Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Ce vor să audă femeile de ziua lor? Poate… cele două cuvinte?

7 March 2018

Astăzi este 8 Martie. Este ziua mea. A ta, a noastră, a Femeilor. Până la urmă, o Ea a fost la început, de ce să nu recunoaștem.

La pornirea tuturor lucrurilor mărețe, recte omenirea, a fost o femeie. Se numea Eva. S-a născut dintr-o coastă, a lui Adam, primul bărbat pe care Dumnezeu l-a făcut după chipul și asemănarea Sa. Și ce greșeală capitală a făcut ea? A mușcat din mărul cunoașterii și pentru asta a fost alungată din Rai.

Nu a fost ea, femeia, primul mister al omenirii, ci al doilea. După bărbat. Și totuși, chiar și fără rochie, ea a existat de la bun început. A fost o anonimă de-a lungul istoriei, indiferent de ce haine a purtat. A învățat că drumul spre Rai și spre Iad este pavat cu bune intenții. Și-a asumat rolul de a sta în spatele lui, al bărbatului, și, de aceea, poate s-a spus mereu că în spatele unui bărbat puternic stă o femeie și mai puternică. Cu o condiție pusă aprioric: să îl iubească. Pentru că numai dragostea inventează mijloace potrivite de convingere sau de șantaj. Există o regulă care spune că dacă vrei ceva, cere-i unui bărbat și va spune, dar dacă vrei un lucru și acela să fie făcut, cere-i unei femei și îl va face. Dar, între timp, s-a demonstrat că este valabilă și reciproca, nu-i așa?

Adam, după căderea din Rai a Evei, a înveșmântat-o. I-a pus haine lungi și iașmac, basma pe cap, ca să îi păstreze misterul. Pentru el. De aceea, nu i-a cunoscut nimeni frumusețea, pentru că nu a văzut-o. Ea creează, ea face lumi, ea naște și renaște de fiecare dată, prin ea, prin copii, prin faptul că există, pur și simplu, pentru ei.

femeie floare zeita

S-au întrebat toți înțelepții lumii, de la antrenorii spiritului din antichitate și până la Freud, ce vrea o femeie? A întrebat și Charles Bucowski mai recent, în secolul nostru, în cartea lui despre Femei, și Osho, și Cărtărescu și chiar monahul Savastie Bereștovoi, ce vor femeile? Chiar și Mel Gibson, în filmul „What women want” a pus aceeași întrebare. Cărți scrise despre femei. Chiar așa se numesc toate și fiecare în parte. Cartea despre femei. Ce este cu atâta preocupare pentru noi?

Ce vrem oare?

Vrem înțelegere. Vrem să fim luate la pachet cu tot cu bucurii și tristeți. Vrem să fim iubite așa cum suntem, cu plusuri și cu minusuri. Vrem să creăm viață și să o creștem mare. Iar viaţa aceea să poarte recunoştinţă peste vreme. Vrem să avem, din timp în timp, timp necesar pentru noi. Vrem să nu creăm spectacol fără acoperire în jurul nostru, vrem să citim povești copiilor, să rămânem surse de inspirație.

Vrem să fim recunoscute și redescoperite. Vrem să fim privite și poate ascultate.

Acceptate așa cum suntem, imperfecte, cu crize și întristări, cu bucurii și sacrificii, cu încercări de a face din oameni mici, mari, din zile albastre, verzi, din puțin, o lume.

Suntem floarea de mușețel de pe podul de lemn, care răsare la nesfârșit. Oricât de mult ai crede că nu mai poate.

Și de aceea, astăzi, spun că merităm să fim citite și să se întrebe lumea ce ne dorim.

Se întreabă?

Sigur da.

Așa că, în final, „La mulți ani!” și o zi la fel de frumoasă ca tine, dragă Femeie!

*

Iată ce spune Alexandru Andrieş despre femei şi tind să îi dau dreptate.

“Bărbaţii-s făcuţi din carne,
Femeile – din oţel,
Ar fi trebuit să fie invers,
Dar Dumnezeu mai greşeşte şi el…

Femeile zic că-s din carne,
Bărbaţii că-s din oţel,
Şi de-aia e noaptea-ntuneric
Şi viaţa e un hotel…

Ca nisipul femeile sunt,
Le ia pe sus orice boare de vânt?”

P.S. Ce vor să audă femeile de ziua lor? Poate cele două cuvinte? Şi poate nu numai astăzi?

           Guest post by Monica

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

O blondă tinerică și un munte de bărbat

Iubesc, deci sunt viu!

Știe sau nu știe soțul?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,503 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro