Copilul tău nu-i Full CASCO pentru când te-or lăsa puterile!

Otilia Țigănaș

27 August 2015

otilia tiganasFraze pe care, ca medic de familie ce-și cunoaște bine parohia, le aud des de la părinți. În diverse variante, dar același mesaj.

“Copilul meu e de zece, dar mereu ia nouă sau opt, fiindcă nu se concentrează, nu-i atent.” Sau: „E împrăștiat.” Sau: „A rezolvat problema perfect, însă mereu greșește ultimul calcul.”

Răspunsul pe care azi îl dau public, (iar în fața părinților doar îl gândesc, nu-l rostesc cu voce tare, din motive pe care nu le voi expune aici), este:

-Nu. Dacă sistematic nu-i atent și nu se concentrează, nu-i de zece. Atenția distributivă, atenția în general și capacitatea de a susține un efort intelectual constant, sunt condiții ale performanței. Or zecele ESTE performanță. Una pe care performerul trebuie să și-o dorească pentru sine. Nu pentru mama – tata – sora – sau mătușa.

În mare parte, aceste condiții pot fi antrenate. Dar antrenează-l INVERS. Nu-i băga-n cap că-i de zece din născare, și totuși un “luzăr” cronic. Nu-i induce mereu sentimentul vinovăției de a nu se ridica la nivelul așteptării trasate de tine. Fii mândră că-i de opt, că face tot ce trebuie și astfel poți avea surpriza să devină de zece, autodepășindu-se. Tu-l cataloghezi mereu după ce NU a făcut. Păi, socotește CE A FĂCUT!

Vivian Maier

©Vivian Maier

Atunci când îl ridici la rang de “zece cromozomial”, te bagi pe tine-n seamă. Adică tu l-ai născut perfect, vezi Doamne, iar el nu și nu…

Hai să vedem de nu l-ai născut cumva de opt iar el, antrenându-se, va atenua, poate, erorile tale filiale.

Ce zici? Cum îți sună?

Preia asupra ta adevărul “crunt” că l-ai născut de opt. Și dă-i partea lui, atunci când el CHIAR va reuși să se concentreze până la ultimul calcul și va deveni de zece. Iar de n-o va face, laudă-l că-i de opt, așa cum l-ai creat, și că nu-i de șase.

Fiindcă el, copilul tău, nu-i adus în lume nici ca să-ți confirme propria perfecțiune, nici să îmbrățișeze cariera pe care din păcate n-ai avut-o, nici să deteste oameni din gama celor care te-au dezamăgit în tinerețe (poate chiar va fi atras de ei!), nici să-ți ducă numele mai departe. Și nici nu-i Full CASCO pentru când te-or lăsa puterile. De nu reziști tentației asigurării, încheie măcar un RCA, nu Full Casco!

Mai exact, este despre EL aici, nu despre TINE!

Pe Otilia o găsiți toată aici.



Citiţi şi

Ema

Despre ce să scriu? Eu sunt un om obișnuit!

11 ani mai târziu – luna de fiere

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
13,151 views

Your tuppence

  1. Lilith / 22 May 2016 22:19

    Foarte actual si real articolul. Cunosc si eu,am in familie un exemplu. Doar ca,acea copila chiar crede ca e geniala si ii este alimentata super-stima de sine mereu de catre ma-sa. Care nu a fost niciodata geniala,nici macar inteligenta,dar fiica-sa e “musai” sa fie tot ce n-a putut ea vreodata. Pe cand copiii se jucau in noroi pe-afara,ori mergeau la bunici si isi luau portia de naszdravanie,Diana invata,mergea la olimpiade si era obiectul laudei ma-sii la orice intalnire cu familia,prietenii,colegele de la croitoria unde lucreaza si mamicile altor copii din clasa. Nu e importanta copilaria,cand esti un copil prea bun pentru lumea asta obtuza a distractiilor tipice copilaresti. Nu,nu ii plac papusile,nu i-au prea placut niciodata,ea s-a dezvoltat stiind ca ii plac doar cartiile. Si acum,la 13 ani stie ca va fi medic,da,iar ma-sa stie si unde va face facultatea-Bucuresti,evident-,cati bani ii va da,cum o va intretine,cum se va comporta,probabil,daca se va combina sau nu cu cineva,pentru ca,nu-i asa,sexul inainte de casatorie e interzis,e tabuu si ala care-o vrea,o tine neatinsa pana in noaptea chinuicioasa a nuntii…ettttc. Parinti prea frustrati,care isi transfera neajunsurile si lipsurile,intr-un mod invers asupra copiilor,care au visuri mari si planuri marete pentru odrasle,care decid si planuiesc absolut tot.

    Thumb up 4 Thumb down 1
    Reply
  2. io / 28 August 2015 17:25

    @mirela cu tot respectul, în cazul în care aveți un copil (sau mai mulți), decât să așteptați soluții pe net (nu că nu ar fi și aceasta o formă de deschidere) e și mai interesant să abordați copilul, să vă apropiați și să vă amintiți de copilul din dvs, de ce îi plăcea și nu îi plăcea la proprii părinți, ca să vedeți dacă nu repetați un pattern (chestie profund omenească de altfel). soluțiile vor veni de la propriul copil și de la copilul din dvs, plus iubirea pe care cu siguranță i-o purtați.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  3. mirela / 27 August 2015 16:22

    E un punct de vedere interesanyt. As vrea insa sa-mi raspunda cineva cum faci sa ccepti ca e de 7 si nu de 10? Cum faci sa nu te tradeze vocea sau mimica atunci cand il lauzi ca e de 7? Cum te convingi ca “e bine si asa”, vorba romanului?
    Astept solutii.

    Thumb up 2 Thumb down 2
    Reply
    • otilia tiganas / 28 August 2015 12:04

      Am să răspund cu o nouă postare. Nu azi. Am descoperit recent, în cutia cu amintiri, o scrisoare pe care le-am scris-o alor mei, la 19 ani, după primul an de facultate – medicină, prima sesiune făcută praștie de un copil ce fusese “copil de zece” la școală. Am să reproduc scrisoarea, m-a lăsat pe gânduri și pe mine, acu, citind-o după treizeci de ani.

      Thumb up 7 Thumb down 0
      Reply
    • Diana Mihnea / 28 August 2015 12:57

      Uite, acelasi punct de vedere, mai pe larg si argumentat stiintific! Ditamai cercetarea de la Stanford! Enjoy! 🙂
      https://www.ted.com/talks/carol_dweck_the_power_of_believing_that_you_can_improve?language=en

      Thumb up 1 Thumb down 0
      Reply
    • Gabi / 28 August 2015 14:49

      Permiteti-mi sa va spun punctul meu de vedere. Vedeti d-voastra societatea asta ne-a stricat de tot. Nu toti trebuie sa fim de 10! Nu ati observat ca marea majoritate a celor care reusesc ceva in viata sunt copiii de 7-8, sau cei care nici macar nu au terminat liceul? Nu va intrebati cum ei au reusit fara scoala, fara performanta? Simplu? Au stiut ca scoala nu e pentru ei si si-au ales propriul lor drum in viata, si-au urmat pasiunile si aptitudinile… fie ca au fost sustinuti de parinti sau nu. In scoala (mai ales romaneasca) se obliga copilul la a invata toate materiile, in loc sa se puna accentul pe ce ii place lui , pentru ce are inclinatie. Si atunci cand copilul o sa faca ce ii place, o sa vina din interiorul lui sa performeze. Asta e problema. Nu aceea ca copilul e de 7 si nu vrea mai mult. Copilul o sa fie mereu de 10 daca face ce ii place. Punct! Si bine ar fi sa nu mai aplecam urechea la ce o sa creada unul si altul despre copii nostri. Si ei au aceleasi probleme.

      Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 17 Thumb down 0
      Reply
    • io / 28 August 2015 17:18

      iubirea este necondiționată și este o sursă gratuită de bucurie. acceptarea este o urmare firească a unui târg, compromis, negociere. a accepta, în cazul de față, este sinonim cu a te mulțumi cu (mai) puțin. deja nu mai e vorba de mult de iubire, ci de proiecții personale, ambiții tot personale, ambalate în mult vehiculatul și toxicul Îți vreau binele. binele este o chestiune relativă și diferă de la om la om. binele este înglobat în iubire, iar iubirea față de un copil nu poate fi cuantificată.
      ce să mai spună părinții copiilor cu probleme psihice, pe care i-am avut în cabinet și care ar fi mers până dincolo de omenesc pentru aceștia, dacă cei care au copil de 7 trebuie să-și ascundă mimica în absența unui 10.

      Thumb up 6 Thumb down 0
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro