Cum l-am cunoscut pe cel mai frumos bărbat din lume

Catchy

3 April 2016

Într-un august liniştit de 2011 primesc un sms: „Mai ţii minte maşinile de carton, A? Oare mai sunt ele pe strada pe care ne-am cunoscut?”

Nicio idee. Nici de maşini, nici de cine mă întreabă. Şi, totuşi, îmi nimerise numele. Cum? Intru în joc, scriu un catren, adaug ca indiciu că e nevoie de un nume şi aştept. Aştept. Răspunde în catren şi adaugă şi numele. R.  Acum am un răspuns şi mi-e clar: nu am nici cea mai mică idee cine e R. Poarte singurul nume de bărbat cu care nu m-am intersectat. Îi zic. Nu-mi mai scrie, nu-i mai răspund, rămân cu misterul. Şi cu un număr de telefon pe care îl salvez: Cine-i R?

Cinci ani mai târziu, în săptămâna lui La mulţi ani din ianuarie, primesc un mesaj. „La mulţi ani, A! Ce mai faci?”

Din nou R. Acelaşi, cine-i R? Din catren în catren îi punctez iar că nu ştiu de unde ne cunoaştem şi promite, totuşi, că va trece prin Bucureşti şi ne vom întâlni din nou, pe aceeaşi stradă.

bărbat trandafir

Rămân cu misterul, dar şi cu o fotografie de astă dată, din profilul de whatsapp care nu face decât să mă sperie. Nu l-am văzut în viaţa mea pe acest om!

Patru luni mai târziu, vine momentul. R îmi scrie din nou, zicându-mi că mă caută pe străzi, dar nu mă găseşte. Pare că îi place poezia. Şi mie la fel. Îi zic să mă caute pe Vlaicu, la ceainărie. El vine de la aeroport, schimb propunerea cu un restaurant, ajungem la Nicoreşti.

Apare R, un om pe care, cu siguranţă, nu l-am mai văzut niciodată, pentru că l-aş fi reţinut. Este poate cel mai frumos şi elegant bărbat pe care-l văzusem vreodată, fără să cred în telenovele. Îl recunosc după poza de whatsapp, dar infinit mai bine. Zâmbeşte, se luminează, mă îmbrăţişează. Mă înroşesc, las capul în jos.

Mă gândesc că mă confundă, dar nu. Pur şi simplu el mă cunoaşte şi eu nu.

Tac, mă uit la el, îi observ detaliile… are unghiile mai frumoase decât ale mele, cu siguranţă e elegant fără să fie siropos, e matur şi cu o bucurie sinceră pe faţă. Îi spun că mă sperie, el zice că putem să o luăm de la început.

Petrecem trei ore, împărţim un desert, vorbim despre orice… meniu, fumat, politică, România, Italia (de unde venea el), vreme, călătorii, ne observăm, ne e bine. Îi spun că el e o surpriză plăcută, el îmi spune că nu m-am schimbat deloc.

Îl întreb dacă mai are timp. Se făcuse ora zece. Mergem două străzi mai departe în galleria de artă în care lucrez. Este surprins. Mă bucur. Suntem chit.

Deschidem albume de artă, bem un ceai, povestim despre orice, fără întrerupere. Este educat, inteligent, cu un calm în jurul lui cum n-am mai văzut de foarte mulţi ani. Mă liniştea şi mă bucura, într-un fel pe care îl crezusem realmente pierdut. A fost cea mai mare supriză a ultimilor zece ani. Un strop de iluminare care a durat patru ore. Mi-a strâns mâna, m-a îmbrăţişat.

Am ascultat Nichita cântat de Nicu Alifantis. Era 31 martie.

Ascultam versurile, ne inspira, răsfoiam o carte, ne bucuram. Era firesc şi simplu. Mi-am recunoscut în el versiunea mea cea mai bună, pe care mi-o demontasem demult.

Mi-a spus că ne întâlnisem cu şase ani în urmă. Înainte ca el să se însoare. Nu-mi aminteam nimic, nu mă conectam la nimic, mă bucuram doar că ne întâlnisem.

Se făcea deja ora două dimineaţă, era vizibil obosit, îl rog să meargă acasă. Ne plimbăm îndelung, vorbim despre case, despre Bucureştiul vechi, despre căldura de mai din martie, despre viitorul primar. Ne-am oprit într-o intersecţie, ne-am îmbrăţişat, mi-a sărutat mâna, şi eu pe a lui, am plecat.

„Am simţit când ai plecat”

„Cum”

„N-aş şti cum să explic. Ca pe o uşurare. A mea, a ta. Nu ştiu.”

Whatsapp nu are emoticon pt uşurare

„Păcat totuşi că nu am făcut o poză”

„În loc de emoticon?”

„În loc de la revedere”

„Te gândeşti că uiţi iar?”

„Sigur nu… dă-mi o adresă de mail dacă vrei. Aş mai scrie.”

„Aş citi, dar nu ştiu cine mai citeşte.”

„:) Vom rămâne cu simţirea atunci. Şi e bine aşa.”

„Şi cu umbra”

„Şi cu zidirea”

🙂

„Şi cu Nichita cântat de Alifantis. Noapte bună, R!”

„Mă bucur că l-am sărbătorit împreună pe Nichita. Noapte bună, A!”

Screenshot_20160403-115826

Guest post by Adina Huma



Citiţi şi

Nu mai avem timp nici să ne minunăm, nici să așteptăm, nici să iubim

De ce s-a-ntors?

De mâine, te voi uita, dragul meu

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,407 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro