Cu BMW-ul pe pârtie
Ultima creaţie BMW nu este o maşină, dar cu ea poţi prinde viteză şi lua viraje spectaculoase. Şi nici n-o poţi cumpăra (ediţie limitată), dar o poţi câştiga. Cu condiţia ca în acest sezon să aduni mulţi kilometri de coborâri pe pârtiile din Austria, Germania, Italia şi Elveţia sau să participi la un slalom uriaş în cadrul BMW xDrive Cup. Doamnelor şi domnilor schiori, iată premiile: K2 LTD BMW M Design Editions skis.
Dacă vă întrebaţi ce este K2, atunci aflaţi că este al doilea munte ca înălţime din lume, dar şi numele primului producător de echipamente pentru sporturile de iarnă, pe care gigantul auto l-a ales pentru a crea aceste schiuri ultra-performante, inspirate de modelul BMW, seria M. Regulamentul concursului îl găsiţi aici.
Cum nu poţi urca cu BMW-ul pe pârtie (deşi el poate şi posesorii şi-ar dori), iată că, dacă eşti foarte priceput, poţi lua logoul pe schiuri. Astfel, şi capra, şi varza vor fi mulţumite
.
Şi fiindcă tot vorbirăm de seria M, nouă acesta ne place. Nu costă decât puţin peste 100.000 de dolari şi prinde suta în 4,6 s. În caz că aveţi vreo grabă de moment.
Dar cel mai potrivit şi mult mai accesibil este X5-ul cu echipare completă de iarnă din oferta specială de la Automobile Bavaria.
You want to keep reading, right?
Your tuppence
-
/ 8 January 2012 10:29
Nu ma grabesc
dar tot l – as lua de insotitor Pina la pirtie . Dupa un weekend as preda cheile altui adorator. Este era inchirierilor chiar si pe termen foarte scurt ! 
Mersi pentru knowhow .
My two pennies
Hot Topics
Latest













