Cele mai bine îmbrăcate femei și cupluri din 2017

5 May 2018

Revista Vanity Fair face de decenii multe un top internaţional al celor mai bine îmbrăcate personalităţi, top aşteptat în fiecare an cu sufletul la gură de o lume întreagă. Iar această tradiţie i-o datorăm unei mari Doamne: Eleanor LambertThe Empress of Fashion sau The Empress of Seventh Avenue, (1903-2003, da, 100 de ani!).

eleanor-lambert

Ea a fost geniul în materie de publicitate care a reuşit să facă din New York capitala mondială a modei în timpul celui de-al doilea război mondial, când popoarelor Europei numai de asta nu le ardea. În 1940 a „confiscat” sondajul parizian „cele mai bine îmbrăcate femei”, a organizat de două ori pe an „Săptămâna modei pentru presă” (precursoarea actualelor Fashion Week), i-a descoperit şi ajutat pe designerii americani să câştige notorietate în anii ’40 şi ’50, când Vogue şi Harper’s Bazaar scriau numai despre Paris şi designerii francezi, a fondat The Costume Institute şi The Council of Fashion Designers of America. Şi, ca un omagiu adus acestei extraordinare femei, Vanity Fair, legatara International Best-Dressed List, o întocmeşte an de an.

***

Cele mai bine îmbrăcate femei ale anului 2017

Printre nominalizate se află Anh Duong, Charlotte Gainsbourg, Kirsten Green, Eugenie Niarchos, Rebecca de Ravenel, Rihanna, Regina Letizia a Spaniei, Lady Amelia Windsor și Dasha Zhukova.

 

best-dressed-list-2017-women-anh-duong-ss01

Anh Duong, artistă, actriță, model

best-dressed-list-2017-women-Lady-Amelia-Windsor

Lady Amelia Windsor, studentă la Universitatea din Edinburgh

best-dressed-list-2017-women-Rebecca-de-Ravenel-01

Rebecca de Ravenel, designer

Ținuta noastră preferată este cea purtată de Maiestatea Sa Regina Letizia a Spaniei la ziua de naștere a Regelui Willem-Alexander al Olandei în aprilie 2017.

regina spaniei

Rochie asimetrică Stella McCartney, accesorizată cu bijuteriile cu perle și pietre prețioase. 

Țineți minte că și anul acesta se poartă roșul! 

Cele mai bine îmbrăcate vedete de la Hollywood

Topul Vanity Fair la categoria Cele mai bune ținute purtate de celebrități din Hollywood include nume precum Cate Blanchett, Zoe Kravitz, Janelle Monae, Ruth Negga și Dev Patel.

Nu avem cum să nu iubim ținuta purtată de Ruth Negga cu ocazia Festivalului Internațional de Film Santa Barbara. Superba actriță a ales o rochie de dantelă neagră semnată de legendara casă de modă Dolce & Gabanna, cu mâneci și poale îmbogățite cu franjuri lungi, într-un design gotic despre care ar scrie toți poeții victorieni.

best dressesd 2017

Ruth Negga este o adevărată pionieră a stilului, căci ceea ce trebuie să reținem din ținuta ei este că goticul a revenit la modă, iar franjurile sunt un must-have al anului 2018.

Cele mai bine îmbrăcate cupluri din 2017

Această listă, scurtă și exclusivistă, include doar trei cupluri – două, prezidențiale și unul, regal: Emmanuel și Brigitte Macron, Barack și Michelle Obama, Regele Willem-Alexander și Regina Maxima a Olandei.

Preferații noștri sunt soții Obama. Fostul președinte al Statelor Unite reprezintă exemplul perfect care confirmă teoria că un smoching negru, clasic și bine croit va face un bărbat să arate impecabil.

obama

Deși Michelle Obama este recunoscută pentru rochiile sale colorate și vesele, pentru cina dată în cinstea președintelui Chinei aflat în vizită la Casa Albă, Michelle a ales această rochie Vera Wang în negru intens, cu umeri goi și o croială tip sirenă cu trenă, care a făcut furori în presă la vremea ei. Și care a rămas drept un exemplu de bune practici.

Încheiem cu trei recomandări care vă vor ajuta să nu treceți neobservate în 2018.

  • Bijuteriile cu perle. Un set de bijuterii cu perle naturale face orice femeie să arate extraordinar, indiferent de ținuta la care poartă perlele. Avantajul unui set de perle este că bijuteriile pot fi purtate separat, pentru a stiliza ținute de zi sau de birou, dar și împreună, pentru ocazii cu adevărat speciale.
  • Franjurii vor face ravagii anul acesta, atât vă spunem. Nu vă temeți să-i purtați! La rochii, bluze, genți…
  • Rochiile și bluzele fără umeri. Desigur, negrul se va purta întotdeauna, dar dacă răsfoiești topul Vanity Fair vei vedea că indiferent de culoare sau model, rochiile cu umeri goi sunt preferate de toate femeile, fie ele modele, actrițe sau regine.

Guest post by Nicoleta Ciobanu

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Rochia de după nuntă

Cum arată Festivalul de Film de la Cannes după #MeToo și Time’s Up

A început Festivalul de Film de la Cannes 2018

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,616 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro