Cine nu are (profesori) bătrâni, să-şi cumpere!

Andreea Petrescu

16 November 2012

Lupta celor tineri cu generaţiile în vârstă e timpurie şi se încheie odată cu primul beculeţ de maturitate aprins în minte. N-a zis nimeni că vârsta e o garanţie a înţelepciunii. Şi totuşi, între cei aflaţi la început de drum şi cei care au păşit deja pe mai toate cărările pe care îi duce pe primii imaginaţia se poate naşte cel mai frumos schimb. De asta şi-au dat seama şi câţiva londonezi, care au organizat o şcoală în care profesorii au doar 50 +.  

 Cursurile, reunite sub denumirea „The Amazings” („Extraordinarii”), îi aduc împreună pe cei cu viaţa în spate şi pe începătorii care ştiu să aprecieze interacţiunea umăr la umăr cu posesorii celor mai de preţ skill-uri. Pentru că, oricât ar evolua ea tehnica, parcă tot mai frumos este să priveşti omul în ochi, cu atât mai mult cu cât poţi să îl întrebi câte în lună şi în stele, ca apoi să împătureşti informaţia şi să o păstrezi cu grijă, ca pe zestre. Cursurile sunt despre orice – de la gătit la tricotat, de la inginerie şi arhitectură până la cele dedicate asistentelor medicale şi nu costă mult. Iar cuvintele celui care a venit cu ideea, Adil Abrar, sunt taman bune de citat: „Nu e nimic mai plăcut pe lume decât să înveţi de la cineva care are experienţă de o viaţă şi care poate să îţi împărtăşească secrete pe care nu o să le găseşti în nicio carte şi pe niciun site. Totul condimentat din plin cu poveşti care pot să te facă să treci prin experienţe de neuitat”. Iar proiectul se anunţă o modalitate excelentă de a-i ajuta nu doar pe cei avizi de cunoaştere, ci şi pe profesori, cărora li se pot rotunji veniturile chiar şi după ce piaţa muncii i-a scos pe tuşă.

 Eu ştiu sigur că m-aş duce cu plăcere la un astfel de curs şi că aş asculta ore în şir poveşti dintr-un trecut pe care îl găseşti şi în alte locuri, dar rece, sistematic şi de multe ori plictisitor. Pe când să fii faţă în faţă cu un om care a trecut printr-o jumătate de secol nu poate fi altfel decât Extraordinar. Voi ce părere aveţi, nu merită oare să „furi” meserie în felul acesta?

Citiţi şi

Dacă doamna “interval oral” este acolo, e vina noastră

Câtă nesimțire!

Nu te educ ca să supravieţuieşti în şcoală, ci ca să faci faţă vieţii

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
393 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro