Ceilalţi versus împreună

Radu Lilea

11 July 2014

Radu Lilea bunPot doar să-mi imaginez cu câtă înfrigurare, poate chiar teamă, vor fi aşteptat unii cartea de memorii a Anei Blandiana. Pentru ca, la final, după ce vor fi citit-o, să răsufle uşuraţi: mulţi dintre aceia care se aşteptau la un portret negativ nici măcar nu sunt numiţi. Poeta nu şi-a propus să plătească poliţe, să resusciteze dispute. Asta pentru că „Falsul tratat de manipulare” nu este un volum tipic de memorii: nu caligrafiază biografia autoarei şi nici nu se opinteşte în soclurile adversarilor. Dacă astea ar fi fost intenţiile, cartea, apărută pe finalul anului trecut, ar fi declanşat până acum multe lupte de orgolii.

A nu se înţelege că „Falsul tratat…” este o istorie în care rolurile pozitive şi negative n-au fost alocate. Îi veţi întâlni pe Silviu Brucan, Ion Iliescu şi Suzana Gâdea. Şi, evident, pe Corneliu Coposu şi Constantin Ticu Dumitrescu. Apar, de asemenea, şi exilaţii generaţiei interbelice – Cioran, Eliade, Ionescu. Iar autoarea îşi rezervă (fără nici o satisfacţie) privilegiul de a tranşa scurt semnificaţia unor mai vechi dispute politice cu Nicolae Manolescu, cu Emil Constantinescu şi, postum, cu Al. Paleologu. Figurile celebre apar însă doar în măsura în care din faptele lor se pot extrage reflecţii cu un caracter mai general. Poştaşul sau băbuţele din Comana, satul în care cuplul Blandiana-Rusan se retrăgea adesea la finalul anilor ’80, primesc o mai mare atenţie decât multe dintre personajele care au populat scena politică dintre 1980 şi 2000 (intervalul poate fi extins în ambele direcţii), oameni cu care ideile şi acţiunile Anei Blandiana au intrat în coliziune directă.

Ana_Blandiana_si_Corneliu_Coposu

Dacă volumului i-ar fi fost făcut un index de nume, aşa cum multe cărţi memorialistice au, acesta ar fi fost foarte scurt. Lucru neobişnuit pentru că vorbim despre un om care, de decenii încoace, se află în centrul vieţii literare şi civice, care ar fi avut aşadar atât de multe să ne spună despre ceilalţi. Cum să „ratezi” o asemenea ocazie? Ei, bine, iată cum:

Volumul de aproape 500 de pagini nu urmează cronologia. Relatarea se supune altui comandament, anunţat din titlu, obsesia de-o viaţă a Anei Blandiana: cum să rămâi consecvent ideilor şi valorilor proprii, fără a te lăsa prins în jocurile mai mult sau mai puţin curate ale celorlalţi, fără a încerca la rândul tău să-i foloseşti. Cum să refuzi compromisul, cum să te păstrezi nemânjit de interesele din jurul tău, care se intersectează sau se luptă între ele, încercând să te tragă şi pe tine în acest iureş – iată laitmotivul. Nu succesiunea temporală, ci sensul întâmplărilor contează. Da, motorul acestor confesiuni este acel „radicalism” moral al poetei, de mulţi admirat pe muteşte înainte de Revoluţie, de mulţi contestat, detestat, mistificat, invectivat după ’90. Pentru Blandiana, rezistenţa la manipulare a fost mereu o chestiune existenţială, o strategie cotidiană permanentă, depăşind politicul. „Falsul tratat….” este, aşadar, o carte despre sine şi despre coliziunea cu ceilalţi, redactată pentru a căuta explicaţii, nu culpe.

„Aceasta este prima dintre cărţile mele pe care am scris-o fără bucurie, chiar cu un anumit sentiment născut din obligaţia de a o scrie.“ Mărturisirea aceasta apare din primele pagini ale volumului şi revine şi la finalul lui. Bun, dar dacă nu avem dezvăluiri şocante, contestări, gesturi vindicative, dacă anecdoticul şi mărturisirile sunt doar punctul care declanşează iar şi iar mecanismele reflecţiei – ce rămâne special la această autobiografie, o carte care nici din plăcere n-a fost scrisă, nici destins nu se citeşte? Valoarea ei documentară (mare pentru noi, ceilalţi, şi, în acelaşi timp, mult mai mică în raport cu ce ar fi putut relata autoarea)? Expunerea şi analizarea resorturilor unei biografii de mulţi percepută drept exemplară? Fascinaţia întrebărilor, senzaţia de viu pe care o aduce fiecare nouă interogaţie? Nu ştiu ce variantă să aleg. Însă câtă vreme Ana Blandiana va căuta răspunsuri, memoriile ei vor rămâne o carte în lucru.

ana blandiana carte

 P.S.: Am văzut două dedicaţii ale autoarei pentru doi cititori diferiţi: „Lui…, această carte despre un timp pe care l-am străbătut împreună.” Identice. Acest „împreună”, mai bine zis rara lui prezenţă în viaţa civică, explică poate cele mai multe eşecuri ale societăţii noastre de dinainte şi de după ’89.



Citiţi şi

Ziua Națională a unui medic român din Franța

România, zi națională. Merge și așa?

Ion Iliescu, de la „Ce să caute vineri, la ora 2?” la „Un exemplu de echilibru.”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
824 views

Your tuppence

  1. Ce am învățat de la cea mai frumoasă femeie – Men Talk | Catchy / 3 October 2016 10:32

    […] la care predispune existența în acest pol al firii, tot ce îți rămâne sunt cuvintele. De la Ana Blandiana am învățat tot ce știu mai bun – să am grijă de cuvintele […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro