Credeți că mai există dragoste adevărată? Da!!!

Adriana Manolică

7 September 2015

Adriana ManolicăAm primit pe Facebook un quiz ”Credeți că mai există dragoste adevărată, precum cea din poezii, filme, povești…?”.Venea din partea unei persoane din generaţia Y (eu fiind din generaţia X!).

M-am uitat peste conversaţiile anterioare şi am observat, cu uimire, că toţi, dar absolut toţi, răspunseseră că NU mai poate fi vorba despre aşa ceva.

M-am întristat şi m-am hotărât să răspund aici, printr-un mesaj public (nu prin private message).

Eu sunt, prin natura mea, o persoană optimistă şi pozitivă. Dar asta nu înseamnă că aştept ca totul ”să mi se întâmple”, ci ştiu că şi pentru dragoste trebuie ”să munceşti”. Cred cu putere în faptul că timpul separă grâul de neghină. Mai trimite şi Divinitatea câte o boare de vânt ca să te ajute, dar grosul efortului trebuie să îl faci tu, pentru că tu te vei bucura de rezultatul final.

L-am întâlnit pe Mircea când aveam 18 ani, la o petrecere dată de verişoara mea draga, Cristina. În momentul în care l-am văzut – o spun cu toată responsabilitatea – pentru o fracţiune de secundă mi s-a părut că îl zăresc înconjurat de un soi de aură strălucitoare. Nu exagerez deloc! În viaţa mea nu am mai avut o experienţă similară! A doua zi ne-am întâlnit.

Când l-am văzut în plină zi, mi s-a părut că e aşa de blond, încât mi-am spus că nu vreau ”să ies” cu el! Aşa că am făcut stânga-împrejur, dar în graba mea, exact ca Cenuşăreasa, mi-am pierdut un pantof! Pantof care niciodată, până atunci, dar nici de atunci, nu mi-a mai jucat o asemenea festă! A fost suficientă această întârziere ca Mircea să mă zărească şi să vină spre mine cu un zâmbet larg, zâmbet care mă ţine aproape, iată, de 25 de ani! Acum ştiu: în ambele momente (aura şi pantoful) era boarea pe care mi-a trimis-o Divinitatea! Dar de atunci am construit împreună, cot la cot, acest edificiu minunat numit mai întâi prietenie, apoi familie!

Iubirea poate că este zugrăvită de poeţi ca fiind ceva magnific, epopeic, de dimensiuni cosmice! Cine sunt eu să îi contrazic? Eu spun că iubirea se adună din micile gesturi, din micile fapte – aparent banale. Iubire a fost în minutele îndurate cu stoicism de Mircea în faţa blocului în aşteptarea mea, care mai aveam o şuviţă de aranjat sau o bluză de asortat.

Cu iubire mergeam dimineaţă de dimineaţă, împreună, spre facultate, chit că el venea de departe până la mine acasă, deşi i-ar fi fost mai comod să meargă direct în Copou.

10537321_967286849976961_2220263297123001032_n

Iubire era în sărutul grăbit de dinaintea cursului sau a examenului. Iubire era în minutele întregi în care doar mă asculta, pentru că eu nu epuizam niciodată subiectele de discuţie. Iubire era în bileţelul strecurat cu grijă între paginile cursurilor, ca eu să îl găsesc când nici să nu mă aştept. Iubire era când mergeam peste zece kilometri pe zi în plimbări, când ne încălzeam intrând în magazine, dar nu ca să cumpărăm ceva, că nu aveam bani, ci doar ca să ne încărcăm bateriile pentru mai departe. Cu iubire ne strângeam banii din burse ca să mergem în excursii. Deşi erau burse de merit, nu erau chiar atât de mari! El aduna mai mult, că mai primea bani de buzunar şi de la ai lui, pe când eu aveam doar bursa. Iubire era şi în polemicile noastre pătimaşe pe teme de fizică sau astronomie sau când făceam concursuri de tipul cine extrage primul radical dintr-un număr! Cine pierdea dădea un tort de îngheţată! Iubire era în bucuria cu care sărbătoream succesele fiecăruia! Iubire era când ne scriam numele persoanei iubite pe fiecare pagină a cursurilor, pentru că îl consideram talismanul nostru norocos când învăţam (întotdeauna separat!) în sesiune! Ne-am întâlnit doi copii şi ne-am gândit să creştem împreună!

Anii au trecut şi iubirea ne-a însoţit la pas. Ridurile, părul încărunţit, stresul cotidian ne-au ajuns din urmă, dar doar pe noi, nu şi pe iubirea noastră. Cine a văzut o iubire zbârcită, căruntă şi o ţâră stresată?!

Vă voi mai spune ceva: în 2008 – când am trecut prin marea spaimă a unei boli cumplite, în ziua în care am aflat rezultatul (favorabil) al biopsiei, Mircea a cumpărat trei bilete pentru Egipt. Pentru noi doi şi pentru Mihai. Ştia că alături de Mihai voi face eforturi să fiu fericită şi el chiar dorea ca eu să fiu fericită şi liniştită.

Nu şi-a luat în vacanţă nici telefon, nici laptop, nici ”teme pentru acasă”– era doar al nostru pentru aproape trei săptămâni! Nu eu i-am cerut asta, dar nici nu trebuia să i-o cer! Nu doar am vizitat minunăţiile Egiptului, ci am luat şi cele mai trăsnite opţionale: am făcut scufundări, snorkeling, am mers cu feluca pe Nil, cu submarinul în Marea Roşie. A fost lângă mine aşa cum ştia el să o facă şi aşa cum ştia el că e mai bine pentru mine. M-a rupt de gândurile negre, m-a aruncat în aventura vieţii, dar m-a însoţit pas cu pas. Nu am fost niciodată singură! Am învăţat împreună că pentru iubire trebuie să uităm uneori de ”Eu”, ca să devenim ”Noi”. Numai aşa putem să întâmpinăm viitorul zâmbind! Viaţa este tare frumoasă, dar este şi mai frumoasă când o împarţi cu persoana iubită!

Deci, dragii mei, iertaţi-mă când vă spun cu mâna pe inimă că da, dragostea adevărată chiar există. Eu am găsit-o! Dar noi doi împreună am construit-o! Poate că nu este spectaculoasă, nu este coborâtă din poezii, poate nu este cea înălţată în cântece, poate că e un pic banală, chiar ”grotescă” pentru unii care nu pot înţelege cum poţi fi cu o persoană atâta vreme! Dar inimile noastre bat împreună de 25 de ani şi au învăţat să dăruiască şi să primească gingăşie, căldură, sprijin…

Cum aţi spune voi … ”a groovy kind of love”… Sau poate aşa a spus un poet? … Sau poate am auzit-o într-un cântec?…

Pe Adriana o găsiți toată aici.



Citiţi şi

… și mai apoi un bărbat

Nu pe mine mă aştepţi?

Ai mei ani 40…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,556 views

Your tuppence

  1. Mihai / 15 August 2016 0:55

    Dragostea adevarata egal propria persoana. Asa am gasit-o eu. Dupa cum vad,e unica dragoste reala de pe lumea asta.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. diana / 5 July 2016 14:00

    Felicitari ! Din pacate voi faceti parte din exceptii…Lumea nu mai este cum era odata…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Luci / 3 March 2016 21:06

    Prima dragoste!Aveam 15 ani si el 17 ;m-a “agatat” cand ma plimbam cu nepotelul .Nu existau telefoane mobile(chiar si cele fixe erau puse “cu pile”!!!)asa ca venea sub balconul meu si fluiera tema din filmul Nashul ,ca sa ies la o plimbare! 7 ani de prietenie,de iubire,de aventura ;la 22 de ani m-a cerut de sotie.Au venit apoi cei doi copii,serviciu cu schimbul ca sa-i crestem,rate la banca sa-i putem tine la facultate,casatoria lor…au trecut 36 de ani de casnicie si 43 de cand ne-am cunoscut:sunt momente in care il privesc si-mi revin in stomac toti fluturii aceia pe care i-am simtit la 15 ani …iubirea exista dragele mele mult mai tinere;nu cea din filme sau din romane ci cea adevarata, de zi cu zi,cea in care tu esti operat si neputincios si sotul iti face baie ca unui copil si ii vezi privirea plina de iubire si ingrijorare ca ii e frica sa nu te raneasca cu mainile lui puternice,cea in care -dupa o zi obositoare la munca-simplul fapt de a pune capul pe umarul lui simti ca iti ia toata oboseala…si asi mai putea continua! P.S. Aveti dreptate doamna ,exista dar trebuie “muncita” !

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 9 Thumb down 0
    Reply
  4. andreea / 8 September 2015 12:52

    Minunat articol!!!!!! Intradevar dragostea adevarata exista si se cladeste in doi. Ea trebuie “muncita”. Eu nu am 25 de ani de casnicie si nu am vazut nici o aura in jurul sotului meu. Si atunci cum pot vorbi despre dragoste adevarata dupa doar 3 ani? Pai eu zic ca pot!!! Cum? Prin comparatie. Dragostea m-a incercat de multe ori, dar s-a concretizat in relatii de durata doar de trei ori. Prima data am avut o relatie de trei ani, dar care s-a destramat cand am inceput sa discutam despre familie, casa, viitor impreuna. A doua s-a concretizat printr-o casatorie care s-a rupt incet, dar sigur, o data cu problemele si provocarile vietii. Dupa aproape 5 ani de casatorie si un copil totul s-a rupt. Acum pot spune ca am gasit intradevar dragostea adevarata. De unde stiu asta? Fiindca nimic nu s-a schimbat de la inceput. Suntem la fel de tandri, de apropiati si de uniti chiar daca am avut obstacole mai numeroase ca oricand. Fiecare provocare ne-a unit, iar copilul nostru ne-a determitat sa ne casatorim. Deja ne gandim cu drag la viitorii nostri copiii si radem mereu cand ne uitam in urma, la toate provocarile vietii pe care le-am depasit. Din cele mai vechi timpuri oamenii s-au casatorit pentru ca viata este mai usoara in doi si asta simt si eu zi de zi.

    Thumb up 7 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro