt – “ticăloşit” – instituit de ei s-a consolidat, iar majoritatea cetăţenilor acestei ţări acceptă liniştită starea de fapt. Comunismul, mascat în “democraţia originală” a lui Ion Iliescu a triumfat asupra democraţiei autentice. Cauzele acestei stări de fapt sunt multiple, dar să-mi explic mai întâi accesul de scepticism.

Sfârşitul sesiunii parlamentare, practic ultima din mandatul parlamentului ales în 2012, a prilejuit o demonstraţie de nesimţire din partea partidelor politice: nu numai că au votat din nou împotriva cererii DNA privind urmărirea penală a fostului ministru Titus Corlăţean, responsabil pentru batjocorirea românilor din străinătate cu prilejul votului de la prezidenţialele din 2014, nu numai că au desconsiderat obiecţiile Curţii Constituţionale la legea pensiilor aleşilor locali, creând încă o categorie de privilegiaţi cu pensii speciale, într-o ţară care se împrumută deja pentru a asigura plata pensiilor, nu numai că au elaborat o lege fără egal în UE, prin care avocații dobândesc superimunitate în fața procurorilor, dar au găsit cu cale să se excludă pe ei înşişi de la prevederile legii privind conflictul de interese. La iniţiativa eternilor contestatari ai ANI şi ai DNA, – Marton Arpad (UDMR), Daniel Florea (PSD) și Florin Iordache (PSD, președintele interimar al Camerei Deputaților – Parlamentul a votat aproape în unanimitate dezincriminarea conflictului de interese pentru cei care şi-au angajat rudele la cabinetele parlamentare până în anul 2013. Motivaţia juridică este ridicolă, şi anume că Regulamentul Camerelor ar fi interzis angajarea rudelor abia în 2013. Legea conflictului de interese exista însă din 2003, fiind aprobată de Parlament, deci nu cred că poate fi vorba de ignoranţă din partea aleşilor, ci mai degrabă de impertinenţă.

Şi ce au făcut alegătorii români confruntaţi cu această nesimţire, care îi exceptează practic pe parlamentari de la prevederile legii, aşa cum i-au exceptat şi pe avocaţi cu câteva zile înainte? Nimic. O mână de oameni au protestat în Piaţa Universităţii pe 23 iunie, fiind imediat legitimaţi de jandarmi, pe motiv că ar fi instigat la violenţă. “Duşmanul poporului” a fost un tânăr cu o pancartă pe care scria “A sunat Jilava, îi lipsesc 583 de tupeiști.” Iată, într-adevăr, unde se afla marea ameninţare la adresa securității naționale! Manevrele de intimidare din partea jandarmilor nu sunt însă o premieră: ele s-au manifestat atât la protestul spontan din Piaţa Victoriei împotriva demiterii ministrului culturii Vlad Alexandrescu, cât şi cu prilejul comemorării victimelor din clubul Colectiv. La o lună după comemorarea din 6-7 mai, Carmen Uscatu, preşedinte al Asociatiei Dăruieşte Viaţă, a fost amendată cu 3.500 de lei pentru organizarea unor acţiuni de comemorare, în contextul scandalului legat de infecţiile nosocomiale. Adică oamenii mor în dezastre ce puteau fi prevenite de autorităţi, mor infectați în spitale pentru că autorităţile ascund infecţiile nosocomiale şi cumpără dezinfectanţi diluaţi de la mafioți, iar cetăţeanul nu are dreptul să protesteze, în concepția ministrului de interne Petre Tobă. Dacă linia de conduită impusă Jandarmeriei de un apropiat al lui Gabriel Oprea nu ar trebui să ne mire, ne întrebăm totuși cum este posibil ca, înafara câtorva relatări de presă, să nu se sesizeze organizaţiile civice, să nu existe nici un protest public? Cu astfel de tăceri iresponsabile se sinucide o democraţie.

jilava protest

Puteți urmări aici scena.

Bine, oricum era o democraţie slabă de înger şi diformă, pe care – s-o recunoaştem – am dobândit-o în 1989 în urma jertfei unei minorităţi de oameni curajoşi din câteva oraşe mari, în timp ce restul nației tăia porcul. Din cele trei componente clasice ale unui sistem democratic – alegeri libere şi corecte, statul de drept şi cultura democratică – noi nu am instituit în 1990 decât un soi de alegeri pe care Ion Iliescu le confunda cu centralismul democratic din statutul PCR şi care, în absenţa celorlalte două componente, erau uşor de manipulat. Dacă s-a mai imbunătăţit ceva la capitolul stat de drept, aceasta nu s-a întâmplat ca rezultat al unor presiuni interne, ci a presiunilor UE şi NATO, care ne-au primit nu pentru că am fi meritat, ci pentru că situaţia geopolitică le dicta această decizie. Astfel, lupta anti-corupţie în România au susţinut-o mai mult străinii decât românii, care, de fapt, în loc să se revolte că ţara involuează (să ne gândim doar la infrastructură, sănătate şi educaţie), au găsit tehnici de acomodare cu “sistemul ticăloşit” şi se pupă în oglindă de câte ori fentează legea. Aşa au fentat şi patronii clubului Colectiv, cu ajutorul primarului sectorului 4, şi am văzut ce s-a întâmplat. Am văzut, am protestat şi – am uitat. Am strigat cu furie “corupţia ucide”, ne-am bucurat că avem un nou guvern – şi am crezut că totul s-a rezolvat, uitând că majoritatea parlamentară este aceeaşi din 2012, adică a USL, că guvernul are și câteva elemente anti-reformatoare și dubioase, şi că administraţia este în mâinile clientelei politice a USL. Iar la alegerile locale din 5 iunie nu puţini au votat penali în fruntea primăriilor.

Părem o naţie schizofrenică: peste 60% dintre noi aprobă activitatea DNA, dar acceptă re-instituţionalizarea conflictului de interese pentru parlamentari şi superimunitatea pentru avocaţi, ca şi pensiile speciale pentru diferite categorii profesionale; strigăm în stradă “corupţia ucide”, dar suntem incapabili să ne organizăm pentru a urmări combaterea ei și a susține DNA, ne îngrozim ori de câte ori inundațiile fac ravagii, dar alegem aceiași edili și aceleași consilii județene care nu făcut nimic pentru a împiedica revărsarea râurilor. Nici măcar partidele care se declară anti-sistem nu sunt capabile de acțiuni hotărâte și consecvente. Crizele din sănătate de anul acesta au demonstrat cât de putred este întregul sistem, dar noi nu protestăm – nici în stradă, nici la urne. Mai degrabă nu ne ducem la vot, pentru că nu avem pe cine vota, nu-i aşa? Este adevărat că avem o clasă politică de toată ruşinea, dar de ce o lăsăm să zburde liberă, mai ales că, potrivit ultimelor sondaje, 9 din 10 români spun că nu au încredere în partidele politice? Ne lipseşte cultura democratică, ne lipsesc reperele – şi cum am putea să le avem atâta vreme cât spaţiul public este dominat de televiziunile mafioţilor generaţi de vechiul regim comunist? Când până şi site-urile de ştiri care se opun puterii mediatizează declaraţiile unor personaje condamnate sau cercetate penal, care ajung astfel să dicteze agenda publică – pentru că o declaraţie determină solicitarea unei reacţii din partea celor vizaţi şi aşa ajungem să ne ocupăm de Adrian Năstase, Victor Ponta şi Gigi Becali mai mult decât de ţara care se prăbuşeşte în jurul nostru, pas cu pas? Mass media şi şcoala au rolul lor în generarea acestei culturi a acceptabilităţii corupţiei, iar sindicatele din educaţie, în majoritate aservite politic, ar trebui şi ele să răspundă, alături de oficialii din minister, pentru eşecul educaţiei civice.

Spiritul civic este aici cuvântul-cheie, lipsa lui fiind cauza pentru care cădem atât de uşor în ispita iresponsabilităţii. Nu credem că putem schimba ceva, deşi am schimbat puterea prin vot în 1996 şi 2004, şi apoi în 2015, prin proteste de stradă. Probabil că acum mai aşteptăm o catastrofă ca să ieşim în stradă – dar numai de la 64 de morți în sus, și să nu fie caniculă, că noi vara mergem la terasă, nu la protest! Şi nici nu citim ştiri şi comentarii, că ne plictisesc şi „tot nu se schimbă nimic”. Sigur că nu se schimbă dacă nu ne implicăm. Avem elite politice mizerabile, chiar anti-naţionale, iar partidele politice s-au tot autoreprodus, trântind porţile în nasul celor care erau altfel decât veteranii lor. În anii electorali, activiştii partidelor pleacă cu sorcova şi cu ajutoare sociale prin sate şi comune şi câştigă dreptul de a continua jaful, corupţia şi abuzurile încă un mandat parlamentar. Să ne imaginăm însă că protestele de după tragedia de la Colectiv nu s-ar fi oprit după numirea guvernului Cioloş, că protestatarii ar fi urmărit cu atenţie acţiunile guvernului, Parlamentului şi administraţiei şi ar fi reacţionat hotărât, prin proteste masive și dure (nu doar petiţii on-line) la orice derapaj. Că ar fi boicotat, de pildă, masiv alegerile, forţând invalidarea lor – prin noi proteste. Nu ar fi fost atunci partidele forţate să-şi schimbe abordarea, în loc să-i excludă pe puţinii critici din interior, cum l-a exclus PNL pe Theodor Paleologu şi PSD pe Valeriu Zgonea? Sigur că ar fi fost. Să ne imaginăm, de asemenea, că am avea organizaţii civice anti-corupţie mai active şi mai militante, care merg dincolo de elaborarea de studii finanţate din exterior (bune şi acelea, dar insuficiente); că ne-am fi constituit într-o imensă mişcare civică anti-corupţie, cu purtători de mesaj convingători, pe care mass media nu-i mai putea ignora. Ar mai fi putut jandarmii să recurgă la mijloacele primitive de intimidare la care au recurs în cazul recentelor proteste, la care au participat o mână de oameni? Bineînţeles că nu. Dacă ceream în stradă demisia ministrului Tobă, câteva zile la rând, în număr mare, nu ar fi fost el obligat să plece? Sigur că da – și jandarmii nu ar mai fi îndrăznit să ne intimideze și să ne amendeze. Dacă studenții și universitarii cinstiți ar fi ocupat amfiteatrele până la abrogarea modificărilor aduse de Adrian Curaj și PSD la Legea Educației, am mai fi avut oare o nouă lege rușinoasă, pe care acum se chinuie s-o contracareze președintele Iohannis (altul care s-a trezit târziu!)? Sigur că nu. Și poate demisiona și catastrofa de Adrian Curaj, membru remunerat al Academiei de Științe ale Securității, adică jucăria serviciilor.

Ar trebui să fie deja foarte clar că electoratul urban va pierde toate partidele istoriei, dacă nu se va manifesta, dacă va lâncezi iresponsabil şi leneş, cu ochii la Animal Planet sau cu capul bine afundat în nisipul plajelor, în timp ce clasa politică abominabilă pe care o tolerăm prosteşte şi clientela ei îşi fac de cap, iar electoratul rural, captiv, cu aspiraţii diferite de ale noastre, care nici nu a auzit de spiritul civic, ne ia ostateci pentru a-şi linişti frica de necunoscutul unei lumi pline de provocări. Dacă nu ne trezim şi nu ne asumăm responsabilitatea pentru destinul nostru, ce le vom răspunde generaţiilor viitoare, atunci când ne vor întreba cum de a fost posibil ca România să decadă atât de mult? Că oricum nu se putea schimba nimic? Este o minciună! Numai în Coreea de Nord nu se poate schimba nimic, deocamdată. Până şi chinezii, care nu trăiesc într-o democraţie, se pot organiza să protesteze când le ajunge cuţitul la os. Poporul birmanez a votat împotriva juntei militare ani la rând, în ciuda persecuţiilor sângeroase, şi în cele din urmă au reuşit să-i înlăture de la putere. Numai noi, “cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci” (ha-ha), ne lăsăm îngenuncheaţi de „tagma jefuitorilor”, de o şleahtă de profitori fără scrupule, care ne fură şi apoi ne sfidează?

Puteţi să aruncaţi cu pietre în mine, dacă vă tulbur comoditatea. M-au acuzat unii şi că îmi denigrez ţara – dar toţi ziariştii critici la adresa puterii erau de fapt acuzaţi că denigrează ţara în anii 1990, când marii “patrioţi” erau prin PRM, PUNR sau PSD. Dar eu cred că este mai patriotic să spui adevărul, oricât ar fi de urât, să nu laşi minciuna şi necinstea să triumfe în țara ta, să nu cazi victimă indiferenţei şi scuzelor facile care duc la iresponsabilitate civică. Este adevărat că asta doare – “câtă luciditate, atâta dramă” – iar drogul je m’en fiche-ismului este mult mai tentant, căci te face să te crezi superior „plebei”. Doar că nu ești superior, ești laș și iresponsabil. Sorry, iar am dat cu bățul prin gard! Aveți două posibilități: să mă înjurați pe mine (varianta facilă), sau să protestați împotriva lor (varianta complicată). Ce preferați?



Citiţi şi

Am fost inocentă și m-am ars

Trebuia să apari și să dispari, ca eu să exist

Jeg, glumițe, dictatură

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
869 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro