Copilul meu, al meu, al meu, al meu…

Ana Barton

2 October 2013

Duminică-seara, într-un fel de linişte individual compusă, am răscolit cutia poştală şi-am găsit două reviste. Ştiam de ele, mi le cadorisise acolo, frumos împăturite, Rodica. De când mă ştiu, revistele şi ziarele nu voiesc a le începe altfel decât de la coadă.

Aşa c-am început cu „Dilemateca“, numărul 88, întâlnindu-mă pe ultima ei pagină cu scrisoarea lui Duiliu Zamfirescu, adresată fiului său, Alexandru. Vă pun aici vorbele care nu-mi dau pace din clipa-n care le-am citit:

„Depuis mardi dernier, je vous attends à Faraoane. J’ai passé des heures et des heures à regarder la chaussée de Focşani, dans l’espoir de voir poindre à l’horizon votre voiture. Enfin, aujourd’hui, samedi, j’ai compris que vous ne veniez plus. C’est une forme nouvelle de ce triste bonheur, d’attendre quelque chose qui ne vient pas.“ (De marțea trecută, te aștept la Faraoani. Am petrecut ore după ore privind șoseaua de Focșani, în speranța de-a întrezări mașina la orizont. Și, în sfârșit, azi, sâmbătă, am înțeles că nu vei veni. E o formă nouă de fericire tristă, să aștepți ceva ce nu mai vine.)

Mi s-a făcut, dintr-odată, frică. Pur şi simplu, m-am văzut în locul lui şi nu doar al lui. Am văzut luminile din mâinile bunicilor mei şi mi-a mirosit a mama şi-a tata. Parcă m-am pierdut, cumva, de mine-mare, de mine-mamă. Am fost copilul aşteptat. Şi m-a durut.

Când a trecut, mi-am văzut fata alergând prin casă, învăţând pisica un tango argentinian şi-ameninţând-o cu nerăbdarea şi cu pedeapsa manifestă. Dacă nu pune labele pe ritm, o-nchide-n cameră cu o manea. A funcţionat.

Pe urmă, fata mea a obosit şi, aşa cum fac copiii, las’ că nici noi nu ne plimbăm departe, a început să aibă cam cinci nemulţumiri la zece secunde, toate exprimate ferm şi niciuna volatilă.

Îmi ţineam capul în mâini, gândindu-mă la liniştea mea, cea de după culcarea ei. În timpul ăsta, în capul şi-n mâinile astea, adevărul e că şi-n spaima asta hieratică, am văzut-o mare pe fată. Mare şi departe. Altundeva. Venind la mine când… poate.

Şi-am înţeles. Copiii noştri nu sunt ai noştri. Nu e nimic de avut acolo. Copiii sunt daruri, cele mai dulci poame din toate edenurile, pe care le primim şi de care ne bucurăm, fiecare, după putirinţe.

Suntem binecuvântaţi să-i avem tot timpul lângă noi… o vreme. Până se fac suficient de mari în puterile lor încât să plece de-acasă. Până se fac suficient de independenţi încât să ne transforme pe noi, cei care venim acum seara acasă plini de aluviunile zilei şi le spunem, uneori, „Lasă-mă un pic, abia mai respir…“, în aşteptători profesionişti, performanţi, olimpici.

Mă duc acasă, să-mi legăn fata…

Pe Ana o găsiți cu totul aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

E cu mine peste tot ṣi oricând ṣi-mi aduce aminte cine sunt ṣi de unde vin

„Crede și nu cerceta!” e o mare minciună

Dragul meu

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
10,161 views

Your tuppence

  1. Julie / 17 July 2015 10:41

    Aoleu, nici nu pot citi asa ceva – si nici comentariile – fara sa-mi creasca o lacrima in coltul ochiului. Dou. Trei. Mai multe … Of !….

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Scrisoare pentru fiica mea – The Happiness Project | Catchy / 15 January 2014 12:01

    […] Copila mea dragă, număr clipele de când viaţa mi-ai schimbat-o. Totul a fost brusc şi radical. Nimic din ceea ce raţiunea îmi pregătise nu se potriveşte în acest puzzle. Afectul a părăsit acea amforă în care stătea chinuit dinaintea evidenţei şi de atunci parcurge neistovit drumul dintre neştiinţa ta şi covârşitoarea, complicata mea existenţă. Copila mea, eşti sânge din sângele meu, eşti carne din carnea mea şi simt, ştiu că astea nu sunt deloc îndeajuns. Eşti o prelungire dureroasă a ceea ce sunt. Încep să înţeleg propria-mi metamorfoză. Tot ceea ce nu mi-a reuşit a iubi în astă viaţă se năpusteşte nebun spre tine sufocându-te. Ştiu asta şi te simt strivită de neputinţa de a înţelege ce ţi se întâmplă. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Nu-ţi dau copilul! – As You Like It | Catchy / 19 December 2013 10:12

    […] te porţi ca o proprietăreasă de magherniţă, aşa va face şi el. O să vrea să lege oameni cu lanţuri, ca să-i aibă. O […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. Single mother și călcâiul lui Ahile – Talk Tabu | Catchy / 17 December 2013 13:07

    […] parc, cu copiii, este de asemenea interzis să te uiţi cu privirea de căprioară înjunghiată la ceilalţi […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  5. Sa incerci sa fii o mama buna | Despre buna si sanatoasa crestere a copilului / 6 November 2013 20:49

    […] aici Share this:FacebookLike this:Like Încarc… from → Ce mananca copii nostrii ← Ce-si […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  6. Ești iubire! | Catchy / 31 October 2013 14:05

    […] Nu avea mai mult de 3 ani. Cei doi au privit-o surprinși de curiozitatea ei. În acel moment, copila a luat mâna fetei și a așezat-o peste cea a băiatului. Pe fețele lor au inflorit zâmbete, […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  7. Prietena micului duşman | Catchy / 29 October 2013 12:07

    […] acum psihopedagogii ne spun să ne ferim de a deveni prietenii copiilor noştri. Că ei, copiii, au nevoie de noi ca părinţi, nu ca prieteni. Că prieteni îşi vor tot face şi […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  8. Alo? Aici locuieşte o meduză! | Catchy / 28 October 2013 15:55

    […] să am un copil al meu, că aş putea creşte cu dragoste unul de nesânge. Nu mă grăbeam să am copil pe-atunci, însă după ce-am început s-o iubesc pe ea, am vieţuit într-o linişte bucuroasă. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  9. De unde ni se trage cu copiii | Catchy / 24 October 2013 12:10

    […] buni corectează greşelile, părinţii inteligenţi îşi învaţă copiii cum să […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  10. Nu strigaţi la ei și nu-i bateţi | Catchy / 18 October 2013 14:06

    […] 'facebook-jssdk')); Tweet Mă gândesc, de câteva ore, cum să încep povestea asta despre părinţi şi copii. Mă gândesc la ai mei, şi cum m-au determinat să fac ce credeau ei că e mai bine pentru mine. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  11. Valentina / 8 October 2013 16:31

    Nu dureaza la nesfarsit acest statut de parinti cu copii mici. E doar o etapa. As vrea sa ne putem bucura cu totii de aceasta etapa, iar atunci cand s-a terminat, sa ne bucuram ca am crescut oameni independenti care vor reusi in lume cu fortele proprii. Viata noastra va continua si dupa ce ei isi vor lua zborul.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
    • Roaxa / 17 July 2015 11:59

      Da, asa este…. venim acasa poate sfarsiti de oboseala si stress, inca incatusati de presiunea zilei de munca, copiii sar in gatul nostru, sar in sacose sa cotrobaiasca dupa ciocolatica ce a devenit un ritual, vin sa-ti povesteasca toti, deodata, intr-un vacarm ce in momentul ala ni se pare un supliciu, cum au montat ei sinele sub tren, cum s-a urcat cainele pe casa… etc, venim acasa, gasind-o vraiste…. Parca ne vine sa fugim inapoi. Cu tot stressul, parca e mai bine la serviciu. Si uitam sa ne bucuram de glascioare si ochisori mirati, de manute prinse-n gatul nostru, murdare de colbul din curte, de pupicurile puse pe obrazul ingandurat. Asa este. Uitam sa ne bucuram ca i-am gasit sanatosi, cand alti copii sunt bolnavi de moarte… Uitam sa ne bucuram de ei… iar cand ne linistim, cu ridurile sub ochi, ei au crescut si si-au luat zborul…. si eu m-as duce acasa la piticii mei cotrobaitori, dar numai dupa ce-mi iau salariul, ca trebuie sa am tolba cu doua ciocolatele….

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply
  12. Irina / 3 October 2013 16:32

    Greu subiect, deh. Dar daca poti scrie despre el cred e de bine. Lauti-va una pe alta in brate si leganati-va. Legatura dintre voi e atat de puternica – stiu ca am vazut cu ochii mei si am simtit-o in toate ungherele fiintei mele. Iar peste bratele voastre si ale Makebei, fireste, vin si eu, mic si va strang tare, dar far’ sa doara. Cu plecaciune, bizantino.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro