Concediu’ şi perfuziile

Iuniana Daniela Popescu

16 August 2016

IunianaMă întorc în ţară cu nostalgia lipită de creieri şi cu dorinţa de a petrece o vacanţă de vis. În primele trei zile, dorinţa mi-a fost îndeplinită. În a patra şi-a cincea zi, fii-mea îşi prinde degetu’-n uşă, iar fii-miu îşi „îndreaptă” nasu’ într-o bară pe care n-a văzut-o, în timp ce voia să facă „una bella figura”, jonglând o minge, cu un desăvârşit talent.

În următoarele….

O sun pe a mea cumnată s-o-ntreb de sănătate, în condiţiile în care stă la doi paşi de mine:

– Sunt la spital.

– Păi cin’ te trimisă acolo?

– Căzu’ tata şi-şi rupsă mâna.

– Săracu’ om. Hai că te las. Mă suni când ieşi.

Aşteptai toată ziua telefonu’, ea nimic. Iar sun:

– Unde eşti?

– La spital.

– Păi nu mai plecaşi?

– Păi acu’ sunt cu Edi (nepotul meu şi fiul ei), că dădură toate peste el: diaree, febră, vărsături. E la prefuzii.

– Sărăcuţuuuuuu! Hai că vorbim când te întorci.

femeie disperata

M-am luat cu ale mele. Am băgat o fugă la oraş, o fugă la ţară la bunica şi uite aşa, veni seara. Fii-miu cam palid:

– Ce-ai, mamă, nu te simţi bine?

– Nu prea! Simt aşa căăăă…

N-a mai apucat să termine fraza şi, jap, cu capul în chiuvetă – i se făcuse şi lui rău. La 10 minute după îl ia şi burta, să fie tacâmul complet.

N-am mai stat pe gânduri şi-o sun pe cumnata:

– Abia intrai cu Edi în casă.

– Ieşi şi hai la spital, că l-a luat pe fii-miu.

Ne urcarăm în maşină, ne duserăm la camera de gardă, ne băgară perfuzia, ne revenirăm cât de cât… Aşteptam să se termine ultima picătură din branulă. În tot acest timp, încercam să-i distrag atenţia şi să-i fac „şederea” cât mai uşoară:

– Mamă, stai liniştit, nu intra în panică, că nu s-a întâmplat nimic. Am schimbat clima, aeru’. Ăsta de România, e mai „greu”, aşa. Nu-l respiră oricine. Şi, până la urmă, trebuia să combinăm şi noi ceva. Când ne întorceam în Italia, ce naiba povesteam la prieteni?

– Să vezi ce compunere fac la început de an: „Cum mi-am petrecut vacanţa”.

– Mişto ţi-ai petrecut-o! Cu nasu’ îndoit şi cu braţu’ „perforat”. Cine-o să mai fie ca tine? Nimeni!

Sună telefonu’.

– Păi şi caută-l! Nu-l lăsa că-l mănâncă, zicea cumnata cu un ton ridicat.

– Cine pe cine mănâncă, soro?

– A ieşit şoarecu’ din cuşcă şi Roco (pisicu’) îl caută disperat să-l halească, iar frac’tu nu-l găseşte. Îl caută în toată casa.

– Alta acu’! Să nu decarteze şi-ăla, de frică!

Într-un final, pe la patru dimineaţa, ne-ndreptăm fiecare spre casa ei, cu fii-miu pe reveneală şi şoarecu’ salvat (căzuse fix într-o şosetă… de ofiţer, că urma să fie spălată, de care pisica bineînţeles că nu s-a apropiat).

N-apuc bine să mă pun în pat, sună telefonu’. Cumnata:

– Vezi că mă duc la spital. L-am găsit pe nepotut-o lat cât patu’, cu ligheanul la cap.

Fraţilor, am înnebunit! Recapitulând, în numai o zi şi-o noapte (nici măcar), unul îşi rupsese mâna, doi fuseseră la perfuzii, iar altul urma.

Mă trezesc pe la prânz, de parcă mă lovise marfaru’ de Piatra-Olt-Corabia. Trec pe la fii-miu prin cameră să văd dacă e bine (dormea dus) şi mă îndrept către bucătărie să-mi fac cafeaua. N-apuc să sorb două guri şi-un fum de ţigară, că vine fii-mea cu o faţă de zicei că făcea reclamă la otravă:

– Mă doare burtica.

– O fi de la lubeniţă, mamă (mâncase cu o zi înainte). Hai să mergem în baie şi să facem… p-aia mare.

A făcut fata, aşa cum şi cât trebuia. Nimic deosebit. Respir uşurată… până mai pe seară, aşa, când începe distracţia iar.

– Mie îmi vină să… şi, pac, începe să verse. Thuoamneeeee! Cu ce-am greşit, Thuoamne!

– Stai liniştită, mamă, că nu s-a întâmplat nimic (se speriase, sărăcuţa). Păi numa’, frac’tu şi verişorii la spital? Tu de ce n-ai fi? (io, în gând)

Ne îmbrăcăm şi sun… normal, pe cumnata, care s-a fofilat tura asta. Dormea. Auzi la ea! Îşi permitea să doarmă după 48 de ore state în picioare.

Într-un final, la spital ajung cu al meu frate.

Fii-mea n-a făcut în viaţa ei perfuzii. Nici nu ştie ce sunt alea. În timp ce ne-aşteptam rându’ să intrăm în cabinetu’ doctoriţei, încerc s-o pregătesc:

Amore, s-ar putea să-ţi facă o înţepătură mică în mânuţă (şi-i arăt locul), cu un ac minuscul. Nici n-o să simţi. După, posibil să-ţi pună un furtunel mic, aşa, ca de jucărie, prin care o să-ţi curgă un lichid. Înţelegi, iubire? Iar lichidu’ ăla, e un fel de mâncărică, ca să te faci tu bine şi să-ţi recapeţi puterea.

– Ce e aia înţepătură în mână? Da’ ac în mână ce înseamnă? Şi furtunelu’ ăla ce înseamnă?

Mă blocasem de tot. Nici nu ştiam ce să-i mai explic copilului.

– Furtunelul ăla te ajută pe tine să mănânci. Mai exact…

– Adică îmi dau pizza lichidă?

– Îţi dau…

– Vă rog să intraţi! Doamna doctor v-aşteaptă.

– Bună seara, doamnă! Ce s-a întâmplat? Fetiţa?

– Bună seara, doamna doctor! Da, fetiţa! A început…. şi nu mai e nevoie să spun nimic, că i se face iar rău.

– Gata, am înţeles ce are, zisă doctoriţa, săraca de ea, în timp ce se ţinea de nas. Urmăm „ritualul” cu perfuzia. Contrar aşteptărilor mele, a mea fiică, la băgarea acului, n-a schiţat niciun gest.

– Gata, iubirea mea! Ce-a fost rău a trecut.

– Mamă, te rog să le spui să-mi bage şi-o banană, că mi-e poftă.

– Sigur că da, mamă! Băgăm tot ce vrea sufleţelu’ tău. O lasagna, merge?…şi ne punem amândouă pe râs!

A trecut liniştită noaptea, dacă pot spune aşa. După trei perfuzii, ne-am luat „la revedere” de la personal şi ne-am cărat acasă.

În urma tratamentului  prescris îşi reveniseră toţi, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.

La un moment dat, era în casă un haos de nedescris. Care urla, care cânta, care-şi trăgea pumni, care cotrobăia prin vitrina cu pahare (alea de plastic îi stăteau în gât), care se spăla pe cap în bideu (Edi, doi ani). De limbă nu vă mai zic. Era o Roitaliana în casă, de nici io, pe mine, când vorbeam, nu mă mai înţelegeam.

Una peste alta, vacanţa a fost de vis… şi unică!

Păi mai arătaţi-mi voi mie o vacanţă cu un bunic cu mâna ruptă, un deget prins în uşă, un nas deviat, patru verişori la perfuzii într-o zi şi-o noapte şi-un şoarec salvat d-un ciorap nespălat!

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Ce-a învățat un tată divorțat din concediul cu copiii

De azi, să nu te mai văd!

Asta crezi că meriţi tu, nişte femei uşoare?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
472 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro