Cum am devenit doamna de fier

Marta Ușurelu

12 March 2015

Marta UșureluM-a întrebat un cititor, acum câteva luni, cum am reuşit să-mi revin după ce am trecut printr-o perioadă grea. Am promis că-i răspund. Acum două zile, un altul mi-a spus că nu mai poţi să-ţi revii după un eşec şi mi-a spus că sunt o optimistă.

Nu cred că este uşor să găseşti puterea să te aduni. Să crezi iar şi iar că mâine este o nouă zi! Cred însă că de fiecare dintre noi depinde cum ne facem viaţă. Şi că pierzi mai mult dacă rămâi jos, convins că nu poţi să faci nimic, decât dacă încerci în fiecare zi să te ridici în picioare.

Scriu din experienţă

Opiniile şi ideile despre care scriu au la baza convingerile la care am ajuns după ce-am trecut prin multe experienţe, şi bune şi rele. Mai mult rele, din păcate, aşa cum se întâmplă în viaţă.

M-am angajat la 18 ani, în primul an de facultate. Părinţii mei s-au numărat printre antreprenori români care au intrat în afaceri fără să fie pregătiţi. Care, prin naivitatea şi încrederea pe care au avut-o în clienţi, colaboratori şi bănci, au reuşit să piardă magazinul pe care-l aveau şi casa pe care au folosit-o garanţie.

Am avut şi câte două joburi ca să pot plăti chiria şi să supravieţuim. Cei care mă cunosc ştiu că ani de zile n-am vorbit decât despre momentul în care voi reuşi să-mi cumpăr propria casă. S-a întâmplat după 8 ani, perioada în care am strâns bani de avans şi am avut grijă de părinţii mei, care n-au mai reuşit să se mai acomodeze şi să înţeleagă realitatea în care trăim.

Am lucrat cu mult drag şi îndârjire ca să-mi cresc poziţia şi salariul! Am avut norocul să am în jur oameni care să-mi deschidă mintea. Să mă ajute cu idei şi recomandări care au valorat mai mult decât orice ajutor financiar aş fi putut primi.

Când am ajuns redactor şef la Biz şi îmi era în sfârşit bine, a venit criza. Acţionarii revistei au decis s-o închidă. Am avut o pornire de moment, le-am spus că vreau s-o preiau eu. Am crezut în echipa şi brandul Biz şi am ales atunci să mă lupt atât cu colaboratorii şi concurenţii din piaţă, cât şi cu propria familie care nu credea că am vreo şansă.

Vinerea Mare

N-o să uit niciodată acea zi. Am făcut în sfârşit primii bani serioşi, după patru luni de zile în care am muncit zi şi noapte. Când am venit vineri la birou am aflat că ne-a fost blocat contul. Nu se plătiseră taxele! Aşa încep migrenele!

Eram acţionar minoritar. Nu ştiam toate detaliile business-ului. Focusul meu era să fac bani. Să fac revista să meargă. Am greşit. Rău. Neştiinţa, încrederea, ghinionul, toate au făcut ca în Vinerea Mare, când trebuia să dăm salariile, banii să fie blocaţi. Pierduţi.

Am plâns. La fel, echipa mea şi familiile noastre. Am clacat. Nu ştiam ce pot promite. Nu aveam ce să fac. Neputinţa m-a încremenit. A fost primul moment în care am crezut că nu mai avem nicio şansă. Am plecat acasă fără să mai vorbim. Nu era nimic de spus…

Când am revenit marţi, după Paşte, am întrebat cine rămâne alături de mine. N-am promis decât că voi face o nouă firmă, pe numele meu, şi mi-am promis că nu se va mai întâmpla niciodată aşa ceva. Că dacă mai pierd vreodată, pierd pe mâna, munca şi greşeala mea!

statuie

Femeie în afaceri

Am făcut proiecte neaşteptate pentru piaţa încremenită din print. Am avut noroc şi am reuşit să ne revenim. Am avut însă “regulat” parte şi de companii care n-au respectat contractul sau care n-au plătit. De concurenţi care ne făceau reclamă nefavorabilă şi de colaboratori care considerau că mă pot intimida, femeie fiind. Unul a venit în redacţie precizându-mi deloc elegant că, dacă nu plătesc la timp, ştie unde să mă găsească.

M-a deranjat atitudinea şi ce spunea. N-avea încredere că-i plătesc? Eu, care am plătit toate datoriile în această viaţă, ale mele şi ale celor din jurul meu? I-am retezat-o sever şi l-am poftit să plece. După ce-am rămas singură, în birou, mi-am dat seama de realitatea situaţiei. Mă ameninţa pentru că eram femeie! Mă vedea slabă şi neajutorată.

M-am enervat. Îmi venea să urlu. Am angajat mai mulţi bărbaţi din acel moment, inconştient. Şi acum, când văd subiecte sau conferinţe despre antreprenoriat la feminin, mă enervez. Chiar nu înţelege nimeni situaţia? Femeile nu pot mai mult decât un coafor sau o casă de modă?

Niciun jurnalist bărbat n-a făcut vreodată un interviu corect cu mine. Despre business! Unii m-au considerat o marionetă şi au gândit că este altcineva în spatele revistei. Alţii, o fiinţă slabă. Iar cei mai mulţi m-au ignorat – ca femeie nu eşti importantă!

Realitatea arată că n-au avut dreptate. M-a chinuit însă mulţi ani această idee şi percepţia asupra femeilor, care persistă încă în piaţă. Sunt conştientă acum de această realitate, aşa cum ştiu exact ce sunt capabilă să fac. Asta nu şterge însă nopţile nedormite, nervii şi comportamentul urât pe care l-am suportat de la unii “gentlemani”. Am învăţat însă din toate: să-mi aleg colaboratorii, să nu lucrez cu bădărani, cu oameni care nu ne respectă munca sau care negociază nesimţit de mult.

Lupta cu neîncrederea

Când eşti antreprenor visezi mult. Crezi că poţi să faci orice. Aşa eram şi eu. Aşa am pornit la drum! Ştiam că este greu să mergi la întâlniri de vânzări, că afacerile sunt afaceri şi trebuie să te lupţi şi pentru cea mai mică victorie. N-am ştiut însă cum e să te lupţi cu neîncrederea. Cum este să te întâlneşti cu interlocutorii pentru interviuri, iar ei să-ţi spună ţuguiat din buze: nu!

Nu aveau încredere că revista va supravieţui, deşi mă cunoşteau. Eram tot eu, jurnalistul cu care colaboraseră atâţia ani. Culmea este că nu pierdeau nimic dacă ne acordau un interviu, dar nu erau dispuşi să facă nici măcar atât…

Cum te ridici după asta? Greu. Fără tragere de inimă şi încredere în tine. Cu un gust amar, amplificat de fiecare dezamăgire în parte. Dar te ridici. Şi dacă mai ciocăni la o uşă, nu ştii niciodată, cineva o să răspundă firesc, Da!

Manager, director de dezvoltare, om de vânzări, prieten şi femeie de serviciu

A trebuit să convingem fiecare furnizor şi interlocutor în parte să lucreze cu noi. Să plătim din datoriile vechi ale revistei ca să putem funcţiona. Am luptat pentru fiecare milimetru de speranţă!

Am fost nevoită să caut tipografie în afară graniţelor, pentru că nu ne primea nimeni în ţară să tipărim decât cu banii jos. Radin a fost salvarea noastră! A trebuit să le explic prieteneşte colegilor că biroul nostru este al nostru. Că noi facem şi deranj şi curăţenie. Şi că de noi depinde să fie frumos, şi am dat exemplu de fiecare dată îngrijind biroul în care lucrăm. Cel mai greu a fost să le explic că fiecare detaliu care este “asigurat” by default de companie, cafeaua, administrativele, totul este acum achiziţionat din banii pe care trebuie să-i facem. Şi că expresia “plăteşte compania” nu există în primele luni de antreprenoriat.

Şi în afaceri tot om eşti

Am aflat pe 2 februarie, 2010, că sunt bolnavă. Mi-au ieşit la analize celule de cancer. Nu, de data aceasta n-am clacat. Aveam un copil de doi ani şi o revistă de crescut. Am fost la întâlniri şi în dimineaţa primei operaţii. Nu au reuşit să scoată toate celulele bolnave. Larisa Petrini, lucra atunci la Saatchi&Saatchi, mi-a recomandat un oncolog în Viena. Am adunat bani şi am mers să mă vadă. A urmat a doua operaţie. Din nou, rezultatul era pozitiv. Atunci a venit momentul de panică!

Peste o lună am plecat la a treia operaţie cu teamă. Nu le puteam spune părinţilor, ar fi înnebunit de durere. Aşa că Viena era oraşul în care plecam din nou în “vacanţă”, în acea lună. După patru zile, într-o zi de marţi, doctorul m-a sunat. Mi-a dat vestea mult aşteptată. Sunt bine. În sfârşit! Şi trebuie să refac analizele din trei în trei luni în următorii ani.

Toată această experienţă m-a întărit. Şi îmbătrânit. Dar m-a determinat să mă gândesc ce vreau. Ce-mi doresc. Şi mi-am dat seama că vreau să fac lucrurile bine. Toate, de la cele mici, la cele importante.

Fiecare eşec doare

Când pui suflet în ceea ce faci, doare fiecare eşec. Ustură orice cuvânt urât pe care cineva îl spune despre tine sau brandul tău. Aşa sunt eu. Aşa am fost mereu. Ştiam că avem un număr bun. Că am mai făcut un proiect aşa cum nimeni altcineva nu făcuse în România dar, în loc de aprecieri, primeam nepăsare sau critici din partea unor oameni cărora nici nu le ceream părerea.

Înţelegi târziu că recunoaşterea nu vine când o aştepţi. Nici când ai nevoie de ea. Totul se întâmplă la vremea lui. Trebuie doar îţi faci treaba bine, fără să aştepţi să vină cineva să te ia de mână şi să te ajute. Nu câştigi nimic dacă te plângi cât e de greu. Nimeni nu te înţelege. Dar făcând ceea ce ştii că poţi, îndrăznind să nu renunţi, reuşeşti să avansezi câte puţin, în fiecare zi!

Nu, nu e uşor să-ţi faci propriul drum. Oboseşti şi te consumi trăind măcinat zi de zi de griji, agitaţie, nervi şi frici. Ajungi să fii sever, să ceri de la ceilalţi să fie responsabili şi să respecte înţelegerile şi dead-line-urile. Ajungi să alegi oamenii pe care-i vrei alături pentru că ai o singură direcţie: vrei să-ţi faci viaţă şi activitatea funcţionale!

Momentele grele te ajută să descoperi cine eşti

Nimic nu e uşor în antreprenoriat. În munca cu echipa sau cu clienţii. Şi deşi este frumos şi emoţionant când vezi că oamenii te apreciază, ajungi să înţelegi că ai uitat cum este să te bucuri de un compliment. Când vine cineva şi-ţi spune că eşti bun, că ai cel mai bun produs, aştepţi să urmeze o cerinţă… Dar prin muncă şi greutăţi te întăreşti. Te dezvolţi ca persoană şi reuşeşti să avansezi ca experienţă. Important este să nu clachezi şi să nu uiţi să visezi şi să lupţi pentru aspiraţiile tale.

Am avut o viaţă grea? Privind în urmă ştiu că fiecare întâmplare m-a ajutat să devin ce sunt azi. Şi că din fiecare încercare am mai învăţat ceva despre mine. Nu m-am întrebat obsedant de ce toate mi se întâmplă mie. Nici n-am aşteptat ceva de la alţii. N-aveam de la cine!

Aşa mi-am câştigat încrederea. A mea şi a celorlalţi. Şi am învăţat să-i apreciez şi mai mult pe cei care nu renunţă şi se luptă pentru a-şi face treaba mai bine şi pentru a avea o viaţă mai bună.

Iar dacă cineva îmi spune că scriu motivaţional, mă bucur. Scriu toate aceste rânduri şi sper să ajut prin postările mele. Dacă experienţa, ideile şi opiniile mele te împing să lupţi pentru ce-ţi doreşti, îţi inspiră acea senzaţie frumoasă că se poate, atunci am transmis corect mesajul: nu renunţa! Viaţa nu este aşa cum o visam, dar este frumoasă şi luptându-te cu ea vei descoperi cât de multe poţi să faci.

Nu sunt de fier

Nu, nu sunt de fier! N-am fost şi n-aş putea fi. Sunt doar un om optimist care n-a uitat să se bucure de viaţă şi să preţuiască fiecare moment. Care plânge la filmele şi reclamele bune şi se emoţionează în faţă copiilor. Ştiu însă că tot ce e în jurul meu, e făcut de mine, alături de oamenii în care cred şi pe care-i respect. Că pot să duc multe şi că niciun om care a lipsit de la lecţia de bune maniere nu intră pe lista colaboratorilor mei.

Acest post a apărut pe blogul Martei. 

Citiţi şi

Cafeaua cu tine

Cui i-e frică de 30 de ani? Că mie, nu! (10 de ținut minte)

Ce cauți aici, fetițo?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,092 views

Your tuppence

  1. Luci / 17 March 2015 14:46

    Toate felicitarile din lume! Esti o adevarata lectie de viata!

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  2. Andrei / 16 March 2015 23:14

    Thumbs up! Congrats, my lady!
    Pissy, luati aminte si invatati! Macar ceva, ceva, pe acolo… Material este din belsug!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Roxana Florina Popa / 14 March 2015 16:18

    Un articol scris din viata si nu din carti.
    M-am bucurat sa citesc ca aveam impreuna valori precum increderea, angajamentul pana in panzele albe si bunele maniere. Sunt valori care au disparut din societatea europeana, cea in care traiesc si despre care pot vorbi.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  4. Tiberiu / 13 March 2015 10:49

    Superb articolul, dar am o precizare. Iţi place sau nu, ai gresit. In loc sa faci bani si sa salvezi revista mai bine incercai sa fii … fericita. Nu de fier trebuie sa fie o femeie, nu asta e rostul ei pe lume. Desigur ea poate incerca sa fie orice. Om de afaceri, macaragiu sau fierar-betonist. Poate un avocat ce musca din adversari sau gardian la inchisoare. Da, cultura eurpeana actuala permite asta. Singura problema e ca nu-i functional sa fii barbat daca te-ai nascut femeie. Si asta o confirma bolile noastre si nefericirea cronica in care traim. Toti.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 4 Thumb down 4
    Reply
    • Marta Usurelu / 13 March 2015 11:20

      Draga Tiberiu, multumesc pentru precizare. Regret ca la tine a ajuns mesajul care reiese din comentariu. Sunt multe idei si ganduri in acest post, e drept!
      Am preluat revista pentru ca iubesc acest brand si meseria pe care mi-am ales-o. Am fost si sunt fericita pentru ca fac ce-mi place! Si asta se vede si se transmite in toata activitatea mea!
      Si, daca-mi permiti, n-a fost niciodata vorba de bani sau de a fi femeie ori barbat, cum ai scris. Mesajul este simplu: viata nu e usoara pentru nimeni, dar poti sa faci ce-ti propui daca esti tenace, iti vezi cu pasiune de treaba si nu renunti. Si nu trebuie sa fii de fier, asa cum negru pe alb am scris in incheierea postului.

      Thumb up 6 Thumb down 0
      Reply
    • O femeie / 18 March 2015 10:56

      ”Nu de fier trebuie sa fie o femeie, nu asta e rostul ei pe lume.”
      Trebuie sau nu trebuie… Poate ca e vorba si de alegerile pe care ni le asumăm, nu crezi, Tiberiu ?
      Rostul unui om, fie el femeie sau barbat, este cel pe care îl construiește singur, pentru el…

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply
  5. Vlad Anca / 13 March 2015 8:59

    Multumesc pentru acest articol:) Parca l-as fi scris eu. M-a emotionat si m-a ajutat sa inteleg ca si eu sunt pe drumul cel bun. Mult succes mai departe!

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro