Cum e treaba cu eroii

Mihaela Doina Rădulescu

9 December 2014

mihaela doina radulescuE plină presa de eroi. În România, să crești 3 copii e un fapt de vitejie. Dacă ai și un serviciu pe lângă cei trei iezi cucuieți, ești un eveniment editorial.

Avem nevoie de eroi. De exemple pozitive, care să ne inspire gânduri frumoase, „uite că se poate!”, gen. Uite că poți să ai „realizări extraordinare” și în condiții grele. „Eroul” nu crede că-s extraordinare, că deh, el nu la asta s-a gândit când a făcut cei trei copii și a muncit să-i crească, a înființat o fundație, a pus pe picioare o afacere din nimic sau a supraviețuit tratamentului cu citostatice.

Și ce dacă „eroul” își petrece cea mai mare parte din timp în suferință? Ce dacă ar da fericit clipa de „glorie” contra unei vieți ca a ta sau ca a mea? Uite o frântură din viața lui, în care râde cu toată gura! Uite că și familia care îl susține! E acolo, în poză! Ce dacă înainte de machiaj și coafat au mai oftat o dată cu toții, fiecare cu gândul la grijile lui?

Ăsta e rolul eroilor. Să ne inspire. Eroii nu trebuie să fie oameni ca mine și ca tine, ci oameni cu probleme, amărâți, care au pornit în viață cu un handicap, pe care au reușit să-l depășească, și uite ce bine le-a mers și ce bine se simt ei acum! Și ce frumoși sunt și ce realizări extraordinare au. Important e că „eroul” ne face să ne gândim la „micimea” noastră. La cât de nesemnificative și stupide sunt realizările sau grijile noastre, în comparație cu ale lui. La cât de fericiți suntem noi, pentru că suntem sănătoși. Că avem ce pune pe masa copiilor. Și cu ce le lua tabletă și Iphone 6. Norocoși și proști, pentru că nu știm să ne bucurăm de norocul nostru.

Captain America: The Winter Soldier (2014)

Eroii nu sunt ăi mai procopsiți, cu vilă la malul unei mări și ultimul model de BMW, ci aceia care n-au nimic, dar susțin că sunt fericiți. Că știu să se bucure de ceea ce n-au, pentru că dacă ar avea cât de cât, n-ar mai avea nimic eroic. Care, deși sunt mai puțin favorizați de soartă, „se luptă cu ea și o înving”. Ca jurnalist, am întâlnit nenumărați ”învingători” de acest fel. Supraviețuitori ai cancerului, exact cât să apară în presă. Persoane cu handicap care au îngrijit copii, au înființat fundații, au început să picteze sau au scris un roman. Care au avut realizări „extraordinare”, în raport cu ceea ce ne-am aștepta de la ei: să-și plângă soarta, continuu.

Să-i admirăm, să învățăm. Ce anume? Păi cam ce am învățat din Cenușăreasa, Albă ca Zăpada și Croitorașul cel Viteaz: că, la naștere, bunurile sunt împărțite în mod inegal. Că unii au și alții nu. Adică unii se nasc în familii îndestulate, au acces la educație aleasă, aniversări vesele, bicicletă cu 5 viteze și vacanțe la Disneyland. Iar alții n-au nimic. Aceștia din urmă, în schimb, au inteligență, curaj, talente nemăsurate, dublate de o hărnicie ieșită din comun și un entuziasm nemaiîntâlnit, care îi ajută să obțină în viață ceea ce ceilalți aveau de la început. Că nu e bine să te naști bogat, pentru că averea strică la suflet: bogații sunt automat răi, vicleni, leneși, hoți și eroi negativi. Săracii sunt frumoși, drepți, inteligenți și eroi pozitivi, după ce se străduiesc suficient ca să ajungă celebri și bogați, adică așa cum erau negativii, de la bun început… Așadar, scopul e același, diferă doar mijloacele. Dacă te lupți pentru ele, ești pozitiv. Dacă le ai de-a gata, ești negativ.

Dar la Zmeul Zmeilor nu se gândește nimeni? La poziția sa ingrată, de a-l pune în valoare pe Făt Frumos? La nefericirea și neîmplinirile lui? La ghinionul de a se fi născut în vârful ierarhiei, obligat să se lupte pentru a-și păstra postul cu prețul vieții, murind de fiecare dată? Dar la Fata Babei, cea urâtă și leneșă, fără de talente și grație? Ei da, dacă s-ar osteni un pic cu make-up-ul și s-ar înscrie la master, ar deveni pozitivă, oricum în competiție cu Fata Moșului, dar în plus ar porni cu un handicap – candidata perfectă la rolul de erou pozitiv!

Dar oamenii obișnuiți? Nu au nici mijloacele negativilor, nici handicapul pozitivilor. Nu se nasc în familii de bancheri, nu cresc cinci copii, sunt bine sănătoși, normali, buni și răi, merg la serviciu, se întâlnesc cu prietenii, respiră, gătesc, călătoresc, se uită la tv și gândesc: „Sunt ok, mă duce și capul, mă și străduiesc – poate nu destul?! Nu cât profesoara aia cu mulți copii și fără salariu, care a apărut la jurnal; și nici cât „diva” aia cu buze umflate și sâni gonflabili, invitată la o emisiune… Dar mă trezesc la 7 dimineața, muncesc toată ziua, alerg… poate într-o direcție greșită?!

Obligați să-și asume normalitatea. Să admire sau să deteste „eroii”, conștienți că nu vor fi niciodată. Să trăiască în tăcere și anonimat, vieți eroice. Că eroic este gestul de a înghiți la nesfârșit „eroii” fabricați de mass media.

Mama mea stă cu ochii lipiți de ecran și uită să mai respire: „Ai văzut?” „Ce să văd?” „Oamenii ăia, săracii, cum n-aveau ei (…) și cum au reușit?…” „Da, mama, i-am văzut – știi câți sunt ca ei, și nu-i vede nimeni?” „Ei, sunt!” mă expediază cu un gest de neîncredere. „Nu mai e nimeni așa CA EI! I-au dat la televizor!”

Puterea asta, a televizorului, e copleșitoare. N-ai cum să-i reziști. Cine e la tv e vedetă. Vorbele îi devin aforisme. Jerry Seinfeld spune că a atins succesul „muncind zilnic”. Wow! Donald Trump zice – ”never give up!”, Drew Barrymore – ”don’t take life too seriously!” Really?! Dincolo de faptul că ne flutură banalități pe post de cugetări memorabile și uneori se contrazic, „eroii” sunt oameni obișnuiți, care au făcut ce făceau dintotdeauna, iar la un moment dat i-a văzut cineva, care a crezut că sunt extraordinari, și a reușit să-i convingă și pe ceilalți de acest lucru.

În era netului și a fb-ului, suntem eroi cu toții. Fiecare dintre noi are ceva interesant de spus, un talent neștiut și clipa lui de glorie – „Cum, nu mă știi? Eu sunt normalul de la 3! Și am o viață perfect normală! Și memorabilă!”

Pe Mihaela o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Măi, fată, nici nu-i de mirare că nu ai noroc!

Exerciţiile răbdării

Ai mei ani 40…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
479 views

Your tuppence

  1. Tudor Dediu / 9 December 2014 19:23

    Ai punctat foarte bine modul in care sunt prezentati in ziua de azi diversi indivizi ca fiind “eroi”. Faptul ca media foloseste termenul ca pe un automatism aproape gratuit este un adevar incontestabil. Cu toate astea, ai omis aspectul central al problemei: toti acesti “eroi” descrisi in presa si la TV cu regularitate nu sunt, in fapt, eroi.

    Da, faptele lor sunt intr-adevar marete si demne de urmat ca exemplu, cu atat mai mult cu cat au pornit cu un handicap in viata. Totusi, aceste fapte ii privesc strict pe ei ca indivizi, eventual pe apropiatii lor. In rest, ceea ce fac nu influenteaza decat in mica masura vietile celor din jur; ori, asta este principala trasatura a unui spirit eroic.

    Exemplele pe care le-ai dat, desi demne de urmat, nu sunt relevante. Erou a fost profesorul care s-a proptit in usa si a fost ciuruit de gloante pentru ca elevii lui sa ramana teferi. Eroi sunt soldatii care se arunca pe grenade sau (intr-un sens pervers) pilotii care isi indreptau in mod intentionat avionul spre navele de lupta inamice.
    In toate exemplele astea, este vorba de indivizi care, prin actiunile lor, au influentat destinele altor oameni fara sa se gandeasca la realizari personale. Ei nu trebuie neaparat sa se sacrifice, dar in mod sigur nu fac ceea ce fac pentru glorie sau bogatii.
    Simo Hayha era un copil de tarani care, atunci cand a fost cazul, a tinut piept de unul singur unei intregi armate. El a supravietuit impotriva tuturor asteptarilor si s-a intors la ferma lui, spunand “Am facut ce a trebuit sa fac, cat de bine am putut”.

    Problema principala este ca majoritatea oamenilor confunda eroii cu vedetele. Dupa cum am incercat sa explic, copilul sarac care a facut avere prin propriile forte sau bolnavul de cancer care a invins boala sunt niste vedete. Ei sunt adusi in fata pentru ca au atras atentia, reprezinta poate niste exemple bune, dar atata tot.

    In incheiere, as vrea sa atrag atentia asupra unui lucru interesant, a propos de exemplul dat de tine. Fat-frumos nu avea neaparat origini umile. De foarte multe ori, el este fiu de crai, sau chiar de imparat, cu o educatie pe masura si plecat de acasa pentru a-si cladi propriul destin. De cele mai multe ori, el se capatuieste ca recompensa pentru actiunile sale. El il omoara pe zmeu pentru ca acesta reprezenta o amenintare, si nu se imbogateste luandu-i averea si pamanturile acestuia, ci ca recompensa pentru faptele sale.
    In marea majoritate a basmelor, faima si bogatia vin ca urmare a actiunilor eroice, si nu reprezinta niste scopuri in sine. Food for thought.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro