Cu ce drept mi-ai furat viața??

Liana Vatamanu

26 September 2016

liana vatamanu (2)L. a fost din prima zi de liceu prietena mea. A fost de parcă ne-am fi știut de când ne-am născut. Locuiam la căminul liceului, pentru că amândouă eram din alte localități. Nu eram în aceeași clasă, însă eram colege de cameră în cămin.

Ea era dintr-o familie înstărită, avea mult mai multe haine decât mine, venea cu pachete care pe mine mă lăsau mască, mâncăruri sofisticate, vânat, prăjituri de tot felul.

Eu… nu aduceam niciodată nimic la pachet de acasă. Nu că nu aș fi avut ce, dar mamei nu-i trecea prin cap că mi-ar trebui ceva, doar mâncam la cantina liceului…

Cât despre îmbrăcăminte, aveam o pereche de blugi, două bluze și ceva lenjerie intimă. Mai că îmi încăpeau într-o sacoșă cu tot cu uniforma sarafan la care aveam o singură bluză, pe care trebuia să o spăl în fiecare seară. Noroc că era din materialul acela „de plastic” și se usca pâna a doua zi. L. avea cinci bluze, câte una pentru fiecare zi, și două sarafane. Eu doar unul. Ea nu spăla niciodată nimic la cămin, le ducea acasă și le aducea înapoi spălate. N-o invidiam. Doamne, o iubeam.

Și azi mai ținem legătura, deși drumurile noastre au avut traiectorii total diferite. Ea s-a măritat imediat ce a terminat liceul, cu cel mai avut băiat de la ea, de acolo, nu cred nici acum că ales de ea. Eu, mult mai târziu, după terminarea studiilor și cu cel ales de mine.

Însă ce vreau să vă povestesc este despre fratele prietenei mele. Știam că are un frate, mai mare cu nouă ani decât ea, care terminase o facultate și era deja pe picioarele lui. Adică lucra, avea o casă a lui, dar nu era căsătorit. Nu-l văzusem niciodată în realitate, doar în poze, dar ea vorbea atât de des și cu atâta dragoste despre el, că mi se părea că deja îl cunosc și, cumva, îl consideram „frate”, mai ales că eu nu aveam unul.

Aveam 17 ani, eram în clasa a XI-a când, într-o zi, la poarta liceului a apărut fratele ei. M-a chemat să-mi facă cunoștință cu el. N-am văzut în el decât fratele pe care mi-l imaginasem. Și așa avea să rămână pentru câțiva ani. El însă n-a văzut în mine o soră. A văzut altceva. N-aveam de unde să știu, eram prea naivă ca să-mi dau seama că scopul vizitelor lui, din ce în ce mai dese, eram eu.

barbat-elegant

Îmi amintesc că, în clasa a XI-a, am fost pentru prima dată la un restaurant, bineînțeles că toți trei și la invitația lui. Habar n-aveam cum să mă comport și urmăream disperată gesturile lor, ca să nu mă fac de râs. Nu știam nici ce vreau să mănânc, așa că a trebuit să aleagă el pentru mine… Dar acum nu mă mai simțeam așa de stânjenită ca la început, pentru că el se comporta cu mine la fel cum se comporta cu sora lui. Protector și familiar.

Cum începusem să mă obișnuiesc cu el, cu vizitele lui, cu invitațiile în oraș în trei, la filme, restaurant, cofetării… începusem și să țin la el chiar ca la un frate.

Apoi L., prietena mea, m-a invitat la ea. Părinții mei au fost de acord doar după ce a venit ea întâi la mine acasă.

Când am mers prima dată, era revelionul din clasa a XII-a. O petrecere cu tineret, organizată la L. acasă. După ora 12 noaptea, a apărut și T., fratele ei. L. îmi spusese că face revelionul cu prietena lui. Mi se părea normal, la noi era doar puștime, 17 – 19 ani, el trecuse de faza asta, știam că are o prietenă încă din timpul facultății și că merseseră la un restaurant.

Când a venit, radia de fericire. Se despărțise de prietena lui. Îi spusese că s-a îndrăgostit de altcineva. În seara aceea și-a făcut curaj și mi-a spus tot ce eu nu am înțeles într-un an și jumătate de când îl știam. „Altcineva” eram eu!

M-a pus rău în încurcătură, pentru că nu știam ce să-i spun. Nu mă simțeam deloc încântată, nu vedeam în el altceva decât un frate și i-am spus asta. Mi-a răspuns că, într-o zi, voi vedea altceva, că se va strădui să văd altceva, că poate nu l-am văzut cu adevărat, știind că are o prietenă… și tot așa.

S-a străduit mult, însă eu am rămas la fel de încurcată și rece. A acceptat postura de frate, doar pentru a fi în preajma mea, încă cinci ani după ce am terminat liceul, cu condiția să fim doar prieteni-frați. Mereu îi spuneam să-și vadă de viață, că nu va fi niciodată nimic mai mult decât o prietenie între noi. Într-un final, a înțeles. Și și-a văzut de viață.

După aproape trei ani în care nu ne mai văzusem decât de vreo două ori, dar mai vorbisem, primesc un telefon în care îmi cerea să ne întâlnim, pentru că are o surpriză pentru mine.

Ne-am întâlnit într-o sâmbătă, într-o cafenea, și chiar m-am bucurat să îl văd, părea fericit, mi-a pus în față un plic cu o invitație la nunta lui. M-am bucurat! Am stat în barul acela cam patru ore, timp în care mi-a povestit despre viitoarea lui soție, despre cum a cunoscut-o, despre ce a mai făcut de când nu ne-am văzut.

Apoi a luat înapoi plicul din fața mea, a scos invitația și un pix, iar peste numele ei a scris apăsat și îngroșat numele meu. Atât de apăsat, că nici n-am mai putut desluși numele ei. Și când a terminat de scris și a ridicat ochii spre mine, am văzut că plânge. L-am întrebat: de ce o faci? Și mi-a răspuns: pentru că trebuie. Nu știu nici azi de ce a trebuit.

Mi-a înapoiat plicul cu invitația mâzgălită, ne-am ridicat și, în timp ce ieșeam din cafenea, m-a privit fix și lung în ochi și mi-a spus hotărât: La nunta mea să nu vii! Invitația era valabilă doar în forma în care o ai acum, cu numele tău.

Am rămas năucă în mijlocul străzii, privind cum se îndepărtează, fără să întoarcă nici pentru o secundă privirea înapoi. Mi-am zis atunci că a fost ultima răbufnire a pasiunii lui, că a lăsat-o în urmă, că vrea să privească doar înainte. Chiar dacă nu mă simțeam vinovată, pentru că niciodată nu i-am dat vreo speranță, mereu discutam ca frații, am fost tranșantă de la început. Ba, mai mult, crezând că a înțeles, îi povesteam despre mine. De unde să știu că răsuceam cuțitul în rană?

La nuntă nu m-am dus, deși L., prietena mea, a insistat mult și eu nu mai știam ce pretexte să inventez. Știa de dragostea lui, dar credea că trecuse, așa cum crezusem și eu.

În seara nunții lui, am dat o petrecere în speranța că n-o să-mi mai revină în minte imaginea lui cu invitația modificată întinsă spre mine și ochii lui plini de lacrimi.

***

După aproape 15 ani de la nunta lui, în biroul meu au ajuns niște acte care mi-au adus aminte de el. Numele, vârsta, domiciliul… erau ale lui. Am vrut să văd dacă mă înșel și am ieșit să mă uit la clientul respectiv. Când m-a văzut, s-a ridicat și a început să înainteze încet spre mine. Zâmbeam. El parcă văzuse o fantomă…

Tu?

Eu! i-am raspuns.

Am vorbit puțin, câte ceva despre fiecare… apoi a plecat.

A revenit după trei zile și m-a rugat să ies la o cafea cu el. I-am spus că nu pot.

Și atunci, mi-a spus acolo, în hol, ceea ce avea de spus.

Cu ce drept ai rămas în viața mea? Cu ce drept mi-ai bântuit zilele și nopțile? Cu ce drept mi-ai umbrit bucuriile? Cu ce drept ești la fel ca acum 20 de ani? Cu ce drept?! Și, mai ales, cu ce drept mi-ai furat viața??

Începusem să tremur, nu știu dacă de emoție sau de… un fel de frică. Erau amestecate. Privirea lui era acuzatoare la modul cel mai clar.

Tot ce-am putut rosti a fost:

Ești nedrept, T. Ți-am spus de la început că nu poți fi decât fratele și prietenul meu. Niciodată iubitul meu. Cu ce drept mă acuzi?

Frica era acum clară. M-am întors fără să aștept răspunsul lui, lăsându-l acolo, în hol. Când am intrat în birou, tremurând, m-am uitat prin geamul ce dădea spre hol. Nu mai era acolo. Ca să scap de frică, mi-am spus că poate a fost doar imaginația mea, totul se petrecuse atât de repede. Dar n-am scăpat de frică, pentru că totul fusese cât se poate de real.

Deşi a trecut ceva timp de atunci, încă îl mai aud: Cu ce drept?…

Pe Liana o găsiţi întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Ema

Săptămânile astea de abstinenţă se numesc în România lună de miere?

Am iubit-o. Am ucis-o

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
16,090 views

Your tuppence

  1. La nunta mea, să nu vii! « DINCOLO DE MINE / 6 November 2016 19:29

    […] Citeste continuarea pe Catchy […]

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Radu / 27 September 2016 1:30

    Cu ce drept sa ceri unui om sa intre intr-o relatie cu tine in lipsa sentimentelor cand tu ai iesit dintr-o relatie pentru acelasi motiv?
    Cu ce drept sa minti si sa te prefaci amic cand tu ai sentimente romantice?
    Cu ce drept sa te casatoresti cu o femeie cand tu esti obsedat de alta?
    Cu drepturile teatrale/superficiale/inchipuite ale histrionicului incapabil de a se pune in postura altuia.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 17 Thumb down 3
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro