Comisarul Corcodușă

Alexandru Petria

19 October 2014

Alexandru PetriaAlexandru Petria: – Adrian Buzdugan, cum de-ai ajuns la aşa-zisa literatură poliţistă pe care o scrii?

Adrian Buzdugan: – Cred că ea ajuns la mine. În adolescenţă am citit câteva capodopere ale literaturii de gen şi m-au intrigat la culme unele tertipuri uzitate de scriitori: cheia misterului ascunsă bine printre detalii nesemnificative, făptaşul – ultimul pe lista bănuiţilor, crimele perfecte inexistente şi suma de clişee – mai mult sau mai puţin amuzante, detectivul îndârjit şi infailibil, femeile fatale etc. Era necesar un contraatac.

– Dar ai ocolit mult…

– Da, cum se zice, am luat-o pe după corcoduş asta ca să fiu în ton cu titlul cărţii. Am început romane realiste, am scris nuvele experimentale, la persoana a doua, abia în 1988, după ce regretatul Mihai Cărăuşu, fostul meu profesor de română, ne-a explicat la clasă manifestele avangardei, ne-a lecturat cu plăcere texte urmuziene, mâna mi s-a dus singură pe foaie şi-am început să-i descriu, aproape fără voia mea, aventurile excentricului comisar Corcoduşă. Recuperarea manuscrisului s-a produs şi mai târziu… După aproape 22 de ani.

Corcodușă

– Încearcă, te rog, o prezentare a scriitorului Adrian Buzdugan.

– Hm, scriitorul Adrian Buzdugan… E cam dificil să fac o astfel de prezentare şi să-ţi spun şi din ce cauză. Mi-a intrat în cap că trebuie făcută o diferenţă clară între scriitori, cei care trăiesc exclusiv din scris sau care au măcar ca activitate dominantă scrisul, şi restul, simplii autori, eu, fireşte, numărându-mă printre aceştia din urmă. Scriitorii au drumul lor, care duce spre glorie sau uitare, fireşte, au credinţă oarbă că scrisul lor e totul – o iluzie necesară unui program autist, legat organic de scris. Eu, precum şi alţi autori, nu am mai ajuns sau am renunţat să ne mai situăm în centrul acestui vârtej. Personal, mă îndoiesc permanent de utilitatea scrisului, privesc cu mare suspiciune orgoliile scriitoriceşti, cu scepticism ierarhiile oficiale, şi am, cred, un alt drum, tangenţial cumva, vreau să fiu om în primul rând şi am grijă să nu ratez nicio clipă din spectacolul în care am fost distribuit.

În ’91 scriam o povestire despre megalomania, despre paranoia care însoţeşte actul creator, un an mai târziu ratam la mustaţă un debut (editura la care trebuia să apară volumul se confrunta cu efectele trecerii abracadabrante de la economia centralizată la cea de piaţă), ceva mai târziu, când am revenit la scris, m-am lovit de bizarele politici editoriale ale editurilor mari, de oameni mărunţi… sunt experienţe care m-au făcut să privesc altfel fenomenul şi să iau o oarecare distanţă, de siguranţă. Program aveam când eram tânăr, când aveam iluzii şi credeam că mai am un pas până s-ajung „scriitor”, acum scriu doar când simt că aş avea ceva cât de cât demn de spus sau c-aş mai putea înfige o suliţă în spinarea marasmului autenticist.

Pot să ţi-l prezint în schimb în câteva cuvinte pe omul Adrian Buzdugan. Un tip care vrea normalitate şi care e în pragul enervării, politicianismul de duzină i-a cam zburat zâmbetul de pe buze.

– Pe după corcoduş la Comisarul Corcoduşă…

– Da, un corcoduş mare de tot! Cu multe ramuri şi mulţi ani care-au trecut peste el. Scris pe când copiii încă îi mai furau fructele, crude sau coapte, publicat acum, când copiii i le ignoră cu desăvârşire.

copertă

– De ce ar cumpăra lumea Comisarul Corcoduşă, cartea ta recent apărută?

– Păi, Comisarul a fost început pe băncile şcolii, într-o lume absurdă, cu uniforme, decreţei, ciobani-securişti, relaţii, voluntariate şi planuri patriotice, a fost continuat în prima fază a „tranziţiei”, în plină degringoladă a valorilor, când marea majoritate a oamenilor avea iluzia libertăţii, când economiştii se gândeau temeinic dacă să taie coada câinelui deodată sau pe bucăţele (bănuiesc că vă aduceţi aminte de metafora asta, care-a făcut carieră la vremea ei, alături de ceva mai târzia „luminiţa de la capătul tunelului”) şi a fost publicat acum, într-o altă lume absurdă, cu „ciocobule”, pastă de dinţi care „face dinţii albi peste tot”, cu riscograme, lipici pentru carne, furtun extensibil, branţuri cu acumulatori, hoteluri pentru animale de companie, şampanie pentru copii, cafea fără cofeină, cu bere şi vin fără alcool, pe care, fie vorba între noi, Corcoduşă nu le-ar suporta şi-ar face mare scandal în orice bar le-ar vedea.

Înainte luam în derâdere doctoratul în chimie al primei tovarăşe, „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului”, acum doctoratul întâiului plagiator, „Curtea penală internaţională”. Şi atunci, şi acum, justiţia e încă un lucru dezirabil. Acum lipseşte orice justă proporţionalitate a pedepsei cu vină. Există permisii pentru puşcăriaşi, aceştia chiar devin scriitori peste noapte ori măcar scriu pe blogurile personale… Cert este că un Corcoduşă, care să calce în picioare toţi hoţomanii, era necesar şi atunci, e necesar (parcă mai abitir) şi acum.

În faţa neputinţei avem nevoie şi de râs, această nebunie temporară, această atât de necesară şi de sănătoasă suspendare a lucidităţii. Ce motiv ar avea să nu o cumpere?

– Volumul e scris din revoltă?

– Şi din revoltă. Nu pot să neg sau să uit bucuria scrierii lui, a sintagmelor, a jocurilor de cuvinte căutate, a absurdului strunit şi pus în tipare. Cred că şi asta m-a mânat în luptă de multe ori, găsirea unei finalităţi pentru absurd, absurdul îmblânzit, utilizat ca mijloc. În cazul de faţă, un mijloc pentru a detona clişeele policierului. Şi dacă ating puţin şi structurile (încă prea) rigide ale romanului, de ce să n-o fac?

– Îmi faci o scurtă prezentare a story-ului?

– Care story? Perpetuum definibilul Corcoduşă este story-ul. El rezolvă orice caz, depistează orice suspecţi, pedepseşte pe oricine preventiv, urmăreşte orice infractori are pe listă, din patria mafioţilor, până hăt în Deşertul Arabiei. Cred că lui Corcoduşă i se trage şi de la romanele de aventuri citite de autor nu numai de la Harms, Urmuz şi ceilalţi… Aşa cum marii aventurieri/justiţiari au felurite peripeţii prin diverese colţuri ale lumii (îmi aduc aminte şi-acum de un român – cap de serie pe care l-am citit când eram mic, „Prin pustiul Saharei”, publicat în fascicole la Socec, prin anii ’30, cred, unde Old Shatterhand/Karl May ajungea în Sahara, sub numele de Kara Ben Nemsi – Carabina Nemţească!), aşa ajunge şi Corcoduşă să aibă, din Paris până-n Moscova. Aşa cum marii eroi au urmaşi, şi Corcoduşă are unul, dar nu pe fitecine, ci pe vajnica scriitoare Clea Corcoduşă, aşa cum Agentul 007 cucereşte instantaneu idealul feminin , la fel face şi Corcoduşă, numai că ceva mai în răspăr…

Aa, şi să nu uit de apariţiile episodice ale autorului urgisit. Că e la masa de scris, ameninţat de vreun ucigaş (ne)plătit ori „rugat” de vreo starletă interesată să modifice textul, că-i pe la edituri bumbăcit sau prin vreun sanatoriu năucit… cred că va fi o pată de culoare nimerită pentru policierul actual, zic eu.

– O să fie şi un al doilea volum?

– Ar mai fi personaje negative, Hashura, de exemplu, ar mai fi nişte „balene” care abia aşteaptă să împartă pumni şi gloanţe, Banalla, Catalla şi Demolla, ar mai fi multe de spus despre „Şoimii Pâncota”, precum şi despre un anumit recluzier scăpătat de pe lângă Buziaş, despre cupaje şi cuplaje, despre câte şi mai câte… Ar fi şi titluri în aşteptare, „Crime în Mica Rusie”, vorbe meşteşugite de-ale comisarului, „Lumea-i mare, oamenii n-au cum să fie decât mici”, dar asta n-o vor decide decât cititorii, indirect, fireşte.

– În încheiere, ce ai vrea să transmiţi cititorilor?

– Să aibă multă poftă de lectură, să fie mai circumspecţi în privinţa autorilor traduşi, aflaţi pe valul cine ştie cărui premiu, mai obscur ori mai „nobil”, să-şi îndrepte mai cu atenţie privirea şi către scrierile pământenilor noştri – chiar de nu-s prea iubiţi de marea publicitate, să nu capituleze în faţa curentelor dominante şi să nu ezite în a încerca mereu ceva nou!

Citiţi şi

Știi cine sunt?

Maurice, arta pi*dificării

Hai, sictir!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
621 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro