Cronica unei nașteri offline. A mea

Horia Ghibuțiu

7 May 2014

Horia GhibuțiuM-am născut la Praga, în urmă cu 45 de ani, nu pentru că mi-aș fi propus să țip întâia dată în Orașul de Aur al Europei, ci pentru că, știu că e o glumă de pe vremea mea, am vrut cu tot dinadinsul să fiu alături de mama. Și n-aș pomeni despre această naștere, cu nimic mai specială decât a celorlalți pământeni din prezent (7.231.537.525 de suflete, când am verificat eu), dacă doamnele de la Catchy nu mi-ar fi făcut niște urări la care am roșit teribil. Astfel încât, știind că e aniversarea mea și nu pot fi refuzat, am acceptat invitația de a scrie ceva și, în consecință, de a vă plictisi cu un subiect care, în celelalte 364 de zile, e irelevant.

Oricât ar suna de desuet pentru generația online, în urmă cu 45 de primăveri, oamenii se nășteau exact ca și astăzi, când îmi duduie Facebook-ul de urări și-mi dau seama că n-o să le pot răspunde personalizat tuturor, așa că fac diseară un platouaș generic pe wall-ul meu și m-am scos (admit, am jucat pervers, schimbându-mi și poza de profil la miezul nopții, ca să plouă cu like-uri de conveniență!). Pe 7 mai 1969, la miezul nopții, cu 17 ani înainte ca Steaua să-mi ofere cel mai frumos cadou câștigând Cupa Campionilor Europeni, mama se pregătea să mă aducă într-o lume pentru care, firește, eram nepregătit.

Travaliul a fost ca orice travaliu, lung și dureros, cu mențiunea că, în acest caz, a fost și neînțeles – aflată printre străini, mama le învățase limba doar la nivel de politețuri și de utilități stricte. Nici nu prea avusese nevoie să știe ceha la perfecție, întrucât filmele de la televizor aveau subtitrare. Cu vecinele și prietenele ei se descurca acceptabil – cu slovaca vorbea pe ungurește, cu bulgăroaica pe rusește, iar senegaleza avea un păr atât de lung și de frumos încât era poliglot. Precum vedeți, era globalizare și pe-atunci.

de ziua mea, niciun eveniment

Azi, poveștile de pe sosirea mea pe lume, la maternitatea pragheză Sanops, mă amuză. Începând cu faptul că eram inconfundabil – singurul brunet din spital – și continuând cu „botezarea“ mamei, care s-a trezit, pe certificatul meu eliberat de autorități la Ambasada noastră, cu derivarea moțională a formei feminine de la numele de familie, după obiceiul local, devenind Ghibuțiova!

Gata cu dezvăluirile familiale, de fapt doream să vă spun că nu s-a schimbat nimic din vremea în care viața virtuală nu se trăia pe micile ecrane ale unor aparate portabile, ci doar în romanele SF. Nici în lume nu sunt mari modificări. Atunci, rușii invadaseră Cehoslovacia, acum au anexat Crimeea și poftesc la hălci din Ucraina. Aparent, singurul lucru palpabil care diferă e că, de la an la an, lumânările aniversare riscă să coste mai mult decât tortul. Și acum, că v-am zis-o și pe asta de pe vremea mea, îngăduiți-mi să mă aniversez offline, acolo unde viața nu e nici mai bună, nici mai rea decât în spațiul virtual. E doar adevărată.



Citiţi şi

„Ești nebun, însuratule! Mincinosule!”

Am fost dată afară dintr-o relație

Un „hei” târziu

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,406 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro