Cine nu are bătrâni să-şi cumpere!

Catchy

7 May 2015

O fotografie mi-a atras ziele acestea atenția. Realizatorul imaginii respective a surprins perfect o realitate dureroasă a vremurilor în care tragem în zadar de ceasuri. Pe o bancă dintr-un parc, una bucată tânară blondă vorbind la telefon și una bucată bătrân, cu capul plecat în pământ, căutând parcă acolo cu pivirea goală, un gol și mai mare. La o primă impresie am fost tentată să spun că mesajul fotografiei ar putea înfăţişa eternul conflict între generaţii, avându-i ca protagonişti, pe de-o parte, pe tinerii veşnic preocupaţi de tehnologie şi lucruri superficiale, iar pe de alta, pe bătrânii plini de poveţe şi basme nemuritoare, în care formula de început a fiecărei poveşti moralizatoare este în 99,9℅ din cazuri aceeaşi: “pe vremea mea…”

Merg la un alt nivel al semnificaţiei, mult mai apropiat de ce simt şi îndrăznesc să spun că această imagine nu înfăţişează neapărat o prăpastie între generaţii, ci mai degrabă însăşi viaţa: un liant, o punte între timpuri, între ieri şi azi, între jovialitatea cu zâmbet larg a tinereţii şi zâmbetul ba amar, ba pe alocuri melancolic, al senectuţii. Percep banca pe care se aflau cei doi, ca pe o maşină a timpului, căci în locul bătrânului a cărui privire plecată caută azi cuminte parcă amintiri, ori rezolvări pentru cine ştie ce neajunsuri, mâine va sta domnişoara blondă, devenită între timp la rându-i bunică, supraveghindu-și eventual nepoţeii, ori căutând cu aceeaşi privire rătăcită răspunsuri la întrebări altădată inexistente. Probabil că atunci bătrânul se va afla deja pe o altă bancă…

bătrânețe

Acea imagine chiar a reuşit să trezească în mine o multitudine de sentimente. Pun pariu, fără vreo urmă de teamă, că domnişoara tocmai a ratat o experienţă şi o lecţie unică. Orice discuţie purtată cu un bătrân e balsam pentru suflet. Poate sunt uşor melancolică pentru că, departe fiind de casă, reuşesc să-mi văd bunicii pe care-i mai am, extrem de rar. Din acest motiv, aici în oraşul meu adoptiv, îndrăznesc să-mi caut câte un bunic ori o bunicuţă, pe unde-mi mai fac eu veacul într-o zi obişnuită. La bancă, în market-uri, la farmacie, în parc, troleu, pe stradă, ori în oraş. De fiecare dată aceşti bătrânei mi-au luminat negreşit ziua. Istorisirile lor pline de farmec, povestite cu acea voce tremurândă, dojenită de privirea lor caldă si uşor rătăcită, mi-au bucurat mereu sufletul. Te privesc ca pe un erou, indiferent de ce gest minor faci pentru ei: de la găsirea în magazin a unui produs aflat pe lista lor de cumpărături şi intrat parcă în pământ, până la ajutorul oferit în plata unei facturi la bancă, ori cedarea locului în mijloacele de transport. Bucuria lor e atât de simplu de obţinut… trecem pasivi pe lângă bătrâni, în goana după superficialul vieţii, ne aşezăm lângă ei pe băncile din parc cu căştile în urechi şi îi perecepem tăcuţi sau plicitisiti, când de cele mai multe ori în ei arde dorinţa de a fi ascultaţi… poate că au crescut copii şi nepoţi ca noi, cei aşezaţi astăzi lângă ei pe banca din parc, neinteresaţi şi ignoranţi…

Personal când întâlnesc un bătrân ori o bătrânică cu care intru în poveşti, îndrăznesc să mă adresez acestora cu apelativul bunicule sau bunicuţo. Îmi zâmbesc dulce, cu ochii mari, nevinovaţi şi miraţi de fiecare dată. Au şi ei poveştile lor nespuse. Unde să mai pui regretele, nesiguranţa zilei de mâine ori frisoanele morţii care lasă impresia că le pândeşte în fiecare noapte sufletele. Or fi şi ei părinţii, bunicii cuiva…

Tinerii ajung să conştientizeze importanţa bătrânilor în viaţa lor, de obicei, prea târziu. Uneori, când simt că trec în locul bătrânului pe bancă, alteori, după cine ştie ce experienţă moralizatoare, dar de cele mai multe ori după ce pierd unul… eu tocmai am pierdut unul. Cine nu are bătrâni să-şi cumpere, spunea o vorbă. Din parc, de pe o bancă, de pe o stradă, de oriunde.



Citiţi şi

Ai mei ani 40…

Nu mai pot

Sunt babă, rezist!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,011 views

Your tuppence

  1. Bibic / 8 May 2015 1:07

    este un adevarat balsam cand batranii isi permit sa te faca in toate felurile doar fiindca esti mai tanar ca ei. de-a dreptul lectie de viata.
    Nu, batranii nu sunt sfinti, suntem cu totii oameni si asta ar trebui sa intelegem. Il poti asculta si omul de 80 de ani si pe cel de 10 si sa inveti de la el. Senectutea nu te face instant o persoana demna de ascultat. Sunt multi care au adaugat doar ani vietii. Partea buna e ca sunt si multi cei care au adaugat viata anilor 🙂

    Thumb up 2 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro