Cum a ajuns câștig o pierdere

Adriana Manolică

17 April 2015

Adriana ManolicăMarţi, în Săptămâna Mare, mi-a fost furat un aparat foto din geantă. Eram la rând la bancomat. Ţineam poşeta pe umăr şi era aşa cum o ţin mereu: deschisă. Nu mi-e frică de hoţi (culmea!)! Vorbeam la telefon şi îmi ţineam portofelul în mână (pesemne că nu trebuiau să fie în poşetă!). Am văzut cu coada ochiului cum un nene s-a aşezat în urma mea, m-a deranjat că s-a apropiat cam tare şi mi-am luat poşeta în mână. Prea târziu! Îndemânatic hoţ!

Mergeam cu Mateea la o festivitate de premiere unde urma să urce pe scenă să îşi ridice premiul. În grabă mare uitasem să iau un aparat şi l-am înşfăcat pe cel mai la îndemână şi care e veşnic încărcat: cel al Evei – singurul copil pasionat de fotografie din familia noastră. Nu e cel mai bun aparat, nici cel mai nou, dar îşi face treaba. Vorbeam la telefon cu Mircea (care chiar îmi spunea că trebuia să fi luat o cameră abia cumpărată!) şi organizam activităţile zilei: ia copilul nr. 1, du-l la Iulius Mall, apoi copilul nr. 2 merge la premiere, copilul nr. 3 luat de la şcoală şi fugit la o şedinţă cu părinţii la copilul nr. 1 etc. De unde să mă gândesc că în tot acest timp sunt ţintă pentru hoţi?! Oricum, abia la premiere am remarcat lipsa. Aşa că Mateea a fost fotografiată cu telefonul. Nu e cea mai bună poză, dar momentul a fost imortalizat ca să avem ce arăta lui tata – care era la şedinţa cu părinţii…

Nu am avut timp să mă gândesc la pierdere. Nu am avut timp nici să-mi pară rău! Mi-am spus doar atât: să fie primit! Pesemne că nenea avea mai multă nevoie de el! Chiar aşa am gândit şi nu m-am consumat! Ajunsă acasă, mi-am adus aminte într-un târziu şi i-am spus lui Mircea. Parcă îl văd cum îşi ridică ochii de după laptop, mă priveşte pe deasupra ochelarilor şi îmi spune: „Ei, măcar poate acum te înveţi să îţi închizi poşetele! Nu-i nimic! Era, poate, momentul să luăm unul nou!”. Apoi mi-a zâmbit senin. Nici cu Eva nu a fost rău. Mi-a spus că nu înţelege cum de l-am luat taman pe al ei, dar că încă mai crede că nu e pierdut. Cum ar putea cineva să fure?! Cert este că nimeni nu s-a simţit frustrat sau supărat. Şi timpul a trecut, povestea a fost uitată, până în a doua zi de Paşti, când am mers la masă la soacra mea. Atunci ea ne-a oferit cu toată inima un aparat foto pe care chiar noi li-l dăduserăm cadou pe vremea când trăia socrul meu. Tare îi mai plăcea să facă poze! Acum el nu mai e şi ea s-a gândit să i-l dea lui Mihai, ca amintire de la un alt Mihai – bunicul lui. Nu am cuvinte să vă spun ce am simţit când am văzut micul aparat în husa lui neagră!

nu mai fi supărată

Viaţa se exprimă prin energie. E un flux de energie. E suma acţiunilor noastre, e suma emoţiilor noastre, e suma gândurilor noastre. Când apare un dezechilibru, energia nu mai curge, ci se face un nod care blochează tot acest flux. Furtul aparatului a fost o lecţie pentru noi toţi. Dar niciunul nu s-a încrâncenat, deşi puteam să o facem. Nu au fost reproşuri, nu a fost supărare, nu au fost nervi. Şi se pare că am meritat un premiu, viaţa oferindu-ne ceea ce am pierdut: nu un aparat nou (cum nici celalalt nu a fost), ci unul cu mare valoare sentimentală – cel al bunicului! Poate că îl primeam oricum pe acesta, chiar nu ştiu. Dar prea a venit imediat după pierderea primului! Coincidenţă? Poate că da! Dar ce lecţie frumoasă stă în spatele acestei coincidenţe!

Acum mă întreb cum ar fi dacă nu m-aş mai încrâncena pentru orice? Cum ar fi dacă aş lua totul mai uşor? Cum ar fi dacă nu aş mai încerca să controlez totul? Cum ar fi dacă m-aş ierta în avans şi i-aş ierta în avans pe cei ce zic eu că-mi greşesc? Dar ce sunt greşelile dacă nu chiar lecţii şi cum aş putea evolua fără a-mi învăţa lecţiile? Suntem o reţea de oameni legaţi prin fire invizibile şi de nepătruns minţii noastre. Eu – cu hoţul – cu toţi membrii familiei – cu bunicii care mai sunt şi care nu mai sunt – cu voi care citiţi. Şi câţi alţii! Şi hoţul a avut rolul lui în lecţia mea, lecţie pe care v-o povestesc vouă. Acum spuneţi şi voi: cum să nu binecuvântezi această lecţie şi pe cel ce a adus-o?

Citiţi şi

“Foloseşti vreun contraceptiv?” “Menopauza” “Wow, ce noroc!”

Care e primul cuvânt care îți vine în minte când auzi „sex”?

Unde e dragostea? Unde? Unde?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,397 views

Your tuppence

  1. Oana / 17 April 2015 22:42

    Dar daca veti dori sa identificati/prindeti hotul este simplu de vazut pe camerele de luat vederi da la bancomatul respectiv.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Mariana / 17 April 2015 21:30

    Eu sunt fatalista! Nu prea alegem nimic! Ni se intampla…Si articolul asta imi intareste convingerea! Nu vreau , neaparat , sa am dreptate…

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  3. Hartie plantabila / 17 April 2015 18:48

    Fain articolul, e o lectie despre atitudine, despre cum putem alege sa privim intamplarile din viata….

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro