Cireşul meu sfios

Liliana Angheluță

24 June 2013

Ieri, într-o pădurice oarecare, printre smochini cu rădăcini noduroase şi tot felul de arbuşti, zâmbea un cireş sălbatic, cu fructe incredibil de mici şi de sfioase.

Vorbim mult despre salvarea şi protecţia animalelor, dar nu ne băgăm în seamă prea mult prietenii verzi!

O lume de modificări genetice a creat pepeni paralelipipedici (pentru a fi mai uşor de mânuit şi de strivuit) şi roşii pătrate.

Lumea comerţului decide care varietate de măr e mai bună şi care tip de cartof rezistă mai bine în depozite.

Biodiversitatea paşnică, tăcută, a lumii e în pericol de multă vreme.

Defrişări intensive, incendii răuvoitoare, selecţii de cultivare ce ţin cont doar de rentabilitate…

Noroc de visători!

În Italia, în Toscana, există Grădina Edenului. Au fost analizate textele biblice şi, conform interpretărilor, au fost adunate specii de plante vechi de mii de ani, în varianta lor sălbatică.

Dafinul e prieten cu iasomia, smochinul vieţuieşte liniştit lângă leandru, papirusul îşi scrie singur destinul…Bineînţeles, în mijloc tronează mărul Evei.

Plantele îşi găsesc singure soarele şi se-nmulţesc după pofta sevei lor.

În Norvegia, insula Spitsbergen adăposteşte un depozit uriaş de seminţe.

E un fel de Arca lui Noe adăpostită sub stânci şi gheţuri, la o temperatură de – 18 grade.

Toate seminţele şi toţi sâmburii lumii sunt aici, în cutiuţe bine etichetate şi analizate treptat, pentru a se vedea dacă mai sunt fertile. Se înlocuiesc ritmic cu seminţe noi şi se cercetează alte specii ce ar putea fi salvate în acest mod.

Mi-e dor de cireşul meu sălbatic!

Aş fi vrut să-l ocrotesc ieri, dar nu ştiam cum! Am gustat doar din el, mai mult ca să-l fericesc!

Oare cât de tare poate bate inima unui copăcel speriat de lume?!

Citiţi şi

New Arrival: Terracota Sun Trio de la Guerlain

Cele mai bune 10 țări din toate punctele de vedere

Când un bărbat te vrea cu tot dinadinsul în viaţa lui

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
781 views

Your tuppence

  1. Elena / 26 June 2015 10:25

    În urmă cu mai mult de 50 de ani, tata s-a întors, din pădurea Dobrina, cu lemne de foc şi cu-n cireş amar, sălbatic, subţirel, cât o nuia. L-a plantat la loc de cinste, lângă casă, dar şi aproape de gardul de la stradă (drum pe-atunci). A crescut frumos, apoi a rodit, abundent. An de an, din cireşele negre, mici, mama făcea o dulceaţă cum n-am mai mâncat de la altcineva. La 18 ani am plecat de-acasă, dar în fiecare vară reveneam acasă, şi pentru dulceaţă. Chiar dacă drumul s-a transformat în stradă cu canalizare, cireşul, bătrăn de-acum, n-a suferit din cauza lucrărilor. Pe tata îl vedeam mândru de cireşul care trăia odată cu el. De când aveam şi eu familie,de departe, veneam mai des la casa părintescă, şi pentru că cireşul era frumos, şi iarna, şi primăvara, alb de zăpadă respectiv flori. Cu timpul pe lângă cireş a apărut şi un brad şi vie. Nu părea deranjat, oricum nici unul din cei trei nu traia în locul de origine. Pe la vîrsta de 90 de ani, tata a lăsat vorbă să nu fie tăiat cireşul decât după ce moare (dumnealui), că oricum, “copacii mor în picioare”.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro