Cele mai greșite idei din ziua de azi

Andrei Crăciun

13 August 2015

Andrei 2Multe sunt motivele pentru care lumea devine tot mai insuportabilă. Ca să fim sinceri, însă, lumea a fost dintotdeauna insuportabilă. Așa cum frumos remarca și John Steinbeck, mai vechiul nobelizat american întru literatură, orice epocă și-a zăpăcit contemporanii. Toate au fost la vremea lor manifestări plenare ale imbecilității umane: și fanatismul religios, și intoleranța, și uniformele, și războaiele sfinte. De foarte puține ne-am vindecat.

Să ne concentrăm, deocamdată, pe ceea ce – din păcate! – ni se arată – specific – la acest început de mileniu în cultura noastră de răscruce. Câteva idei:

1. Totul este de vânzare

S-a infiltrat în conștiința publică această teribilă credință că mulțimea care cuprinde cele ce nu pot fi vândute este vidă. E oribil. Ca atare, totul se găsește de-acum pe tarabe, fie ele și virtuale: conștiință, sănătate, prietenie, sex, “dragoste”, ranguri, putere, laolaltă cu aspiratoarele și tabletele și telefoanele inteligente și chiloții și detergenții și gecile din piele ecologică de bizon și ouăle proaspete, abia ieșite din laborator.

De aici, prețul pe care suntem nevoiți să îl plătim atunci când refuzăm ideea că totul poate fi vândut și – implicit – cumpărat. De aici, incredibilele suferințe pe care sunt nevoiți să le înfrunte cei care refuză această normă greșită.

Căci totul nu poate fi de vânzare, căci mai există în adâncurile omului insule care nu pot fi cumpărate! Căci mai avem dreptul inalienabil la libertate și la a refuza. “Nu!” este un cuvânt care nu poate fi tranzacționat, deși uite că este tot mai tranzacționat.

Iar cei care rezistă acestui totalitarism, ca în munți, cei care nu se lasă cumpărați – în viu – sunt în felul lor marii eroi ai lumii moderne și contemporane. Ei nu vor avea statui, la mormintele lor nu vor avea loc pelerinaje, chestiuni care de-altfel i-ar dezgusta. Dar cum se vinde până și ideea de eroism!

S-au înmulțit conferințele motivaționale, conferințele despre fericire, conferințele în care ești învățat cum să mănânci corect, cum să îți legi șireturile la pantofi corect, cum să îți iubești nevasta corect, cum să îți iubești amanta corect, cum să îți porți ciorapii astfel încât totul să fie corect.

Corectitudinea e o normă stabilită de majoritate. Majoritatea este formată – iar asta se poate lesne calcula, dacă nu observa – din oameni nu foarte înzestrați cu creier. Presiunea de a fi cioplit după chipul majorității este teribilă. Dacă vrei o viață confortabilă, lasă-te deci cumpărat și vândut, renunță la credința aceasta barbară, primitivă – de unde ți-o fi venit ideea? – că sunt lucruri care ar trebui să rămână neprețuite, de pildă prietenia și gesturile scandalos de gratuite.

Totul fiind de vânzare, se vinde insistent iluzia că regimul nostru socio-economico-politic ar fi despre altceva decât despre lăcomie și profit. Ei bine, nu, nu e. Mai sunt îngăduite mici insule de manifestare (controlată) a binelui, pentru un luciu de față umană. Și așa ajungem la următoarea mare idee greșită care ne guvernează era.

2. Imaginea este totul

“Ceaușescu tot ce face face numai pentru pace”. Acest slogan, îndelung uitat, împodobea cândva auzul cetățenilor Republicii Socialiste România. Au existat victime ale propagandei care chiar au crezut o asemenea enormitate. La adăpostul ei se comiteau atrocități (mai puțin monstruoase decât ce pretinde propaganda de sens contrar, dar totuși atrocități).

Toate acestea au trecut, memoria nu e punctul forte al omului modern și contemporan. De altfel, istoria întreagă e posibilă doar pe bază de uitare. Dacă n-am uita, dacă n-am putea uita, am trăi aceeași zi a unei cârtițe tot mai lovite de deznădejde. Uitarea ar trebui să cunoască limite, pentru că sunt lucruri suficient de grave încât să reclame eternitatea în memorie.

Acum, pe pământ, stăpânește lupta pentru imagine. Toți vor să aibă o imagine bună. Companiile, oamenii politici, până și jumătățile de cuplu. Toți țin la imaginea lor, toți au consultanți de imagine, toți au agenți care îi învață ce dă bine la imagine. E un spectacol grotesc.

În toată această sarabandă de falsuri, unde mai găsești autenticul? Unde mai poți găsi acel om sincer care să spună: “mă doare-n cur de imagine, pentru că imaginea e un construct artificial, e o minciună, și nu vreau să-mi dedic viața unei minciuni, o să am o imagine atât de bună pe cât îmi e caracterul, dacă sunt un jeg, atunci – ei bine – să am întocmai imaginea unui jeg, dacă o spăl nu fac decât să adaug jeg, dacă alții îmi scuipă imaginea, iar cretinii cred în acest scuipat, nu îi vreau pe acei cretini!”?

Am umblat pe tot pământul, și cu cât societatea se pretinde mai civilizată cu atât crește inflația grijii față de imagine. Oamenii “simpli” nu au grijă de imaginea lor, și nu fac aici elogiul lipsei de igienă! (să nu confundăm termenii), pur și simplu nu au intrat în această nouă dimensiune a imposturii.

Pentru oamenii adevărați – ultimii din istorie, din câte se vede – imaginea este tot una cu suma faptelor lor. Când întâlniți un astfel de om, puteți să îi strângeți mâna. Veți fi cunoscut ceva atât de rar încât e posibil să fi rămas chiar unic.

3. Obligativitatea fericirii și a excepționalității (controlate) în cadrul turmei

Fericirea este – vedeți bine – cât se poate de impusă. Nu ai voie să fii nefericit! Ești nefericit? Ai argumente pentru profundul dezgust pe care îl porți speciei? Încerci să trăiești așa? Să supraviețuiești fără să îi rănești pe ceilalți cu luciditatea și cu adevărul? Ei bine, așa ceva nu se poate! Este interzis!

Omul modern și contemporan vrea să fie mințit. Nu mai are înțelegerea aceea detașată a morții. Își cumpără (vezi punctul 1) iluzia tinereții veșnice, își întreține imaginea (vezi punctul 2), decăzând în ridicol ca într-o nesfârșită Groapă a Marianelor.

Fericirea nu se discută. Hai, zâmbește, zâmbește, zâmbește, zâmbește, zâmbește, zâmbește, zâmbește, pozează, pozează, pozează, pozează, pozează, postează, postează, postează, postează, postează, mimează, mimează, mimează, mimează, mimează. Hai, minte, nu e greu. Așa, așa, așa, așa, așa.

zoltan glass

©Zoltan Glass

Dar nu doar fericirea este obligatorie, ci și – aici este cumplita perversitate a începutului nostru de veac – excepționalitatea în cadrul turmei. Veacul anterior a fost brutal, fiindcă oamenii nu nuanțaseră această idee copleșitoare că standardizarea ar folosi la altceva decât la profit.

Industrializarea, standardizarea, uniformizarea – toate aceste efecte secundare ale îmbunătățirii vieții omului pe pământ pe măsura îndepărtării de vechea sa viață de crescător/ vânător de animale – toate acestea au condus la mulțimi compacte, capabile de acțiuni în numele unei idei comune (impuse). Ce a urmat se poate studia în cimitirele unde sunt îngropați morții războaielor mondiale și a tuturor celor care le-au urmat și încă le urmează.

Din fericire, uniformizarea și standardizarea, ca beneficii ale vieții industriale și post-industriale, nu mai sunt prizate. Da, lumea în care trăim are nevoie de noi ca de niște numere într-un tabel pentru că 1) totul este de vânzare. Dar pentru că nu ni se poate arăta această cumplită realitate intervine punctul 2) imaginea este totul.

Da, se lucrează puțin la imagine. Desigur că suntem utili standardizați și previzibili în comportamentele noastre de consum (profit!), dar – hei! – acesta este un fals pe care până și omul zilelor de acum îl poate recunoaște. Așa că haideți să insistăm pentru excepționalitate, să încurajăm credința tuturor consumatorilor din lume că sunt diferiți, unici, super-speciali, dar – atenție!, atenție! – să rămânem cu excepționalul într-un comportament de turmă. Să standardizăm excepționalul!

Standardizarea excepționalului, aceasta este marea victorie perversă a secolului nostru asupra omului. Cum pot fi recunoscuți “ciudații”? O, cât e de simplu. Toți își au etichetele lor, toți își au nișele lor, grupurile lor, obiceiurile lor de excepționali controlați atât de fin încât nici nu mai remarcă.

Trebuie – tu, vânzător – doar să înveți să manipulezi această idee a excepționalității, apoi adevăratul demon al timpului nostru – Mărețul Zeu-Ban (slavă Ție!) – va putea în sfârșit să zâmbească până la ultimele consecințe.

Totul a fost vândut, imaginea a fost totul, toți am fost fericiți și excepționali. Așa, chiar așa, s-a trăit pe pământ la începutul mileniului al III-lea.



Citiţi şi

Am 38 de ani și habar n-am ce este aia o femeie adevărată

Iartă-mă că vezi în mine sclava dezmățului

Singură, dar liniştită

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,817 views

Your tuppence

  1. io / 1 September 2015 17:55

    Exceptional…din nou! Părerea mea.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Ioana / 14 August 2015 23:02

    De acord…

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply
  3. deriuqer / 14 August 2015 10:57

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 5
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro