„Cf frumuoas-o? Îmi plake ochi tei”

Alexandra Pistol

11 November 2017

alexandra-pistolȘtiți voi, oare, momentul ăla când bate ceasul biologic mai rău ca jandarmii? Când tot progesteronul urlă ca lupu’ la lună (mă scuzați de exprimare) „dă-o acum, că la bătrânețe nu o mai vrea nimeni?”. Dacă știți, înseamnă că râdeți cu juma’ de gură. Dacă râdeți în hohote,  înseamnă că sunteți tinere… sau că sunt  eu super amuzantă. Totuși, nu e frumos să râdeți de necazul altuia.

Ei, și cum să vă zic eu, dar când treci de 30 de ani și tot ce este în permanență peste tine e doar părul de pisică, parcă începi să lași feminismul pe plan secund. Mă rog, tentative au mai fost și ultimele dăți când nu reușeai să desfaci borcanul de zacuscă. De aia ai și dat-o pe iaurt, ai mai și slăbit câteva kilograme, deci ești tocmai bună. Așadar, te gândești unde ai putea să găsești un bun creștin care să fie frumos, deștept, bogat, musculos, independent, să iubească pisicile, să-ți trimită flori la birou, mă-sa să fie căzută în extaz și adorație când te vede, fosta lui iubită să fie o urâtă sinistră, iar el, norocosul și binecuvântatul care va avea parte de conspirația divină de a te întâlni, să te privească cu pupilele dilatate de emoție precum  pisica de care ziceam mai sus. Știți ce zic, banalități de genul ăsta. Bine, pisica te privește așa doar când desfaci pliculețul cu mâncare umedă în fața ei. În rest, o doare în bobițele uscate de tine, dar tu te încăpățânezi să crezi ca te iubește la disperare. A! Și să nu uit! El, binecuvântatul și absolut banalul până în momentul în care va avea ocazia să te cunoască, trebuie să te regleze la hormonul fericirii brutal, dar totuși romantic, așa cum ai văzut tu la umbrele lui Gray. La o adică, iubirea a învins: ăla a sexat-o mai cu sentiment, iar ea s-a epilat. Iubirea cere sacrificii.

femeie telefon

Dar unde să găsim acest bun creștin, când toată viața noastră se desfășoară la serviciu și pe Facebook? Cum unde?! Pe Tinder ați crede, dar nu e o alegere fericită. Eu, una, am crezut că pui cele mai bune selfie-uri, alea în care te uiți galeș, misterios și cu o tentă de dominatoare și curg like-urile gârlă. De unde?! Cel mult, dacă ești atehnică așa, ca mine, dai „match” unor tipi cărora în mod normal le oferi locul în metrou.

Mai primești și mesaje private gen „o am de 25”. Ce anume, tataie? Rețeta de la medicul de familie?

Tot Facebook-ul e baza. Acolo mai primești un poke, un like, un „cf frumuoas-o? Îmi plake ochi tei”. E altceva. Unii mai romantici din fire îți pun pe wall un „Ms pt accept” si un trandafir virtual, alții mai nărăvași, rustici, spirite libere, îți trimit în privat un mănunchi de Ityphallus Impudicus. Măcar te pui la punct cu botanica. Plus că aici dacă îți spune careva că o are de 25, vine și cu dovada. Măcar știi cu cine stai de vorbă.

Și totuși, sărăcia aia de ceas bate, acneea te face să dai bani mulți pe fond de ten, iar la serviciu nu te mai suportă nimeni pe motiv că ai fi irascibilă. Asta în mod oficial. Șoptit, ești ne….tă. Aș fi scris cuvântul întreg, dar citește și mama și mi-e jenă. Așadar, faci o selecție și purcezi în căutarea fericirii. Poate te și măriți. Accepți să ieși la o cafea și întâlnești următoarele categorii:

1. Bogatul – are bemveu înmatriculat pe Bulgaria, borsetă Guess, își ține portofelul și cheile pe masă, are afaceri și stă cu mă-sa… în Rahova.

2. Mafiotul – merge cu taxiul pentru că nu vrea să atragă atenția… miliția e pe urmele lui „să-l lege”. Îi place de tine că nu ești ca toate zdrențele și ar vrea să te ducă într-o vacanță în Germania. Nu vă panicați. De cele mai multe ori, e taximetrist și toate combinațiile se rezumă la a duce clienții străini la saloane de masaj erotic. Încă o încearcă pe aia cu Germania. E comisionul mai mare.

3. Frumosul cu suflet pur – față de papușel, corp de Adonis și exploatat sexual de femeile zilelor noastre, aceste ființe secate de sentimente și pustiite sufletește. Fostele lui iubite erau toate frumoase, dar ajutate de bisturiu. De tine îi place fix pentru că ești naturală, dar și nebunia ta îl atrage ca un magnet. Adică n-ai țâțe și probabil două ore i-ai vorbit despre pisica ta. Deci ești urâțică și nebună. Nu-i nimic! Și el scrie „miau” ca pisica. Și face și videochat… pentru bărbați.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Pe-tro-ne-la: „E foarte frumos să fii femeie”

M-aș întoarce mâncând pământul, dar tu vrei liber

Nepotrivire

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,898 views

Your tuppence

  1. Una / 11 November 2017 14:23

    Ce ghinion ai!
    Mai exista o categorie, nefericitii din casnicii care isi cauta fericirea discret! Vezi…mai ai ceva de intalnit pe faceboook! 😉

    Hot debate. What do you think? Thumb up 7 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro