Cum muzica împacă generațiile

Claudia Moscovici

28 March 2013

Corey Hart, unul dintre idolii care făceau inimile adolescenţilor să vibreze în ritmul boxelor date la maximum în anii ‘80, are rădăcini româneşti. Bunicii lui materni s-au născut la Iaşi şi, în 1913, au emigrat în Canada. Nu am fi aflat poate niciodată acest amănunt dacă nu l-ar fi ademenit la dialog prin e-mail Claudia Moscovici, care a scris, inspirată fiind de fiica sa de 15 ani, articolul de mai jos, despre viaţa frumoasă pe care artistul şi-a construit-o în compania muzicii şi a familiei.

Preţ de mai bine de un an, fiica mea în vârstă de 15 ani, Sophie Troyka, a fost obsedată de formaţia One Direction, unii dintre idolii adolescenţilor din generaţia ei. Ea şi prietenele ei cele mai bune, Emily Park şi Emily Hunter (m-au rugat să le scriu numele în articol) mergeau la concertele trupei, le urmăreau postările de pe Twitter sau Tumblr, participau la concursuri radio (unul dintre ele a presupus chiar să îmi decoreze maşina cu fotografii ale formaţiei) şi, desigur, le ascultau muzica la volum maxim, extrem de des.

După ce maşina mi-a fost distrusă (vreau să spun „împodobită”) pentru concurs (pe care fetele nu l-au câştigat, deşi au lucrat la ea timp de două luni, pentru că premiul a fost oferit prin tragere la sorţi) şi după ce am auzit melodia „What Makes You Beautiful” răsunând din boxe din camera fiicei mele de mult prea multe ori, am început să îmi pierd răbdarea. De fapt, în ultimul an mi-am dat seama cu nostalgie cât îmi lipseşte copilăria lui Sophie, când prefera să ne distrăm în familie şi nu să asculte muzică pop cu prietenele ei. La un moment dat, am rugat-o pentru a mia oară să dea muzica mai încet. M-a întrebat: „tu nu aveai o formaţie pe care o adorai când erai adolescentă?”. O, ba da, aveam! Mi-am amintit de formaţiile mele preferate din anii ‘80: Duran Duran, Bryan Adams, Rick Springfield, Laura Branigan, the Pointer Sisters, Irene Cara, U-2 şi alţii. Dar dintre toţi un singur nume mi-a atras atenţia: Corey Hart.

Pe bună dreptate, întrebarea fiicei mele a omorât doi iepuri dintr-o lovitură: m-a ajutat să empatizez cu mania ei pentru One Direction şi a declanşat amintiri legate mai degrabă de cei mai buni ani ai adolescenţei mele decât de cei ai copilăriei Sophiei. Şi, gândindu-mă într-un mod mai optimist, sunt multe motive pentru care să fim bucuroşi şi nu trişti pentru că ai noştri copii cresc, devin mai independenţi şi încep să îşi traseze o viaţă socială şi, în cele din urmă, profesională, proprie.

În loc să suferi de „sindromul cuibului gol”, e mai bine să îţi recapeţi cu această ocazie tinereţea, pe măsură ce viaţa ta începe să se centreze din nou asupra cuplului şi dezvoltării personale, lucru care se întâmpla înainte să ai copii. Atâta vreme cât nu exagerezi şi nu intri într-o nesfârşită nostalgie după zilele de glorie din liceu sau, mai rău, nu te laşi prins într-o criză a vârstei a doua (“asezonată” cu un soţ sau o soţie-trofeu, mult mai tânăr/ă sau cu cheltuieli exorbitante pe maşini şi obiecte pe care nu ţi le poţi permite), cred că a retrăi aspecte din adolescenţa proprie te poate ajuta să întinereşti mental, dacă nu chiar fizic.

În orice caz, am urmat acest fir al gândirii când m-am decis să caut informaţii pe internet despre unii dintre idolii tinereţii mele. Am făcut-o cu emoţii, pentru că m-am temut că mulţi dintre ei fie au murit din cauza unei supradoze, fie au devenit epave din cauza vieţii pe care au dus-o ca membri ai formaţiilor rock (credeţi-mă, am văzut destule episoade din serialul „Where are they now?” de pe VH1 ca toate aceste temeri să fie întemeiate).

Nu intru în detalii legate de artiştii din anii ‘80 care mi-au confirmat bănuielile. Mai degrabă vă mărturisesc că am fost mai mult decât încântată să descopăr că preferatul meu, Corey Hart (Corey Mitchell Hart, născut pe 31 mai 1962) a fost una dintre excepţiile de la regulă. Mai exact, Corey şi-a croit o viaţă „cu de toate”: succes în muzică, o căsnicie solidă şi o viaţă de familie fericită. A fost dăruit de natură cu un fizic atrăgător care l-a transformat în favoritul adolescenţilor din anii ‘80, cu încredere de sine, dar nu şi cu aroganţă, cu abilităţi sociale care să-i permită să-şi creeze conexiuni durabile în industria muzicală (pe care a denumit-o într-un interviu „în forfotă”) şi cu talent muzical, Corey Hart s-a evidenţiat ca idol pop-rock cu piesele sale, Sunglasses at Night, din 1983 (de pe albumul “First Offense”) sau Never Surrender din 1985 (de pe “Boy in the Box”).

La mijlocul anilor ‘80, tânărul artist atingea culmile succesului şi vindea mai bine de 16 milioane de discuri în toată lumea, cu 9 piese în Top 40. în 1984, Corey a fost nominalizat pentru Cel Mai Bun Artist Debutant. Dar, aşa cum solistul însuşi recunoaşte, în cariera oricărui artist sunt urcuşuri şi coborâşuri (şi mai ales, aş adăuga, atunci când aşa-numitele coborâşuri se măsoară de fapt în culmi ale succesului la rândul lor):

Am trecut prin tot ce poate trece un artist de-a lungul carierei. Oricine, de la Elton John la Steve Winwood, trece prin momente de apogeu şi prin decăderi. Dacă te iluzionezi cu gândul că sunt doar urcuşuri, eşti naiv. Iar eu sunt un om cu minte. V-aş minţi spunând că n-au fost momente dureroase. Dar am putere interioară şi cred cu tărie, aşa cum scriu şi în cântecele mele, că poţi găsi consolare şi refugiu în tine însuţi” (Comunicatul de presă dat de casa de discuri Sire în 1992).

Plecată fiind din România comunistă la începutul anilor ‘80, am fost atrasă ca de un magnet de videoclipul piesei Sunglasses at Night al lui Corey din 1983. În clip, nu doar că apărea solistul, extrem de atrăgător, dar se făceau şi aluzii la unul dintre romanele mele preferate legate de opresiunea totalitaristă (din care, culmea, familia mea tocmai scăpase) – „1984” al lui George Orwell.

După ce m-am uitat la videoclipurile lui Corey Hart, i-am citit şi câteva dintre interviuri, atât din anii ‘80, cât şi mai recente. Şi chiar şi acum, decenii mai târziu, am fost impresionată de modestia şi inteligenţa cu care vorbeşte, de lejeritatea cu care se exprimă (Corey este născut în Montreal şi şi-a petrecut copilăria în Mexic, aşadar vorbeşte fluent engleza, spaniola şi franceza) şi, mai presus de toate, de modul extraordinar în care a reuşit să echilibreze o carieră spectaculoasă de star rock cu o viaţă liniştită de familie. Deşi a fost foarte apropiat de mama lui, Mina, căreia i-a dedicat primul album, a fost marcat puternic în decursul vieţii şi mai ales al copilăriei de absenţa tatălui din viaţa sa. Şi poate că asta explică parţial de ce a fost atât de hotărât să le fie un bun tată celor patru copii ai săi şi un partener devotat soţiei sale, Julie Masse. Ori de câte ori a existat o tensiune între muzică şi atenţia acordată familiei, Corey a pus-o pe primul plan pe cea de-a doua.

Iar la baza acestei vieţi tihnite de familie stă dragostea pe care Corey şi Julie o împărăşesc de aproape 20 de ani. S-au cunoscut în 1993, când au fost co-prezentatori la Premiile Juno. Julie era nu doar o femeie frumoasă, ci şi o cântăreaţă talentată pe scena canadiană şi obţinuse două discuri de platină pentru albumele sale „Julie Masse” şi „A Contre Jour”. La sugestia managerului lui Julie, cei doi au început o colaborare pentru un album în limba engleză. Corey a compus cinci cântece interpretate de Julie pe albumul „Circle of One”. Iar viaţa profesională şi cea personală s-au împletit armonios, pentru că tinerii s-au îndrăgostit. Au început să iasă împreună în 1994 şi s-au căsătorit în 2000. Au trei fiice (India, Dante şi River) şi un fiu, Rain. Au continuat să îşi dedice timpul muzicii, dar au pus pe primul plan familia. Şi au creat un veritabil sanctuar ţinut la adăpost de ochii publicului într-o casă superbă pe plaja din Nassau, în Bahamas. 

Iar asta demonstrează că le poţi avea pe toate ca star rock, dacă ai grijă mai întâi de viaţa personală. Într-un interviu recent, Corey declara că nu înţelege cum celebrităţi precum Angelina Jolie şi Brad Pitt pot să îmbine cariera cu îngrijirea celor aproape 15 copii. Şi recunoştea că i-a fost greu să se concentreze asupra celor patru copii ai săi şi să susţină în acelaşi timp concerte în toate colţurile lumii.

Bineînţeles, deşi a fost un familist convins, Corey şi-a urmărit în continuare scopurile profesionale. În 2002, Seymor Stein i-a oferit Siena Records (parte din Sire/Warner Music Canada), prin intermediul căreia a lansat-o pe tânăra solistă canadiană născută în Haiti, Marie-Christine Depestre, care a devenit primul star al Siena Records, cu un stil care reprezintă o îmbinare între blues, pop şi rock. Tot sub aripa Siena Records, Corey însuşi a lansat o nouă piesă în primăvara lui 2012 – „Truth Will Set You Free”. În cântec se vorbeşte despre frica de discriminare şi suferinţa îndurate de cei care trebuie să îşi ascundă orientarea sexuală, iar versurile îi încurajează să fie sinceri şi să nu se teamă să recunoască adevărul. Iar Corey a declarat într-un interviu că melodia vorbeşte despre drepturile omului în general, despre libertatea de a avea o identitate şi o formă de exprimare proprie fără frica de discriminare sau ură.

În 2011, Corey Hart şi-a relansat pagina de Facebook şi se pare că, aşa cum scrie în postările sale recente, urmează să publice o carte despre cariera şi viaţa sa în 2013. O aşteptăm cu nerăbdare! Povestea lui Corey este mărturia faptului că un star al muzicii poate să le aibă, într-adevăr, pe toate îmbinând „atitudinea şi virtutea”, ca să citez titlul celui de-al şaptelea album al său, lansat în 1992.

Citiţi şi

Bun! Și acum, ce fac? Păi, ce să fac?! Mă bucur de viață!

Ne vom bucura mâine, azi suntem prea ocupați

Sex, normal, că doar nu-s chiar așa bou

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,328 views

Your tuppence

  1. simplu, hip-hop – Song of the day | Catchy / 2 December 2013 10:01

    […] idei şi maniere… La fel ca scrisul, ca desenul, ca dansul, ca dragostea şi ura, muzica izvorăşte din adâncul inimii şi prinde contur sub pleoapele noastre închise, după ce ne face […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro