Ce rămâne după iubire și moarte

Alexandru Petria

8 March 2015

“La ce mai e bună iubirea, dacă ea nu poate salva pe nimeni de la moarte? Așa începe și așa se și termină cel mai nou roman al Cristinei Nemerovschi, “Păpușile”, apărut la finalul anului 2014. O idee interesantă să începi primul și ultimul paragraf cu o frază identică, cu atât mai mult cu cât întreaga narațiune este o încercare detaliată și – aș spune eu – reușită de a da un răspuns coerent și memorabil la această întrebare.

Dora, personajul principal, una dintre cele două “păpuși”, are 18 ani în 2011, când o cunoaște pe Luna, într-o vacanță neașteptată la mare. Deși cântă într-o trupă rock și are impresionante aventuri erotice, Dora este vulnerabilă; vine dintr-o familie conformistă, cu un tată ce încearcă să-i restrângă libertatea, necunoscând-o cu adevărat, cu o mamă vitregă cu doar câțiva ani mai în vârstă, care îi ajunge în final cea mai bună prietenă. La fel ca Vicky din nymphette_dark99, un alt roman al Cristinei Nemerovschi, Dora are și ea un secret despre care nu poate vorbi nimănui, legat de dispariția neașteptată a mamei adevărate, Eva, ruptă definitiv din viața ei pe când ea avea 11 ani. Luna, cealaltă “păpușă”, pare opusul, la prima vedere: rebelă, nonșalată, senzuală, impulsivă, artistă. În realitate, iubirea căreia îi dau frâu liber cele două ajunge să le niveleze cumva personalitățile, să le șlefuiască asemănător, încât, după un an de relație, par mai degrabă două surori care se bucură de fiecare zi trăită împreună, două iubite care nu caută neapărat să se completeze una pe cealaltă. Cartea urmărește trei ani din viața Dorei și Lunei, din 2011 până în 2014, singurii trei ani ai lor împreună.

papusile_nemerovschi

Structurată în două părți, “Iubirea” și „Moartea”, „Păpușile” este o carte care te zdruncină și te doare, indiferent de vârstă, de sex sau de experiența ta de viață. Îți amintește că moartea poate lovi pe neașteptate, pe oricine, chiar în momentul în care ești cel mai împăcat cu tine, când ai ajuns la un liman. Moartea, ca și iubirea, se poate năpusti în viața ta de oriunde, ca un animal de pradă:

Poți muri când ai fost la piață și ai cumpărat toate ingredientele pentru zacuscă. Simți deja în nări mirosul plăcut de vinete coapte, te bucuri de toamna asta care îți amintește de copilărie, și te oprești la marginea trotuarului pentru a pune ceva mărunțiș în poala unei bătrâne care îți aduce aminte de bunica ta. Un camion condus de un șofer mahmur intra peste bordură, te lovește, te târâște metri întregi, izbitura dizlocă și amestecă totul în tine. Și mori. Poți să mori când mergi fără griji pe stradă, fluierând, cu un covrig cu susan în mână, și, de la etajul zece al unui bloc, o jumătate de balcon decide chiar atunci că a venit vremea să nu mai continue lupta cu gravitația. Îți cade în cap și mori. Poți muri când ajuți copii să treacă strada, când donezi bani, când asculți din milă povestea plictisitoare a unei bătrâne care s-a lipit de tine pe o bancă, în stația de autobuz. Poți muri în timp ce dai locul în transportul în comun, în timp ce urci scările, în timp ce mănânci un măr. Poți muri alergând pe bandă, poți muri în timp ce îți cumperi bocanci noi și te bucuri că au numărul tău. Poți muri în timp ce plătești întreținerea sau în timp ce repari televizorul părinților tăi. Poți muri în timp ce acoperi un coleg care a șters-o mai devreme de la muncă. Poți muri la înmormântări, la botezuri, la nunți, la majorate. Poți muri la ședința cu părinții. Poți muri ascultându-ți albumul preferat.”

Cristina Nemerovschi ține bine în frâu atât ironia, cât și suspansul. Știi încă din prolog ce se va întâmpla cu Luna, și, cu toate astea, povestea propriu-zisă te surprinde și te atinge. Moartea – care va schimba pentru totdeauna destinul Dorei – este ironică și mai degrabă întâmplătoare. Ea nu este însă finalul. Povestea Dorei continuă, devenind tot mai dramatică pe măsură ce ne apropiem de ultimele pagini ale cărții: “Nu puteam să accept. Nu voiam lumea asta fără ea. Nu aveam nici un rost aici. Nu m-aș mai fi putut bucura niciodată de lucruri. Nu puteam atinge nimic frumos, fără să mi se sfâșie sufletul că ea nu îl poate atinge, la rândul ei. Și simțeam că nu mai merit nimic, că nu am de ce să fiu eu cea care rămâne. […] Am ajuns la hotel, ne-am cazat, eu am primit o cameră numai a mea. Mi-am făcut duș fără tragere de inimă, mi-am lăsat rucsacul în cameră, și am plecat să mă sinucid.” Sunt multe răsturnări de situație, personaje care apar pe parcurs, dezvăluiri din trecut, o evoluție a acțiunii pe două planuri care ajung la un moment dat să se întretaie.

Personajele secundare sunt și ele captivante. Eva, mama Dorei, își părăsește familia și se stabilește la Paris, unde va deveni o pictoriță celebră sub pseudonim. Bunica Dorei ghicește în cărți și o întâlnește pe Luna, pe când era copil, prezicându-i moartea la 26 de ani. Mario, puștiul țigan care are o aventură ciudată cu Dora. Senatorul, cu o vilă la marginea orașului și multe gărzi de corp, tatăl Lunei. Prietenii săriți de pe fix ai celor două. O casă de lemn construită în copaci, pe care cele două o numesc Mădă.

La fel ca în “Pervertirea”, al cărei subiect putea fi rezumat în fraza “un artist ucide și lumea din jurul lui se schimbă”, și în “Păpușile” se vorbește mult despre condiția artistului. Luna, din punctul de vedere al iubitei ei, este întruchiparea ideii că opera de artă cea mai complicată, sofisticată și valoroasă este propria ta viață.

Ce semnifică titlul, de ce sunt “păpuși” cele două fete îndrăgostite? Pe de o parte, avem o carte pentru copii care a marcat viața Dorei, un volum de povești cu două personaje-păpuși, Luna Betiluna și Dora Minodora. Aceasta e amintită mereu în acest roman. Pe de altă parte, previziunea pe care o face ghicitoarea cu părul verde poate spune că, în definitiv, nimeni nu poate fugi de propriul destin; până la urmă suntem doar marionete, doar niște păpuși trase de sfori. Unde mai pui că apare și iubirea, care se luptă mereu cu liberul nostru arbitru…

Deși Cristina Nemerovschi nu renunță la limbajul actual al tinerilor dezinhibați, tonul acestui roman este mai cald, mai sentimental – autoarea intră bine în pielea naratoarei, până la capăt.

“Păpușile” este un roman cu două lesbiene, dar, cumva, asta nu mai e atât de relevant în timp ce îl citești. Pentru că este despre lucruri mai importante și mai mari decât orientarea sexuală a unor tinere. Este despre moarte, în primul rând. Despre suferință și acceptare. Despre iubire. Despre riscuri, viața trăită la limită, sfidare, prietenie, iertare. Despre relațiile dintre părinți și copii. Despre societatea de azi, nu în ultimul rând. Despre găsirea propriului drum și neabaterea de la el. Despre formarea unei conștiințe și despre cum te lași modelat de ceea ce trăiești.

Cristina Nemerovschi dă și un posibil răspuns la întrebarea pe care o pune la începutul și la finalul cărții: „Suntem doar momente, doar frânturi. Suntem bucăți mici, într-o lume pe care n-o înțelegem pe deplin, și din care nu putem simți decât ceea ce atingem. Plutim într-un lichid vâscos, ne e frică de el, și din când în când trecem pe lângă un obiect care arată așa cum n-am mai văzut până atunci, dar care ne înfricoșează mai puțin – și ne lipim de el, ne culcușim acolo speriați și ne facem o lume. Lumea fiecăruia din noi. Nu vedem prea mult dincolo de ea. Ne e frică să ne ridicăm pe vârfuri și să privim mai departe, pentru că știm că vom vedea peisaje străine. Dacă am putea alege, ne-am dori ca întotdeauna să trăim numai în spațiul nostru restrâns, cunoscut, fără amenințări, fără pericole. Iar iubirea poate face asta. Iubirea te ridică pe vârfuri și te obligă să privești dincolo de lumea pe care ai construit-o tu, în care te refugiezi plin de teamă. Iubirea îți șterge frica. Te provoacă să cauți ceva nou, ceva care să-ți dea bătăi nebune de inimă, să te facă viu.”



Citiţi şi

Exerciţiile răbdării

Te-ai ars, Cristino!

La înmormântarea Mădălinei

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,038 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro