Cu ce e ea mai bună ca mine?

Tipadelasocio

20 January 2015

Cu totul. Când pui întrebarea asta spui cel puțin un lucru despre tine: stima ta de sine e pe jos.

N-ai încredere în tine și atunci simți că ea – femeia necunoscută de pe stradă, prietena ta, vecina de la cinci, colega de la job, fosta/ actuala actualului/ fostului tău – e mai bună, mai frumoasă, mai sexi, mai cu potențial financiar, mai simpatică, mai liberă, mai deschisă, mai fără prejudecăți, mai asumătoare de riscuri, spontană, curajoasă, interesantă. Deci mai bună.

Tu te plasezi din start mai jos gândind așa. Prin asta, nu doar îl obligi pe cel căruia îi adresezi întrebarea să facă o comparație, dar și să găsească răspunsuri care să-ți confirme așteptările, și anume că ea, oricare ar fi ea, e mai bună decât tine. Întrebarea asta inoculează un răspuns: că la anumite capitole stă mai bine ca tine. Și atunci, ea într-adevăr poate fi mai bună pentru că nu e cicălitoare, e sigură pe sine, înțelegătoare, se face plăcută, are simțul umorului, e independentă, n-are nevoie de confirmări ca să știe cine e și ce poate.

Cu ce e ea mai bună ca tine? Cu multe, atâta timp cât n-ai încredere în tine, te desconsideri, te plasezi pe o treaptă sau un etaj mai jos și îți imaginezi că cealaltă femeie deține calități ce ție îți lipsesc, e o variantă mai mișto a ta sau una la care nu vei ajunge niciodată.

Atâta timp cât trăiești prin compație, atentă la ce este, face, gândește alta, și nu la tine, la ce poți, vrei și ești, orice femeie o să fie mai bună ca tine, fie că se numește Marilena, Angelina sau Corina, fie că e CEO la o multinațională sau vinde ziare la stop, are doi copii și e divorțată, căsătorită sau celibatară, e adolescentă sau vârstnică, supraponderală sau anorexică, a absolvit trei masterate sau are 10 clase, e tunsă la zero ori are păr lung și bogat, câștigă 10.000 euro pe lună sau 700 de lei din care trebuie să-și plătească și chiria în Grivița, mănâncă de la șaormerie sau de la restaurante din centru, știe rusa, engleza, franceza, araba și japoneza sau are greșeli gramaticale în română, poartă Jimmy Choo cu toc ascuțit sau papuci de plastic de la Obor, face sport de performanță sau tocmai a intrat la dezalcoolizare.

picioare sexi

Cât timp te desconsideri, te vor desconsidera și alții pentru simplul motiv că tu nu te placi, nu dai doi bani sau prea mulți bani pe tine, nu ții la tine, nu-ți convine de tine, nu te iubești și consideri că rolul tău este insignifiant.

Cât preț pui pe tine atât vor pune și alții fiindcă le permiți și le sugerezi cum ar trebui să te trateze. Ba vor pune mai puțin preț fiindcă vor considera că dacă te vinzi așa de ieftin te-ar putea folosi pe gratis, căci, în fond, nu contezi prea mult, nu valorezi prea mult.

Într-adevăr, ea – femeia necunoscută de pe stradă, prietena ta, vecina de la cinci, colega de la job, fosta/actuala  actualului/fostului tău – poate fi mai bună ca tine. Sunt atâția oameni mai mișto ca noi, mai evoluați, atrăgători, asumători, interesanți din multiple puncte de vedere, la fel cum sunt și oameni mai plictisitori, enervanți, egoiști, morți ambulanți, resemnați și triști.

Dar aici vorbeam despre tine și felul tău de a privi situațiile.

Tu de când nu mai contezi pentru tine?

Când ți-ai pierdut încrederea în ceea ce ești și poți?

Multe lucruri încep de la tine, dacă nu chiar toate.

Pe Tipa de la socio o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Pentru fostele care cred că una mai bună ca ele nu există

Nu mai pot

Cami

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
30,285 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro