Colette, senzaționala scriitoare-dansatoare-actriţă

Jovi Ene

3 August 2015

Pe 28 ianuarie 1873, la Saint-Sauveur-en Puisaye, Yonne, din regiunea Burgundia, s-a născut Sidonie-Gabrielle Colette. Controversata franțuzoaică a rămas în istorie prin operele sale de ficţiune erotică ce au ca punct principal celebrarea senzualităţii cu caracterizări care expun superficialitatea şi oferă o doză importantă de satiră spirituală.

Colette

Faptul că autoarea franceză este cunoscută doar printr-un singur nume este o măsură adevărată a statutului ei ca scriitor celebru al literaturii universale. Epitaful ei din 1954 din ”New York Times” menţiona că ea a fost doar a doua femeie care a fost admisă ca mare ofiţer al Legiunii de Onoare. Deşi succesul lui Colette transcende genul căreia îi aparţinea (Paul Claudel numind-o ”cel mai mare scriitor în viaţă al Franţei”), scrierile ei se concentrează pe construcţia feminităţii.

Cel mai cunoscut roman al lui Colette, ”Gigi” (adaptat pentru Broadway de Anita Loos, având-o în rolul principal pe atunci necunoscuta Audrey Hepburn), are în centru socializarea unei tinere femei. Sub o aparentă aromă de inima uşoară, care a determinat de altfel succesul cărţii, ”Gigi” este o poveste grăitoare a felului în care femeile învaţă să fie obiecte într-o lume dominată de bărbaţi. Romanul a fost ecranizat cu succes în 1958 de către Vicente Minnelli, o comedie romantică muzicală avându-i în rolurile principale pe Leslie Carol, Louis Jordan şi Maurice Chevalier.

Numele lui Colette la maturitate, Sidonie-Gabrielle Claudine Colette Gauthier-Villars de Jouvanel Goudeket, dă sens vieţii sale zbuciumate, pe care a folosit-o ca inspirație pentru multe dintre cărţile sale. A fost căsătorită de trei ori, prima căsnicie şi cea mai importantă fiind cu Henri Gauthier-Villars, un scriitor cunoscut sub pseudonimul ”Willy”, care a convins-o pe Colette să îşi transforme notiţele personale din adolescenţă în romanele din ciclul ”Claudine” (”Claudine la şcoală”, ”Claudine la Paris”, ”Claudine căsătorită”, ”Claudine pleacă”), publicate iniţial chiar sub numele lui. Farmecul lor şi nuanţele erotice le-au transformat în best-seller-uri, iar pe Willy l-au îmbogăţit. ”Claudine” a fost una dintre primele francize ale lumii, inspirând producerea şi vânzarea de uniforme, săpunuri şi parfumuri.

Divorţând de Willy în 1906, după treisprezece ani de căsnicie, în care a fost ”forţată” să scrie, Colette a devenit dansatoare într-un music-hall din Paris, una de altfel foarte cunoscută, o experienţă boemă care i-a adus inspiraţie pentru multe dintre operele şi personajele sale viitoare, şi apoi jurnalistă, acoperind o arie largă de subiecte, de la politică la cinematografie.

Colette

Puţini scriitori au avut o carieră atât de variată precum a lui Colette, mutându-se de la scris la scenă şi chiar la ecran. În anii 1920, a interpretat personajul principal în piesa de teatru ”Chéri”, adaptarea proprie a romanului ei de succes. O poveste îndrăzneaţă de dragoste, sex şi clasă socială, amestec de melancolie şi dorinţă, ”Chéri” este reprezentativă pentru opera lui Colette. Ca susţinătoare a emancipării sexuale, Colette a fost în centrul mai multor scandaluri: este cunoscută pentru dezgolirea sânilor pe scenă şi pentru că, într-un moment artistic de la Moulin Rouge, a simulat actul sexual, spectatorii fiind la un pas de revoltă.

Colette a murit la Paris, la data de 3 august 1954, în vârstă de 81 de ani. În ciuda vieţii sale controversate, mai ales în privinţa sexualităţii afişate şi susţinute, i-a fost acordată onoarea de a avea funeralii naţionale (prima femeie care a avut această onoare).



Citiţi şi

Neiubitelor!

Porcii de lângă noi. Curvele de lângă ei

Larisa avea 38 de ani şi a fost omorâtă cu lovituri de cuţit la locul ei de muncă. Avea un ordin de protecţie pe care agresorul l-a încălcat repetat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,082 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro