Cea mai lucidă formă de dragoste

Vasile Andreica

30 June 2014

vasile andreicaAcum vreo două mii de ani jumate, discipolii fostului prinţ moştenitor Gautama din clanul Sakya din nordul Indiei, nobilul bărbat căruia i se mai spunea şi Cel Trezit, se luptau de zor cu un paradox. Pe de o parte, maestrul lor insista să-i trimită la meditat în cimitire. Să nu vă gândiţi la şiruri largi de pietre frumos cioplite. Nu. Un cimitir din India vremii însemna trupuri lăsate în voia naturii. Stăteau băieţii ăştia luni în şir privind cum trupul mort se descompune şi rămâne carne putredă, hrană pentru muşte, şi în cele din urmă oase uscate. Vedeau şi miroseau tot. Aspru, Gautama cel deşteptat din iluzie.

Aspru, dar şi inimos. Purta de grijă unei adunări care putea cuprinde mii de ucenici. Răspundea la nevoile fiecăruia. Şi mai ales, culmea, insista ca omul să iubească toate fiinţele – da, chiar şi muştele alea nesimţite – cu grija cu care o mamă îşi iubeşte singurul copil.

Din această dilemă cum putem ieşi?

Dacă există cineva conştient de originea şi fragilitatea vieţii, doar o mamă poate fi. Ea ştie prea bine cum şi ce. Şi, dacă e câtuşi de puţin inteligentă, simte şi finalul inevitabil. Marele învăţător indian a numit sentimentul acela deosebit către care îi îndemna pe discipoli “metta”, cuvânt care are aceeaşi rădăcină cu “maitri”, adică mamă.

Tenderness

Iubire de mamă. Pe româneşte, cred eu, s-ar tălmăci “duioşie”.

Iată un cuvânt foarte greu de redat în alte limbi. Pare-se c-ar proveni dintr-un adjectiv latin, “doliosus”, care vrea să însemne “îndurerat”. Un cuvânt cam desuet în ultima vreme, duioşia asta, prea puţin auzit.

E dragoste, da. Dar o dragoste care ştie că obiectul sentimentului ei “se trece”. O dragoste care ştie că toate trec, până şi ea însăşi. Cea mai lucidă formă de dragoste. Aici se întâlnesc mintea care înţelege “frageda fire” şi inima care o celebrează.

Mai ştim să fim duioşi? Abia mai reuşim. Oscilăm între agăţare şi renunţare, când duioşia e chiar la mijlocul spectrului sentimentelor. Ce-ar fi să atingi pe oricine şi orice cu duioşie, ştiind de cât efort a fost nevoie ca acel lucru sau acea fiinţă să existe şi înţelegând că ea e mereu pe ducă, e de parcă nu-i?

Ne putem reumple viaţa cu atenţie duioasă? N-o fi chiar aşa de greu. Sper! Încercăm?



Citiţi şi

Să mă ierți…

Am 38 de ani și habar n-am ce este aia o femeie adevărată

Singură, dar liniştită

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,184 views

Your tuppence

  1. Andrea / 21 October 2015 22:05

    Pe undeva la mijlocul celor 35 cm, pe un gat puternic … de girafa?

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro