Cum a ajuns din iubită… amantă

Catchy

16 October 2015

Se considera nefericită. În concepţia ei, fericirea se confunda cu pasiunea care mistuie tot în cale, paralizându-ţi creierul şi scoţându-te din albia vieţii pentru a te arunca într-o imponderabilitate vecină cu raiul. Dar pasiunea asta are termen de valabilitate tare redus. În schimb, nu are garanţie… Ultima dată când fusese „fericită”, el se dovedise a fi un prinţ modern, călare pe situaţie numai, charismatic, debordând de cuvinte meşteşugite, din cele care picură în sufletul oricărei femei balsam afrodisiac. Se mutaseră împreună, la ea acasă, iar el venise cu toată liota lui de foste, posibil foste şi posibil actuale, de care nu reuşea să se dezbare, fără însă ca asta să-l împiedice în a o păstra legată la ochi lângă el.

sarut

Odată, însă, reuşise să se smulgă din îmbrăţişarea în care drogul iubirii lui contrafăcute o ţinea prizonieră şi, într-una din puţinele lor excursii chinuite, după o noapte de certuri, îl lăsă în prima benzinărie şi se întoarse acasă singură. Îl despărţeau numai câţiva kilometri de casă, dar el ajunse abia a doua zi. Intră demn. Ea era deja în genunchi. O dădu la o parte teatral, îşi strânse lucrurile şi ieşi trântind dramatic uşa. Pereţii casei ei tremurară. Casa ei. În care el se instalase cu tupeu. Şi o cam murdărise.

Fericirea nu e dintr-o bucată

Aşa că ea renunţase la căutarea fericirii şi se consolase cu o stare de relativă acalmie, iar „nefericirea” devenise filosofia sa de viaţă. O acceptase ca pe o obligaţie morală faţă de sine, ca un scut împotriva suferinţei. Căci, dacă eşti deja nefericit, suferinţa nu prea mai are putere asupra ta. Cel puţin ăsta era raţionamentul pe care şi-l flutura ori de câte ori o apuca amocul şi dorul de ducă. Şi totuşi…

Casa sufletului ei continua şi la câţiva ani de la despărţirea de el să nu fie curată. Ducea greu aceste decizii. De aceea, simţea nevoia unei renovări totale. Să scoată tot ce era vechi şi uzat şi să pună în loc lucruri noi şi durabile, a căror prezenţă să îi dea forţă şi energie, s-o motiveze, s-o scoată din sine… Cum nefericirea-i proverbială se înţepenise undeva pe traseul dintre cap şi torace, începu cu propriul apartament. Casa casei sufletului ei. Acolo unde el intrase încălţat de atâtea ori, iar urmele încă se vedeau tăiate adânc. O reînnoire completă i-ar aduce aminte că schimbarea e posibilă. Şi se puse pe treabă. Aruncă mobila veche, scoase duşumeaua îmbâcsită şi tapetul bătrân. Optă pentru var alb – curat, limpede – pentru pereţii din toată casa şi pentru o podea nouă, la a cărei atingere, talpa sa goală să se înfioare, să tresară, să transmită prin milioane de terminaţii nervoase senzaţia de viaţă nouă în tot corpul său blazat. Să miroasă a curat, a lemn bun, a casă fără amintiri, care aşteaptă să-şi înceapă viaţa.

Şi atunci înţelese că fericirea nu e dintr-o bucată şi, în niciun caz, nu se concentrează în jurul bărbatului de lângă ea, ci se alcătuieşte blând, din bucurii mici, tihnite, din reuşite construite în lanţ şi din renunţarea la încrâncenări şi la decizii radicale.

De aceea, în ziua în care s-au reîntâlnit întâmplător, fără s-o deranjeze sclipirea aurului de pe inelarul său, îl invită scurt la ea şi se iubiră fără cuvinte pe parchetul ei nou, de la Arabesque. Atunci şi de multe ori de atunci înainte, deveni ea una dintre posibilele lui, fără ca asta însă să o mai deranjeze în vreun fel. Căci acum, paradoxal, încetase să mai fie nefericită.



Citiţi şi

Nu știu cum arată fericirea

Să îmbătrânești e un privilegiu, înțelegi?

Răspunsul Irinei

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
8,364 views

Your tuppence

  1. Ana-Maria / 31 October 2015 14:11

    A schimbat doar casa si parchetul, in rest absolut nimic. Tot dependenta de el a ramas.
    Doar s-a obisnuit cu ideea dependentei, si cred ca acalmia ei e doar o renuntare si mai mare la valoarea ei ca persoana.
    Ca daca stii ca nu meriti unul doar al tau, nu te mai chinuie gandul ca nu-l ai.

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
    • Ramona / 27 November 2015 6:58

      Doamnelor, sunt obsedate de visul lui “al meu și doar al meu”. Realitatea bărbătească, în genere, e alta. Da’ e mișto să ne îmbătăm cu apă rece, că vorba aia, cine o să mă mai ia fată bătrână ? De parcă tre’ să te ia vreunul musai.

      Thumb up 1 Thumb down 0
      Reply
  2. Paul / 20 October 2015 16:13

    Nice! Femeia noastra a intors frumos situatia, dar oare demonii si i-a invins? Ca pana una alta EL e un demon al EI, o slabiciune de a EI. Si slabiciunile tind sa se adanceasca in minte si suflet. Tind sa nasca abisuri…

    Thumb up 2 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro