Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Crezi că joci până la capăt?

19 January 2018

ANDRA TISCHERToată lumea a auzit de el, dar numai cei puternici îl joacă.

Ai nevoie de mult curaj să te așezi la aceeași masă cu adversarul, să-l privești în ochi și să te concentrezi numai asupra lui.

(la masa aceasta nu contează cu cine joci, prieten sau dușman, pentru că rolurile sunt interșanjabile. Contează doar să nu te dai de gol. Completă detașare de tine, până la marginea uitării de sine.)

Pe fiecare spasm al mușchilor, să discerni între voluntar și involuntar, să ajungi până la înțelegerea contra cronometru a vreunei mișcări sau acea dinamică mută a privirii. Numai pe el. La răstimpuri, vei deveni și tu omul cel mai important din lume și singurul obiect de studiu. All-in.

Mâinile lui care țin cărțile, felul în care le ordonează cu gesturi mascate, încordarea, strânsul din dinți care poate fi de bine sau de rău.

(mai bine ar fi să poți cuprinde totul dintr-o privire, ca atunci când te-ai îndrăgosti, iar lumea s-ar esențializa într-o singură făptură.)

Fiecare amănunt e cel mai important, mai ales respirația, da, ea poate da un anumit colorit al feței, antrenând sângele până în creștetul capului.

(dacă privești mai atent, vei vedea cum puful de pe marginea urechii tresare la anumite gesturi, înfiorat de valurile de emoție pe care trebuie să le îngropi undeva anume, ca să nu iasă prea evident la suprafață. În lumea asta duală, răceala ține loc de suflu. „Cuget, deci exist”, atât. Rien ne va plus.)

Orice sentiment e exclus, ba chiar te poate duce la pierzanie. Atenția exacerbată, calculul și caruselul de strategii pe care celălalt îl poate aduce în joc. Permanenta dilemă și pendularea între extreme, ca un fel de ruletă rusească. Să nu te miri dacă vei căpăta senzația de plutire în gol la o simplă întindere a mâinii celuilalt. E ca un fel de mână a lui Dumnezeu, care te îmbie la cupa cu otravă. Marșezi? A fi sau a nu fi…

poker

sursă foto: gthegentleman.tumblr.com

Decorporalizarea e singura miză, pentru că aici nu există trădare, oricât ar părea de paradoxal. Cu puțin exercițiu, trebuie să devii un supraom. Când ai intrat aici, abandonezi orice speranță, căci singurul tău demiurg e miza. Nu se câștigă pe bucăți, iei totul sau nimic. Ai grijă: ceea ce pierzi tu devine posesiunea absolută a celuilalt. Tot ceea ce îți rămâne e încordarea și iluzia triumfului hic et nunc. Un fel de a fi al timpului care nu înseamnă moarte, ci superioritate în fața celuilalt.

Aer deplin, gros ca un zid și încordare. Masa tăcerii, masa iluziei, puntea răbdării peste marea vânătă a destinului, umflată de așteptare. Căderea în lume a urmat cuvântului rostit, care a dat individualitate fiecărui lucru, fiecărei ființe și morții. Aici, puține cuvinte, cu vioiciunea unui bumerang, agilitatea lui și ținta infailibilă. Trei silabe te omoară și te îngroapă, dar îți salvează demnitatea. Eroul întors acasă pe scut. Respectul de sine, respectul cetății.

Credința că nimic nu se pierde în absolut, atâta timp cât există memoria. Pe zăpada ei, doar urmele pe care să te întorci acasă, pipăindu-le ca un orb. Dacă îl joci cu ochii închiși, ai toate șansele să îl înveți pe de rost pe celălalt, fără ca să-l atingi măcar în treacăt. Vei trece în el pe neștiute și vei putea prelua comanda în cel mai inteligent mod posibil. Jocul cărnii, jocul minții fără suflet.

Lumea lui se desparte în două culori, apus și răsărit, între ele bătaia ascunsă a inimii și pulsul înnăbușit cu puterea minții. Rațiune versus anatomie. Fără păreri de rău și fără răzbunare. Aici înveți să pierzi și să învingi cu toată ființa, fiind vorba despre singurul joc al tău contra ta.

Exclus să joci la cacealma, pentru că n-ai vrea, nu-i așa, să devii chiar tu confuz…

În loc de final:

Toată lumea a auzit de el, dar numai cei puternici îl joacă.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

„Nu te supăra, ai un foc? Da, la inimă”

Nimic nou sub soarele legăturilor periculoase – Newness

Le iubim pe ele, drăcoaicele…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
955 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro