„Ce vrei să te faci când vei fi mare? Fericit.”

Ramona Sandrina

1 November 2015

Ramona SandrinaSunt o femeie care, în principiu, sunt fericită și mulțumită cu viața ei, deoarece niciodată nu m-am compromis pentru a deveni cineva sau altcineva. Îmi place în pielea și sufletul meu. În mintea mea. Întortocheată, neînțeleasă, visătoare, dar a mea. Nu plagiez visele și viața nimănui. Nici iubirea. Așa cum sunt, ale mele sunt mult mai bune. Nu întotdeauna ușoare, nu mereu fericite, dar ale mele.

Am 38 de ani care nu simt că sunt nici prea mulți, nici prea puțini. Sunt exact atâția câți trebuie să fie ca să înțelegi că viața este ceva ce trebuie trăit, chiar dacă uneori ai dori să se oprească și să rămână așa, neclintită într-un anume moment al ei. Acel moment în care ne-am simțit cel mai bine, fericiți şi plini de viață.

Am o fetiță de opt ani de care sunt deosebit de mândră și bucuroasă, deoarece e un copil care a înțeles de foarte mică să trăiască fericită și să se bucure de tot și toate. Și mai am un cățel și, până nu demult, o pisică. Acum, am trei pisici. Aceasta e familia mea. Și bogăția.

Nu am mașină, deoarece iubesc să umblu foarte mult pe jos, să visez cu ochii larg deschiși, să plâng și să râd la fiecare întâmplare pe care mi-e dat să o văd în plimbările mele zilnice. Și, credeți-mă, când îți faci timp să umbli, viața se schimbă. Nu mai ești tu buricul pământului, cel care suferi cel mai mult, cel care le trăiești și le pățești pe toate. Vezi multe!

femeie in soare

Nu am o casă a mea. Stau cu chirie de când mă știu pe picioarele mele. Multă vreme, mi-am dorit să fiu mereu pe picioarele mele. Să fiu puternică, independentă. Și am fost. M-am bucurat de fiecare etapă din viața mea. Și de cele în care mi-am clădit singură drumul în viață, și de cele în care le-am trăit independentă, și singură, dar cel mai mult m-au bucurat cele în care am avut cu cine să le împart. De cele în care când deschid ușa, văd zâmbetul larg al fetiței mele, ochii plini de sclipire, mânuțele acelea micuțe și firave care mă caută și mă îmbrățișează. Neprețuite!

Am rămas pe picioarele mele, dar nu m-am temut să mă topesc de dragul cuiva, să curg și să mă las culeasă, protejată, iubită. E minunat când se întâmplă asta. Este minunat să știi că oricât ești de vulnerabil, de naiv, de deschis, omul de lângă tine te iubește, te prețuiește, te împlinește și dorește să îți împlinească orice nebunie visezi sau îți dorești. Este minunat să te poți vedea clar ca lumina zilei în iubirea, sufletul și viața altui om! Nimic nu se poate compara cu această încredere, liniște și iubire! Nici măcar zilele în care rămâi teribil de singur și sfâșiat de întrebări, de dureri, de revolte și de moarte. Știi că moartea poate lua orice, dar nu ne poate lua ceea ce am trăit! Iar eu am trăit ceva minunat, ceva magic, basmul care se întâmplă doar o dată în viață!

Material, nu sunt un om bogat. De fapt, nu sunt nici măcar un om care își poate permite multe. Mai ales acum, când de trei luni caut un serviciu și nu găsesc, când stau cu chirie și mă întreb cu ce o voi plăti, cu ce voi cumpăra lemne, dar nu mă poticnesc. Cumva, știu că în mine stau toate soluțiile. Am fost omul care niciodată nu a acceptat ideea cu destinul. Cred în el, dar nu în limitele lui. Cred că numai de noi depinde cât de nelimitate ne sunt limitele. Și mai cred că numai de noi depinde ce fel de oameni suntem, rămânem sau alegem să devenim. Poate, dacă acceptam și eu în viața asta compromisurile ce mi-au fost oferite, eram la ora actuală o femeie la casa ei, lipsită de griji materiale, cu viitorul pus bine, dar eu nu am acceptat compromisuri. Am vrut să cred că toți suntem în stare să ne împlinim visele și ceea ce suntem noi. Ceea ce ne alcătuiește și ne definește. Asta, nu înseamnă că nu am muncit. Ba da. De toate. De la gestionar la vânzătoare, de la secretară la asistent de imagine, jurnalist și manager. În toate etapele însă, am fost omul care a scris, care nu și-a părăsit dragostea vieții sale. Eu și scrisul avem o legătură ombilicală. Eu respir prin scris. Mă exorcizez. În timp ce unii se împietresc în viață și se schimbă din cauza durerilor, sfâșierilor, căderilor, eu mă deschid și scriu, aștern pe hârtie ceea ce nu pot duce. Transform! Transform durerea într-un dans al cuvintelor și moartea iubitului meu în nemurire. Am inceput două facultăți, dar nu am terminat nici una. Nu pentru că nu aș fi fost capabilă. Am fost șef de an și am terminat fiecare an cu bursă de merit. Nu le-am terminat deoarece mi se cerea să renunț la principiile mele, la mine și să devin altcineva. Nu pot. Și nu accept. Așa cum nu voi accepta niciodată să mă prostituez intelectual sau real pentru un job. Prefer să mănânc cartofi prăjiți toată ziua și să muncesc noaptea scriind pentru ca fetița mea să mănânce sănătos, să crească frumos și să înțeleagă că viața, indiferent de ce ne oferă, este minunată. Contează foarte mult însă pe cine ai alături în drumul prin ea!

Într-o zi, cineva a venit și mi-a oferit o sumă de bani să îmi încep afacerea. Am eu una în cap. Era pe vremea când credeam în investitori îngeri. Dar a pus condiții. L-am rugat să își ia banii. M-a întrebat de ce. E simplu! Dacă știa ce să facă cu ei, de ce a avut nevoie să mi-i dea mie? Mie, cine mi-i dă, mi-i dă să fac ce cred eu că trebuie să fac ca să îmi împlinesc visul și să manageriez o afacere.

Asta nu înțeleg, însă, oamenii. Să nu se compromită. Să nu își compromită visele și, mai ales, iubirea, Viața! Oricât de greu ne este în viață, oricâte întâmpinăm, oricâte scurtături ni s-ar oferi, cel mai bine este să ne ținem drumul nostru, calea inimii.

Într-o zi, oricât de întunecat este, va răsări și soarele, iar dacă eu spun asta, trebuie să mă credeți pe cuvânt, deoarece acest sfat vi-l dă cineva căruia în ultimele trei luni i-a murit cel mai bun prieten, iubitul și marea iubire a vieții sale, cineva care a rămas fără job, cineva care stă cu chirie cu un copil, un cățel și trei pisici!

Acum, nu sunt pe deplin fericită. E în mine un gol, o rană sfâșietoare care pe orice parte a sufletului mă întorc, sângerează a dor, dar voi fi, deoarece i-am făcut o promisiune copilului meu – că voi trăi frumos și fericită –  și celui pe care îl iubesc – că voi trăi ca el să nu moară! Și eu mereu mă țin de cuvânt. Pentru că doar pe acela și iubirea le am!

Astfel că, privind în urmă, nu pot să văd decât viitorul! Văd în mine o femeie de 38 de ani care a reușit în viață ceea ce spunea Lennon: „Ce vrei să te faci când vei fi mare? Fericit. Mi-au spus că nu am înțeles cerința. Eu le-am spus că ei nu înțeleg viața”.



Citiţi şi

Ah, dacă am putea…

A fi sau a nu fi parte din aventură

Am 38 de ani și habar n-am ce este aia o femeie adevărată

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,312 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro