Cui îi e frică de surorile Boleyn?

Mara Ambrosie

21 September 2010

În 2008, Scarlett Johansson şi Natalie Portman, două actriţe de acelaşi calibru, aceeaşi intensitate, împart un rol principal în filmul de inspiraţie istorică, The Other Boleyn Girl, în regia lui Justin Chadwick.

Dintr-o proporţie egală de dragoste pentru Natalie şi curiozitate faţă de abordarea subiectului istoric al filmului, am apăsat play.

Două ore mai târziu mă întrebam cum voi putea însuma coerent lecţiile filmului. Nici acum nu am răspunsul. Să cităm, atunci, că e mai uşor să cucereşti prin mostre:

„Not by stamping their little feet, but by allowing them to think they are in charge. That is the art of being a woman.”

– aşa se cucereşte un bărbat, spune mama celor două personaje principale, surorile Boleyn. Nu tropăi din picioare, isterică, ci îl laşi să creadă că deţine controlul. Sfat din secolul al 15-lea, şi încă atât de actual…

Film istoric este conturat şi colorat destul de fidel în nuanţele epocii încât să te ţină agrenat în acea realitate, dar şi destul de sucit şi de bolnav încât să te facă să te întrebi dacă realitatea a fost  chiar aceea.

Filmul o urmăreşte atât pe Anne Boleyn, (Natalie) cea de-a doua soţie a lui Henric al VIII-lea, cât şi pe mai puţin cunoscuta sa soră, una din amantele regelui, Mary Boleyn (Scarlett).

Cine este cealaltă fată Boleyn?

Jocul de putere, şi rolul pe care surorile îl joacă în ochii Regelui este atât de schimbător încât nu se ştie care din cele două este „cealaltă”.

Să fie Mary, sau Anne, cea pentru care s-a schimbat relaţia Regatului Marii Britanii cu Papalitatea? Să sperăm doar că Anne Boleyn era la fel de capabilă să substituie divinitatea ca cea interpretată de Natalie Portman. 😉

Să lăsăm lecţiile incomplete de istorie date de un film Hollywoodian şi să trecem la atmosferă, doamnelor:

Rivalitatea dintre femei, surori, şi ciocnirea dintre orgolii iese din fiecare privire pe care cele două actriţe le schimba. Sora mea de lapte şi miere, îi şopteşte Anne surorii sale, printre dinţi – o replică spusă cu atâta miere şi venin încât nu ştii de care să mori mai întâi.

Contrastul dintre firile lor se intensifică pe parcursul poveşti. Lupta se dă între femeia înger şi femeia drac.

Fiecare se foloseşte de armele ei …

  • candoarea şi naivitatea,
  • căldura şi modestia înţeleaptă
vs.
  • pasiunea, orgoliul
  • seducţia periculos planificată

…pentru a primi afecţiunea unui Henric (Eric Bana) cu multe mişcări de pensulă mai atrăgător decât îl înfăţişează portretele vremii.

Mary este aproape daruită de către tatăl său regelui, un sacrificiu parcă adus zeilor pentru a le câştiga bunăvoinţa.

Alegoriile mitologice sau biblice ar putea continua (oaia sacrificată, propriul copil dus spre jertfire etc. etc), dar tind să cred că ar strica un film cu atâta încărcătură erotică şi psihologică.

Iubirea dintre Anne şi Henric e prezentată mai mult drept infatuare pentru el şi o dulce victorie pentru ea, un tango al viscerelor sau un joc de şah purtat de două minţi pierdute în orgolii. Atenţie cine dă şah mat la regină…

Târfele Boleyn, le intitulează cu un calm aparent Regina Catherine de Aragon, înşelându-se asupra unui lucru: adevăratul decadent al filmului şi al istoriei a fost cel care s-a lăsat pasat printre atâtea braţe şi suspine de femei – nimeni altul decât Henric cu cele şase căsnicii nefericite ale sale.

Rezultă un film atent gândit pentru slăbiciunile sexului tare şi tăriile sexului slab:

Femeile vor urmări evoluţia lui Anne, Femeie cu planuri mareţe, uneori poate prea mareţe.

Vom savura fiecare sărut al Înălţimii Sale, empatizând cu fiecare tânără ce îi va oferi mijlocul şi vom suferi fiecare respingere dăruită cu atâta cruzime.

Bărbaţii vor fi regi, seduşi, reduşi la nişte pioni în jocul celor două frumuseţi. Vor vedea o Scarlett Johansson în noaptea nunţii lui Mary Boleyn. Iată o ipostază a actriţei cu care poate nu au fost obişnuiţi, ea fiind rareori aleasă pentru atingerile pudice, reţinute, virginale. Vor dori să-şi ceară dreptul la primae noctis deoarece se crede că în Evul Mediu seniorul avea posibilitatea să o ”cunoască îndeaproape” pe tânăra soţie a supuşilor săi înainte ca aceştia să aibă onoarea.

Sfatul doctorului: să nu vă pierdeţi capul.



Citiţi şi

Binevenită într-o vârstă hibridă – Ghost in the Shell

Simfonia durerii la Casa Albă – Jackie

Cel mai mare protest al femeilor anunţat în SUA, la o zi după învestirea lui Trump

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,742 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro