Cea mai nasoală curvă pe care am văzut-o vreodată

Ioana Duda

15 June 2015

Ioana DudaAm fost la București. A fost taaaare frumos. La fel de frumos ca o curvă bătrână, sulemenită cu verde pe la ochi, cu țâțele tronând regal din bluza mulată și bucile fleoșcăite, atârnând de sub fusta prea scurtă. E clar cât de mult mi-a plăcut, da?

E frumos la București pentru că totul e mare: blocuri, străzi, gropi, prețuri, în general, dar și în special: Centrul Vechi. Io am fost norocoasă că am primit băutură și mâncare moca, dar prietenele mele și-au luat țeapă. Ele au mâncat la restaurant. Cre’că nu s-au săturat, și ele nu sunt prea mâncăcioase, vă jur, pentru că, după ce au luat prânzul, și-au mâncat și unghiile când au văzut nota de plată.

Mi-a mai plăcut mult, da’ mult de tot în București, că e cald. Atât de cald, de mi-aș fi vândut și sufletul diavolului pentru o porție de aer proaspăt.

A mai fost mișto la București pentru că un taximetrist binevoitor m-a dus de la barieră la Caru’ cu bere, deși i-am spus că vreau la Hanu’ cu bere. Cred că era un om tare bun. Când m-a văzut cu limba atârnând lungă din gură și asudată (io, nu limba), nu s-a mai gândit la altceva, decât să mă ducă repede, repede să îmi potolesc setea. Eu am aflat prea târziu că mi-a tras țeapă. După ce i-am lăsat zece lei, deși drumul nu făcea nici cinci. Tocmai de aia. După ce m-am dezmeticit și am aflat că fusesem prostită, i-am urat multă sănătate lui și familiei sale, sănătate pe care nu vi-o doresc și vouă.

Așa cum l-am plăcut pe el (cred că a fost dragoste la prima vedere or something, pentru că mă tot gândesc la el), mi-au plăcut la fel de mult și ceilalți taximetriști. Aștia de la noi sunt niște fraieri, care te duc pe orice distanță, chiar dacă face trei lei. Cei din București sunt deștepți. Și buni, măi, buni ca pâinea caldă. Țin foarte mult la oamenii din oraș și îi vor sănătoși. Probabil au văzut și ei la televizor că trebuie să faci mișcare cel puțin 30 de minute în fiecare zi. De aceea te refuză dacă nu le convine distanța până la destinație, nu e așa? Nuuuu, că sunt amabili, diplomați. Îți spun un preț de nu ai cum să le accepți propunerea.

disgusted

În București îmi mai place mult constanța culorii. Bucureșteni, e pentru binele vostru. Cum în orice moment sunteți pasibili de un infarct provocat de claxoane, la care se adaugă stresul și agitația zilnică, măcar peisajul să nu se schimbe. Nu care cumva să vă surprindă vreo culoare. Bănuiesc că de aia. Altfel nu îmi explic de ce dracu’ e atât de mult gri.

Citiți și replica unei bucureștence, Bucureștiul nu e pentru măicuțe, Dudo!

În rest, toate bune. M-am adăpat bine, bahic, am dansat și am cântat până am rămas fără voce. Pentru că și Bucureștiul, ca orice curvă bătrână, pe care primul iubit a deflorat-o după ce i-a promis că o va lua de nevastă, dacă și-o trage cu el, are oaze de candoare. Iar io am avut ghid bun.

Toată bucuria mea de a fi petrecut weekend-ul într-un oraș așa frumos a fost umbrită doar de cei de la CFR. Trenul București-Timișoara a avut întârziere doar o oră. Nu mă așteptam de la ei la așa ceva. Pentru că ei pot mult, mult mai mult!



Citiţi şi

Pentru fostele care cred că una mai bună ca ele nu există

Femeile bune trebuie luate de lângă idioții care nu le merită

Azi, acum, îți faci timp!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
11,523 views

Your tuppence

  1. Dina / 28 June 2015 16:46

    M-am nascut in Timisoara in 1959, pe vremea cand mamele voastre nici nu se gandeau inca la maritis si facut copii. Am invatat sa spun buna dimineata in romaneste, sarbeste, ungureste, nemteste. Cel maI bun prieten la scoala a fost un evreu. Pe vremea lui Ceausescu aveam scoli primare in 4 limbi, ziare in 4 limbi si teatre romNesti, nemtesti si evreiesti. De ce spun toate astea? Pentru ca cine nu a trait in Timisoara nu poate intelege atmosfera de acolo. Chiar daca eram sub comunisti, Timisoara inca avea aerul de ‘Mica Viena’, cum era numita pe vremuri. Timisoara a fost intotdeauna urata si invidiata. In special de cei din Bucuresti. Poate Bucuresti era capitala tarii, dar Timisoara era capitala elegantei, a tolerantei si a bunului simt. Era capitala armoniei. Timisoara era Vestul ravnit de toti. Sigur ca dupa 1989 s-a facut un urias schimb de populatie. Timisorenii adevarati s-au imprastiat in partu zari, iar locul lor a fost luat de cei din Regat. (Da, noi banantenii inca va numim regatzeni. Fara sa va judecam, fara sa va desconsideram). Regatenii au venit cu mamaliga, ‘fata de fata’, manele si fitze. Totusi aerul vestic al Timisoarei s-a pastrat. Timisoara e inca invidiata si urata. Nu mai sariti in gatul bietei fete, ci stati mai bine si incercati sa intelegeti ca Timisoara are o cultura total diferita de Bucuresti.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 15 Thumb down 4
    Reply
    • Cristi R. / 24 December 2015 0:20

      Timisoara e inca invidiata si urata? Uau!
      Stimata doamna Dina, chiar credeti cu tarie in ceea ce spuneti cand spuneti ca Timisoara e inca invidiata si urata.
      Chiar credeti ca sunt atat de multi cei ce nu au altceva mai bun de facut decat sa invidieze si sa urasca un oras care nu le-a facut nimic?
      Sper sa fiti o exceptie in Timisoara.
      Nu de alta dar daca marea majoritate a Timisorenilor gandesc ca dumneavoastra este foarte trist.

      Thumb up 3 Thumb down 1
      Reply
    • Lilith / 17 November 2016 19:47

      Timisoara e un oras din Romania,nimic mai mult sau mai putin. Avem si orase frumoase,dar numai daca alegi anumite parti din ele,ca na,in general,imaginea dezolanta “romaneasca” o vezi absolut peste tot. Ca e Timisoara,Brasov,Cluj,ori indiferent ce alt oras,exista ceva in aer,in modul cum ordinea si curatenia se imbina cu neglijenta si lipsa respectului pentru locul unde traiesc oamenii. Inca avem bai publice imputite,cafenele unde te fura la paharu’ de plastic in care servesc…asa-zisa cafea;inca exista ceva care nu ii permite tarii noastre,indiferent in ce oras te afli,sa avanseze. Si nu,nu ma refer aici la guverne si parlamente si presedinti,ma refer la oameni,la aspect.Nu respecta nimeni nicio regula de fapt,gunoaiele la fel arata atarnate pe la tomberoane,desi acum exista posibilitatea sa le aruncam “neamestecate”.Inca esti tratat in prea multe locuri ,ca un intrus,inca exista acea lene,delasare,acel miserumpism in atitudinea oricarui gen de om pe care-l poti cunoaste.Inca se sufera de sine,de geaca purtata,de pantofii fitosi,de cuvinte stupide,de lipsa de substanta.O,da,Timisoara sau nu,Romania-i totuna 🙂

      Thumb up 3 Thumb down 0
      Reply
  2. bella / 17 June 2015 16:25

    Vă doresc. Vi-l doresc, NICIODATĂ vi-o doresc. Iubește cuvintele corect.

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
  3. Cristi R. / 16 June 2015 22:06

    Ioana, Ioana, cum sa nu fi nemultumita daca ai venit la Bucuresti imaginandu-ti ca e ca Viena, sau Timisoara, sau orice alt oras numai Bucuresti nu.
    Asa se intampla atunci cand asteptarile nu au nimic comun cu realitatea.
    Intr-un fel imi pare rau pentru tine.
    Cred ca e tare frustrant sa vezi doar griul din jurul tau.
    Sau e vorba doar de efectul produs de o prejudecata des intalnita acolo unde marea majoritate au sentimentul ca doar ei sunt fruncea.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 10 Thumb down 0
    Reply
  4. întrebătoare / 16 June 2015 15:30

    Câte curve a văzut autoarea Duda la viața ei, ca să fie capitala cea mai nasoală dintre ele? De ce stă o femeie, autoarea Duda, să se uite după curve și să facă și comparații?

    Hot debate. What do you think? Thumb up 7 Thumb down 1
    Reply
  5. Borso / 16 June 2015 14:30

    Amuzant articolul si suculent scris! Am locuit trei ani in Bucuresti, mi-a placut si mi-a displacut in aceasi masura. Mi s-a furat telefonul din geanta, am vazut femei gravide in autobuz/metrou stand in picioare langa barbati de 16 – 30 de ani care nu aveau nici un plan sa le cedeze locul, am vazut barbati pleznind femei fara ca nimeni sa intervina sa o salveze, am vazut rautati gratuite si marlanii multe. Dar am vazut si viata, agitatie, distractie multa. E o pustietate inflorita Bucurestiul! E un antrenament din care iesi pregatit pentru orice; te face sa reactionezi (mai ales daca nu esti crescut acolo). E o diferenta culturala, cand m-am intors in Ardeal mi se parea ca sunt in statiune :)). Nu m-as mai intoarce sa locuiesc acolo, dar apreciez cei trei ani de “antrenament”.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 9 Thumb down 2
    Reply
    • Dana / 17 June 2015 17:13

      Imi aduci aminte comparatia Bucuresti versus Budapesta din punct de vedere al atmosferei. Dupa doi ani petrecuti in Budapesta, eram satula de liniste ca de tintirim…:)

      Thumb up 2 Thumb down 0
      Reply
    • Loka / 23 December 2015 21:21

      Am fost la Timisoara si intr-un parc, in mijlocul orasului unul il batea pe un drogat ca l-ar fi imprumutat de bani si nu i-a dat inapoi.
      Nu a intervenit nimeni.
      Asa ceva n-am vazut in Bucuresti…

      Inseamna ca Timisoara este un oras de cacat?!? Sau ca timisorenii sunt o adunatura de urangutani necivilizati?!?

      As zice ca nu, dar dupa articolul asta …

      Thumb up 3 Thumb down 2
      Reply
  6. elena / 16 June 2015 13:41

    Eu sunt bucureșteanca si sunt efectiv îndrăgostită de orasul asta de cand aveam 13-14 ani, cand am început sa ii descopăr cartierele vechi. Cu toate ca il iubesc, eu pot sa înțeleg ca nu toata lumea il vede asa cum il vad eu – exotic, plin de sarm, de istorie si de bijuterii ascunse la fiecare colt de strada. Pentru unii, Bucureștiul e mizerabil si obositor. Si au si ei dreptatea lor. E ok daca Ioanei nu-i place aici, e dreptul ei. Bucureștiul nu depinde de părerea fiecărui vizitator, Bucurestiul a vazut multe, a trecut prin multe, respingerea e un fleac pentru orașul ăsta incredibil.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 12 Thumb down 0
    Reply
    • Borso / 16 June 2015 14:32

      “daca nu va place, stati al voi acasa”… pe principiul ca daca-ti spun ca mirosi a transpiratie, in loc sa te speli, preferi sa nu ne mai intalnim? 🙂

      Hot debate. What do you think? Thumb up 4 Thumb down 4
      Reply
  7. Alina / 16 June 2015 11:04

    Daca atat ai fost in stare sa vezi, atat ai vazut! Daca atat te-a dus mintea sa intelegi, atat ai inteles! De curiozitate, poate ne spui si noua unde e bariera si unde e Hanu’ cu bere. Locuiesc de aproape 20 de ani in Bucuresti, dar nu am auzit de ele. Esti sigura ca ai fost in Bucuresti si nu ai coborat din tren mai devreme?

    Hot debate. What do you think? Thumb up 12 Thumb down 5
    Reply
  8. Ecaterina Dragan / 16 June 2015 8:08

    Cam jumatate din bucuresteni sunt la prima generatie in oras….. Si majoritatea critica orasul. Am o sugestie – daca nu va place, stati la voi acasa! Eu sunt nascuta si crescuta in Bucuresti si il iubesc! Si pot spune ca acum 20 de ani, inainte ca orasul sa fie invadat de provinciali, care odata ajunsi aici au uitata cei 7 ani de acasa, era mult mai bine, mai curat, mai putin aglomerat, mai civilizat…..
    Cu riscul de a ma repeta – stati la voi acasa, daca nu va place!

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 20 Thumb down 11
    Reply
  9. Dorina / 15 June 2015 20:48

    Din păcate și eu am simțit la fel, e adevărat cu ceva ani în urmă. ..Eram cu un prieten străin și am luat un taxi Mercedes, sperând că are clima în funcțiune. Nu voiam sa facă omul saună prin București mergând cu un taxi obișnuit. Avea tariful ceva mai mare dar am zis că nu are nimic, merită; surpriza a venit după plată când i-am dat 100 de lei pentru un drum de 20.A ieșit politicos și mi-a deschis ușa și eu fără minte am coborât înainte de a lua restul…S-a întors la volan și…valea! Am rămas fără cuvinte și cu o experiență tristă în plus.Am vrut apoi să îl duc la un muzeu, că nu am găsit nici un punct de informare turistică dar duminica bizar am găsit doar unul deschis (chiar jenant).Unde să mai mergem? Hai în Herăstrău! Cozi peste tot așa că am renunțat. N-am oprit la un restaurant lângă o intrare în parc crezând că o să mâncăm bine, având în vedere că era un nume cunoscut în Europa; ei bine nici aici nu am avut noroc, același produs pe care îl mâncasem la Budapesta la București era poate bun la o cantină muncitoreasca comunistă, dar prețul bineînțeles , la fel că doar patronii sunt străini!
    După ce următoarea data am venit cu mașina iar noaptea au spar – o și au furat GPS – ul, m-am jurat că nu mai vin în orașul ăsta ca turist. .Am vizitat și alte capitale europene dar la noi e cel mai greu pentru un turist, dacă nu ai pe cineva care știe unde să te ducă , nu pleci cu o impresie bună. E valabil și pentru alte orașe din România. Păcat!

    Hot debate. What do you think? Thumb up 9 Thumb down 7
    Reply
    • Sinziana / 15 June 2015 22:13

      Interesant cum in aproape 30 de ani de viata in acest oras nu m-am lovit de asemenea situatii.
      Interesant cum o gramada de turisti straini au mai mult pareri pozitive legate de oras, dar si de restul tarii.
      Interesant cum era sa fiu jefuita in Paris de un magrebian, pe cand in Bucuresti nu mi s-a intamplat niciodata asa ceva in, repet, aproape 30 de ani de viata aici. Deasemenea, interesant cum multe femei straine ce viziteaza orasul spun ca se simt mai in siguranta aici decat in alte capitale europene.
      Imi ramane sa presupun ca vizita dumneavoastra s-a limitat la zone precum Ferentari, Rahova sau Pantelimon, sau pur si simplu sunteti urmarita de un ghinion absolut in tara in care v-ati nascut, ghinion ce dispare ca prin magie cand ati depasit vama de la Nadlac.
      Interesant…

      Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 23 Thumb down 4
      Reply
  10. Ramona / 15 June 2015 20:34

    Nemultumirea este o atitudine care genereaza alte si alte nemultumiri.
    Nici mie nu-mi place la tara, ca nu e agitatie, ba din contra, multa plictiseala, aceleasi fete, posibilitati putine, dar asta nu inseamna ca pentru altii (“fericiti cei saraci cu duhul”) nu e mirobolant doar sa aiba un bordei al lor si ceva de mancare cultivat sau crescut pe un petic de pamant.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 9 Thumb down 0
    Reply
  11. Chris / 15 June 2015 19:44

    Taximetristul trebuie sa dea restul si un leu, daca a avut cursa de 9 lei. Asa se face in tarile civilizate. Iar Bucurestiul e sufocant, plin de melteni si de oameni extrem de agitati. Nu stiu unde vor sa ajunga…probabil nicaieri, pt. ca lucrurile bune nu se fac cu graba. Un singur aspect pozitiv: Bucurestiul e frumos noaptea, pt. ca-i mai aerisit si linistit. Asta-i parerea mea (pe scurt) de bucurestean la a 4-a generatie!

    Hot debate. What do you think? Thumb up 9 Thumb down 5
    Reply
  12. Britta / 15 June 2015 18:51

    Bucurestiu` e misto, fai, da tre sa-l vezi si sa-l simti…De altfel, nu stiam ca exista hanul cu bere….exista Carul cu bere, Hanul lui Manuc, Hanul berarilor….o fi si Hanul cu bere da n-am auzit…trebuia sa-i zici strada…Taximetristii “e porci” peste tot daca le permiti..Taxiul e ieftin in Bucuresti…asa de ieftin ca si tie ti s-a parut putin 5 lei si i-ai lasat zece..(asa mi se intampla si mie..) am un sentiment de jena cand ma duce omu juma de oras si zice ..6 lei…pai de banii astia nu scutura nici praful de pe covoras pe care i l-am pus cand m-am urcat……nu zic ca era bine cand te jupuiau dar…trebuie sa fie un echilibru in toate…si daca conduce taxiul in Bucuresti nu inseamna ca e si bucurestean….ia-ti timp sa-l cunosti..e oras fain..

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 26 Thumb down 2
    Reply
  13. Sinziana / 15 June 2015 18:01

    Un articol ignorant si superficial. Genul de persoana care incurajeaza dezbinarea dintre romani, fara nici un motiv anume, ci pur si simplu pentru ca i se pare ca e mai cool astfel.
    Ar fi cazul ca fratii nostrii din Transilvania sa isi bage mintile in cap si sa stranga randurile in aparea identitatii si culturii romanesti in toata diversitatea ei.
    Muntenii, oltenii si moldovenii nu sunt nici melteni, nici mitici, ci romani ca si voi. Voi, dragi transilvaneni si banateni, nu sunteti vreo rasa aleasa si superioara, ci romani pur si simplu. Nu uitati ca multi dintre voi aveti radacini pe aici, in timp ce multi dintre noi avem radacini pe la voi. Ipocrizia nu vine bine nimanui si invidia miroase foarte urat.
    Luati exemplu, dragilor, de la alte tari pe care le divinizati si haideti sa facem impreuna ceva din tara asta, pana nu o iau altii, asa pe bucati, pentru ca noi nu suntem in stare sa lucram cu ceea ce avem. Rusine.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 32 Thumb down 13
    Reply
  14. nicu / 15 June 2015 17:05

    Esti rautacioasa! Nu ca nu ar fi (partial) adevarat ce ai spus (scris). Dar Bucurestiul are si parti frumoase iar cu timpul ajungi sa-l indragesti sau macar sa-l apreciezi, totul e sa vrei (cu adevarat) sa-l cunosti, sa nu pornesti cu idei preconcepute. Daca ai puterea sa fii obiectiva si timpul necesar (foarte adevarat ca incepi sa-l apreciezi doar daca ai timp sa-l cutreieri) ai sa vezi ce parere superficiala ai exprimat in aceasta postare.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 23 Thumb down 3
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro