Crește, Mikișor, crește…

Mihaela Baran

18 April 2015

Mihaela BaranMă trezesc dimineaţă şi mă duc la baie, chiaună, cu ochii întredeschişi. Ca să mă dezchiaunesc, încep să mă spăl pe faţă şi pe dinţi. Acţiunea nu-mi foloseşte la nimic, în afară de a-mi curaţa faţa şi dinții. Cu ocazia asta, îmi arunc privirea în oglindă. Mă uit la mine ca curca-n lemne. Fără introspecţie, pur şi simplu, ca vita-n păpuşoi. Mă umflă râsul, deşi plânsul ar fi fost o acţiune mai nimerită şi cu ocazia asta execut nişte baloane de pastă de dinţi. Aş putea fi chiar nostimă, dacă nu aş arăta ca mama zmeilor.

Cu ocazia asta, înjur geneza, pe Darwin, toate fiinţele vii de la el încoace, până ajung la maică-mea şi taică-miu, apoi o iau înapoi, cu arborele genealogic, dar nu ajung mai departe de rudele de gradul doi. Atât ştiu, atât înjur. Mă întorc la motivul pentru care nu mă pot opri din înjurat, de zici că sufăr de Tourette. Părul, ei bine, părul meu nu m-a ajutat niciodată. Practic, a ţinut cu ursul toată viaţa mea. Mă uit în oglindă sperând să fiu tunsă că Marilyn Monroe şi mă trezesc arătând că Kim Jong-un, ceea ce pentru o femeie este complet greşit. Fie vorba între noi, pentru orice pământean e greşit, dar nu asta e discuţia. Zici că mă pieptăn cu dinamită. Pentru că Rapunzel Style nu mă mai prinde de când aveam 16 ani şi mult păr, hotărăsc, din nou, că trebuie să mă tund.

Nici bine nu articulez în minte cuvintele şi mă albesc la faţă. Vai de capul şi de zilele mele amărâte, ce mă aşteaptă! Îmi fac o listă în minte cu calmantele pe care le am în casă, ascund bine obiectele tăioase cu care aş putea să-mi fac singură rău şi pun mâna pe telefon să o sun pe prietena mea cea mai bună. Fără introducere, îi comunic scurt: trebuie să mă tund. Aud cum îşi ţine respiraţia, apoi cum bea un pahar cu apă, cel puţin aşa sper, că e prea devreme pentru alcool. După alte câteva secunde, mă întreabă: cum? Răspund sfârşită: ca de obicei. Vai de mamele noastre, gândim simultan, fiind mult mai eficient decât să gândim separat acelaşi lucru.

frizer

Demersul ăsta, de a mă tunde, mă aduce mereu în pragul isteriei, iar eu, pe cale de consecinţă, o aduc pe prietena mea în acelaşi prag. Mi-e urât singură. Am ajuns la concluzia că doamnele coafeze, ca şi bodyguarzii şi taximetriştii, sunt persoane care şi-au greşit vocaţia. Aşa cum taximetriştii şi bodyguarzii, cum spuneam, cu puţină ambiţie ar fi devenit nişte cocalari veritabili, premiaţi pentru excelenţă pe la Geneva, aşa şi coafezele sunt nişte doamne care ar fi fost nişte casnice perfecte, dacă ar fi abandonat această fantezie cum că se pricep la tuns.

Mereu mi-am căutat sufletul pereche întrupat în coafeza perfectă. Aş fi rămas cu ea până când moartea ne-ar fi despărţit, cu menţiunea că aş fi preferat să mor înaintea ei, doar ca să am pe ultimul drum freza perfectă. Eh, n-a fost să fie! Am găsit o domnişoară pe care mi-e milă să o bat. Tot e bine.

Această domnişoară m-a făcut să arăt pe rând ca: Rod Stewart, Andreea Esca, ABBA (partea cu testosteron a formaţiei), Buratino şi-n alte feluri ridicole, de a trebuit să-mi fac o colecţie impresionantă de bandane, pălării, şepci şi baticuri.

Au ajuns să mă întrebe prietenii dacă am şi poze fără nimic pe cap. Am, sigur că am, de când eram mai mică.

Ajung la duduia cu foarfeca, nu înainte de a face un mic ocol pe la biserică, unde las un acatist şi dau de pomană unei băbuţe amărâte. Sper să mă vadă Dumnezeu şi să i se facă milă. Partea care mă îngrijorează e că nu cred în Dumnezeu, dar nu am timp de detalii care să mă destabilizeze psihic în plus, aşa că nu mă gândesc la asta. Mă aşez pe scaun cu resemnarea condamnatului la moarte. Oare ce o face guvernatorul la ora asta?

Asta mică şi guralivă îmi face capul calendar cu poveşti de când nu ne-am mai văzut. Nu mă păcăleşte. E speriată ca dracu’, eu ca ta-su. Ne uităm livide una la alta, încercând să păstrăm nişte aparenţe. Nu reuşim. Ea tremură ca la balamuc, iar pe mine zici că m-a scos la tablă desntistul-ginecolog venit din iad. E cel mai înspăimântător lucru care mi-a venit în minte.

Începe să mă tundă, spunându-mi că o să ia puţin la început şi pe urmă vedem. La finalul primei runde nu văd nimic. E ca la început. Mă uit pe jos, nici urmă de păr. Mă uit la ea mirată. Îmi explică ceva ce nu înţeleg, că a luat numai firele care… şi o bolboroseală. Înţeleg ce încearcă, dar nu mă las. Îi explic că am venit să mă tund, nu să mă pieptăn şi o invit să facă asta, pe riscul meu.

Într-un final mă tunde şi se chinuie să-l coafeze în aşa fel încât eu să îmi dau seama de grozăvie abia acasă. Nu mă surprinde, sunt obişnuită. Mă ridic la fel de resemnată cum m-am aşezat, poate chiar mai resemnată, dar tunsă. Duc mâna la geantă, bandana e la locul ei. Mulţumesc frumos şi îmi iau la revedere, până data viitoare.

O sun pe prietena mea. Îmi răspunde instant, probabil aştepta cu telefonul în mâna. Nu am putere să spun nimic. Nici prietena mea nu spune nimic câteva secunde, timp în care probabil dezantifonează telefonul, dîndu-şi seama că nu mai e cazul.

După cele câteva secunde îmi spune, că de obicei: “Creşte, Mikișor, creşte…”

Pe Mihaela o găsiți cu totul aici



Citiţi şi

Jurnal de Paris

Măi, fată, nici nu-i de mirare că nu ai noroc!

Exerciţiile răbdării

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,240 views

Your tuppence

  1. Belle dImagination / 15 January 2016 21:22

    Doamnelor, eu am un păr cumplit de prost.
    Însă dacă sunteţi cuminţi, vă pot prezenta coafezei mele. Care e prima în 42 de ani aproape care mă face să arăt sclipitor.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Madalina / 28 May 2015 15:00

    Eu m-am tuns inainte de Craciun. Nu de alta, dar sa arat si eu bine de sarbatori. Duduia intai a taiat o suvita, de o palma, iar apoi m-a intrebat daca e destul atat. Ce puteam sa mai spun? Nu, lipeste-l la loc. Am oftat resemnata si mi-am zis ca nu poate fi chiar atat de rau. Am mai fost tunsa atat de scurt, printr-a noua, adica anul ala in care umblam cu parul prins intr-o codita de doua degete (au trecut 15 ani si inca ma trec fiori cand imi amintesc cum aratam). Dupa ce am ajuns acasa, mi-am dat seama ca e muuult mai rau acum pentru ca am si breton. Pe care mi l-a tuns pana la jumatatea fruntii, in loc sa-i taie doar varfurile. Cateva luni am aratat ca un preot de prin secolul XII. Nici acum nu arata prea grozav, dar macar e cald si am pretext sa-l port in coada. Si cu sapca deasupra.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. any / 28 May 2015 1:01

    Eu sunt tunsa scurt ..cand am citit am ras ..iarta-ma am ras de tine …azi am vrut sa l scurtez putin ..la un moment dat am spus stop e bine asa …”duamna ” zice sunt profesionista nu pot lasa asa ca arata urat …am tacut de proasta ca daca eram desteapta nu taceam …sincer cand a terminat nici nu avea ce coafa …..abia am ce spala …m-am enervat dar cand am iesit …m-a busit rasul .de mine de data asta …creste Any creste ….cred ca pana la Craciun sunt ca ieri

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro