Clanurile

Andrei Crăciun

5 May 2016

Andrei 2De la politic la cultură şi la media, România e doar o junglă mică în care se confruntă mari clanuri. Uneori, nici măcar nu se mai confruntă. Blătuiesc împreună în contra neafiliaţilor, care, din nepăsare, rămân complici.

Trăim, iată, tribal, imposibilitatea noastră istorică de a ridica o domnie a legii care să ne apere. Scapă cine poate. Restul e, cât se poate de tragic, doar gargară. Lăsaţi orice speranţă, voi cei care…? Speranţa mai poate fi căutată în afara şi în contra sistemului. Sau în sabotarea sinceră şi radicală din interior.

Subdezvoltarea societăţii noastre, o chestiune istorică nerezolvată, se răzbună. Când nu murim în spitale, păstrăm totuşi şansa să murim pe drumurile publice, exemplar îngrijite, sau, în cazurile fericite, în lungile noastre călătorii cu trenul, dar atunci doar de plictiseală. România e cel mai scurt drum înapoi către secolul XIX. Viaţa ca o căruţă.

Există o distanţă prea mare între politic şi cetăţean, un gol care nu a fost niciodată umplut. Nici înainte de comunism, cu atât mai puţin în timpul comunismului. Tranziţia a fost vreme de haos şi furt.

Am întâlnit-o cândva pe Slavenka Drakulici. Această femeie a scris mult despre prăbuşirea Iugoslaviei în războiul care a sfâşiat-o. Cum a fost posibil?, am întrebat-o. Mi-a dat atunci un răspuns la care m-am gândit mult. În comunism, epocă fundamental ipocrită, oamenii nu erau obişnuiţi să se ocupe cu politicul. Pentru politic, existau politicieni. Poporul avea dreptul la lozinci. Iar singurii pregătiţi să preia puterea erau naţionaliştii. Ei erau singurii care aveau o platformă politică în afara cadrelor Partidului Unic. Acest răspuns – politica nu ne priveşte! – l-am mai primit într-un singur loc: în Beijing, China, în anul 2008 după Hristos.

clanuri

România este o astfel de societate – flagrant decuplată de politic, deşi trăieşte sub dictatura sa. România e o epavă care pluteşte în derivă şi naufragiază pentru că, în fond, nu ne-a interesat. Pentru că nu am făcut efoturi să înţelegem pe ce lume trăim, pentru că am permis unei elite construite superficial, prin rapt, să ocupe sistemul. Şi pentru că sistemul, acum, respinge societatea, care nu înseamnă nimic mai mult decât suma taxelor care se colectează – pe scurt, banii care se vor fura. E o exagerare? Poate. Dar mai important decât hiperbola e adevărul.

Trăim între clanuri. Nu avem cultură politică, cum nu avem nici cultură economică şi cum nu avem nici cultură socială, cum nu avem nici cultură-cultură. Nu ştim ce să facem. De aceea, stăm pe marginea şanţului sau a pereţilor virtuali, boscorodind.

România e o junglă, fiindcă nu am ştiut cum să facem să nu mai fie, educaţia care ni s-a dat a fost greşită, lumea pe care am moştenit-o este strâmbă şi nu am ştiut să o îndreptăm. Cel mai scurt drum de ieşire este graniţa de vest. Nu ne mai obligă nimeni să trăim între graniţe. E frumuseţea secolului XXI. Dar noi, ceilalţi, avem o minimă datorie faţă de societatea în care ne ducem zilele.

Clanurile din politică, şi din administraţie, şi din presă – toate acestea trebuie excluse din viaţa cetăţii, marginalizate, fără să fie, însă, uitate. Când a crăpat ultima oară pe aici un obraz de ruşine?

Şi ce punem în loc? Avem măcar o sută de mii de cetăţeni autonomi la douăzeci de milioane de oameni? Care să vrea, să ştie şi să poată să preia puterea? Puterea nu e o vină. E singura cale. Avem o direcţie? Ştim unde mergem şi de ce?

Politica nu e un reziduu vechi, depăşit. E cel mai important lucru din vieţile noastre, chiar dacă nu îl vedem, în clanul nostru strâmt. El ne dictează viteza cu care ne deplasăm, el marchează drumul sau doar drumul către prăpastie.

Puterea e mai mult decât bâta cu care un cioban îşi scarmănă, tradiţional, oaia. Puterea modelează o societate, iar noi am predat integral puterea în mâna unui clan scăpat de sub control. Cum o luăm înapoi? Rescriu: speranţa mai poate fi căutată în afara şi în contra sistemului. Sau în sabotarea sinceră şi radicală din interior.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Citiţi şi

71 de ani împreună

Tu ești…

Omagiu femeilor siriene

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
719 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro