Cioran, despre…

Catchy

20 June 2016

…muzică

În fața niciunui tablou din lume nu ai simțit că viața ar putea începe de la tine; dar sunt finaluri de simfonii care nu o dată te-au silit să te întrebi dacă tu nu ești începutul și sfârșitul.

Pentru mine, Bach este un Dumnezeu. Îmi este de neconceput să gândesc că există oameni care nu îl înțeleg pe Bach și, cu toate acestea, există. Cine nu este sensibil la muzică suferă de o infirmitate enormă.

Muzica ne trezește regretul de a nu fi ceea ace ar fi trebuit să fim, iar magia ei ne încântă pentru o clipă, transpunându-ne în lumea noastră ideală, în lumea în care ar fi trebuit să trăim.

…oameni

Omul își iubește existența lui întortocheată. Și dacă el a dat naștere dezbinării catastrofale dintre amăgiri și esențe, el va suporta, nu fără o oarecare voluptate, deznodământul.

Cu cât cunoști mai bine și mai mult un om, cu atât ești mai aproape de o despărțire fatală de el. Cunoașterea detașează o ființă de alta și anulează grăuntele de mister ce se află în orice existență, oricât de plată ar fi ea.

Numai un om mediocru dorește să atingă bătrânețea pentru a muri. Suferiți deci, îmbătați-vă, beți cupă cu plăceri până la fund, plângeți sau râdeți, strigați de bucurie sau disperare, din toate astea nu va rămâne nimic. Toată morala nu are alt scop decât a transforma această viață într-o sumă de ocazii pierdute.

Nimeni nu face psihologie de dragul psihologiei, ci, mai degrabă, dintr-o invidie sadică de a demonstra nulitatea altuia, despuindu-l de aureolă şi de mister.

Toate ființele sunt nefericite, dar câte știu asta? Nu suntem noi înșine decât prin suma eșecurilor.

…iubire

Când iubești o ființă, momentele de reală cunoaștere sunt extrem de rare… Pe ființa ce o iubim o cunoaștem cu adevărat numai după ce nu o mai iubim, când am devenit lucizi, clari, seci și goi.

cioran

…el însuși

Aptitudinea mea de a fi decepționat depășește înțelegerea. Ea m-a făcut să-l înțeleg pe Budha, dar tot ea m-a împiedicat să-l urmez.

Sănătatea pentru mine constă în agresiune. Atacul face parte din condițiile mele de echilibru… Pentru mine, a scrie înseamnă a mă răzbună. A mă răzbună contra lumii, contra mea… Faptul că exist dovedește că lumea n-are sens.

Ignor total pentru ce trebuie să facem ceva, pentru ce avem aspirații, speranțe și vise.

Singurul lucru cu care mă mândresc este faptul că am înțeles de foarte tânăr că nu trebuie să dai viață, să zămislești. Oroarea mea de căsătorie, de familie vine de acolo. Este o crimă de a transmite propriile tale defecte unei progenituri și a-l obliga astfel să treacă prin aceleași încercări ca tine, printr-un calvar poate mai rău ca al tău. Părinții sunt toți iresponsabili sau asasini.

…țară

Nu aș conduce niciodată un Stat cu programe, manifeste și legi și n-aș lăsa niciun cetățean să mai doarmă liniștit, până când neliniștea lui nu l-ar asimila formei de viață socială în care trebuie să trăiască.

Blazarea, îndoiala și dezabuzarea sunt cancerul ființei noastre naționale… Aspirațiile universaliste sunt justificate doar atunci când ești o forță, dar un universalism ce rezultă dintr-o lipsă de axă interioară este mai mult decât o rușine. Deplâng în România lipsa de orgoliu, de marca istorică și de valoare mesianică. Și deplâng o națiune care nu vrea să devină o mare națiune, care nu iubește forța și elanurile de viață, ci trăiește în umbra odihnitoare a unor iluzii vulgare, îndoindu-se de toate pentru a nu risca nimic.

Am avut momente când mi-a fost rușine că sunt român. Dar, dacă regret ceva, sunt aceste momente. De nu aș fi român decât prin defecte și tot aș iubi această țară, împotriva căreia sunt înverșunat dintr-o nemărturisită iubire.

Nu este mare lucru a iubi România din instinct. Nu este nici un merit. Dar să o iubești după ce ai disperat total de destinul ei îmi pare totul.

Ca oameni, avem dacă nu dreptul, în tot cazul libertatea la multe speranțe. Ca români nu putem avea decât una singură: Speranța într-o altă Românie.

…Credință

Totdeauna m-a atras ideea că nu Dumnezeu a creat lumea, ci un mic Satan. Pentru acest motiv am scris cartea care a fost inspirată din teoria bogomila.

Cine nu pactizează cu diavolul n-are nicio rațiune de a trăi, căci diavolul exprimă viață în mod simbolic mai bine decât Dumnezeu însuși.

 ***

În ultimul său interviu acordat revistei germane „Frankfurter Rundschau”, cu numai câteva luni înainte de moartea sa, Cioran a declarat: Sunt ateist. Nu cred în Dumnezeu și nici nu mă rog. Dar există o dimensiune religioasă de nedefinit în mine, dincolo de credință.

Citiţi şi

Amăgire

Când visul devine coșmar – Nocturnal Animals

Iubirea e atunci când…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,520 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro