Cum mor bărbații

Andrei Crăciun

11 May 2014

Andrei CrăciunExistă, chiar și în cuprinsul verbului “a muri”, la fel ca în toate celelalte, o artă. Arta de a muri, ba chiar și de mai multe ori într-o viață, se poate, până la o geamandură, dincolo de care doar cei talentați se pot încumeta, învăța. Eu nu cunosc, însă, această artă. Nu o pot descompune. Nu vă pot arăta elementele sale constitutive: uite așa, așa, așa. Pot, însă, să-mi constat, să-mi enumăr decesele, să le nuanțez, poate chiar să le sublimez. Rândurile care urmează spun câteva povești, poveștile sunt categoric ficțiuni. Nu e frumos fiindcă e adevărat, nu e frumos deloc.

1. Ea pleacă și tu o privești plecând, o privești până când nu-i mai rămâne nici umbra siluetei, e noapte deja, nu te poți stăpâni să nu întrebi de câte ore te uiți în urma ei. Întârzii în fața aceleiași scări de bloc, ca și cum tot timpul, timpul acesta care – cum ți s-a tot spus – schimbă perspectiva ar putea trece atunci, tot, deodată. Privești acest bloc – este cenușiu, toate blocurile orașului sunt cenușii. Este blocul în care locuiești, la etajul al treilea. Calculezi câte trepte sunt până la etajul al treilea. Patruzeci și opt. Vei putea urca patruzeci și opt de trepte? Nu știi, nu mai știi nimic. Continui să te gândești la blocul acesta, în el sunt apartamente, iar în apartamente sunt oameni. Te gândești la acești oameni, îi cunoști pe toți după numele mic, fără să știi, de fapt, nimic despre ei, începi să urci. Cumva, ajungi. Scoți cheia, descui ușa, treci din hol în sufragerie. Te așezi pe canapea. Închizi ochii. O vezi, din nou, plecând și toate cuțitele lumii îți intră, unul după altul, în inimă.

aza

2. Ea îți cere să o duci, pentru ultima oară, la aeroport. Este marți, zorii sunt foarte departe și plouă, nimeni nu s-a trezit în orașul acesta – nimeni, doar voi și personalul aeroportului. Înjuri, fără să fii auzit, avioanele și distanțele și viața. Valiza ei alunecă pe asfalt. Valiza are patru roți mici și e ca și cum fiecare dintre acestea ar avea un suflet posedat și toate cele patru suflete posedate sunt aici ca să te rănească, exact ca acei cavaleri ai Apocalipsei, sunt aici ca să vă despartă. Continui să faci valiza să alunce în ploaie. Iei valiza și o urci în portbagaj. Ai părul ud. Și ea are părul ud. “Să nu răcești!”, îi spui. Auzi ce spui: “Să nu răcești!”. Ce stupid! Ea spune că da, nici tu nu trebuie să răcești, să ai grijă. Treci la volan, treci din viteza întâi în viteza a doua în viteza a treia în viteza a patra. Conduci, grăbit, până la aeroport fără să mai spui niciun cuvânt. Nici ea nu spune niciun cuvânt. Vă despărțiți în tăcere, ea trece de filtrele de securitate și înaintează pe tunelul care duce definitiv la îmbarcări. Probabil că nu va spune, în continuare, niciun cuvânt timp de patru ore și opt minute cât se estimează că va dura zborul, nu va spune niciun cuvânt nici măcar atunci când stewardesa o va întreba dacă dorește ceai sau cafea. Patru ore și opt minute – dacă nu se vor înregistra evenimente nedorite. Ce stupid! Te grăbești să te întorci, vrei să eviți traficul de dimineață și îl eviți. Intri în casă, te duci către oglindă. Te uiți în oglindă. În oglindă îți vezi cadavrul.

3. Pe colț, pe atunci, era o cofetărie. În cofetărie intrau oameni, din cofetărie ieșeau oameni. Pietonii înaintau spre Calea Victoriei, studenții și studentele, pensionarii și pensionarele, angajații cu carte de muncă și angajații la negru, până și șomerii, toți treceau pe lângă locul acelei crime, ca și cum nu ar fi putut să o vadă, iar dacă ar fi putut, totuși, să o vadă, nu ar fi putut să o și înțeleagă. Peste oraș zăcea un soare buhăit, cum e câteodată soarele la sfârșitul verii. S-au spus unele cuvinte vulgare, s-au spus unele cuvinte inutile, s-au spus unele cuvinte pe care doar tinerii le mai cunosc. Ea a urcat apoi într-un autobuz, a străbătut orașul, poate că a plâns, dar, la naiba!, viața merge înainte și nu o poți trăi uitându-te înapoi, trebuie să mergi înainte!, înainte!, ea a mers înainte, s-a căsătorit și n-a avut copii. Ai auzit când și când că nu mai trăiește frumos, că timpul n-ar fi iertat-o, că e nefericită, că nici măcar nu ai recunoaște-o dacă ai întâlni-o. Tu îți dai seama că nu vrei și de fapt n-ai vrut niciodată să o mai întâlnești, că tot sângele acelei întâmplări a curs acolo, pe trotuar, că a inundat apoi bulevardele și străzile secundare și în curând întregul oraș, și că nimeni n-a observat, poate unii poeți minori, care oricum nu contează. Orașul e plin de sângele nostru. Nu ne putem opri din atât, trebuie să mergem înainte!, înainte!.

4. Altădată, tu ai intrat în cluburi de noapte unde ai aprofundat relația de onestitate între bărbat și stripteuză. Stripteuzele erau izvoarele a nenumărate tragedii. Îți plăcea să le asculți, dar la ora notei de plată, cel puțin o dată, n-ai avut bani să plătești. Ai sunat atunci toți oamenii care puteau fi sunați din agenda telefonului. Pe atunci telefoanele nu erau inteligente. Erau proaste și fiind proaste nu comentau când le aruncai înspre pereți, nici măcar când le dădeai afară din casă pe geam. Aveai un singur prieten. Singurul tău prieten a venit și a achitat nota de plată. “Suntem făcuți unul pentru altul”, ți-a spus stripteuza, dar nu era așa. “Să nu îmbătrânești, să nu cumva să îmbătrânești!”, ai răspuns. “Voi scrie o nuvelă despre tine”, ai mințit și ai pășit în întuneric nemuritor. Ți-a luat două zile să crezi că ai uitat-o.



Citiţi şi

De ce mai au nevoie copiii pe lângă iubirea părinților lor

Nu se poate să fi fost ea. Decât dacă…

Și poate că și tu ai vrea altceva, dar ce dracu’ o să zică mă-ta şi vecina de la parter dacă-l laşi?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,581 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro