Cum o fi să te cheme Credinţă sau Duminică

31 January 2011

Faith Margaret Kidman Urban, acesta este numelele surioarei de numai o lună a celeilalte fiice a cuplului Nicole Kidman – Keith Urban, pe care o cheamă Sunday Rose. În română, Credinţă Margareta şi Duminică Roza.

Dar Nicole are câte o explicaţie pentru fiecare alegere a primului prenume: Credinţă, pentru că a avut nevoie de ea pe toată durata sarcinii, mai ales dacă aceasta apare mai târzior în viaţă, aşa cum i s-a întâmplat şi bunicii ei, Margaret, care a avut ultimul copil la 49 de ani; iar Duminică pentru că semnificaţia acestei zile s-a schimbat odată cu noua dragoste şi familie – din ziua singurătăţii absolute în cea a bucuriei absolute.

Or fi fiind bune argumentele, dar de ce să-i dai oficial copilului un astfel de prenume? Nu era de-ajuns că unul din cele două nume, Urban, era oricum funny, făcându-le nişte fete de oraş?

Nu-mi vin în minte decât situaţii comice de genul “stai cuminte, Credinţă!” ori “te mişti mai repede, Duminică?”, cât sunt copile. Mai târziu, ţine-te umor involuntar! Ce vină au micuţele totuşi?

 



Citiţi şi

Contractele prenupțiale ale celebrităților

Pe tine te motivează Nicole Kidman să te apuci de sală?

Being the Ricardos

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Mirela Baron / 31 January 2011 14:31

    Pai cu numele astea e acum o concurenta acerba!Care mai de care mai inventiv! 🙂

    Eu le aleg mai mult COGNITIV.Si am incredere in puterea de conectie cu Universul. Mai ales in proprii mei copii, carora le-am dat voie dintotdeauna sa-si exprime in acest sens dorintele. 🙂
    Deci, cu citi mai multi copii, cu atit mai mare sansa unui nume impartit in trei, patru parti si generat toat de atitea capete!
    hahahahaha UN adevarat MELANGE…

    Reply
  2. WZ / 31 January 2011 14:04

    eu n-am o problema cu astfel de nume. ba chiar imi place cum suna Faith si Sunday.

    sau January (as in January Jones), din seria de nume de luni calendaristice deja impamantenite in spatiul ango-saxon: April sau June sau July. sau de anotimpuri, de ex Summer.

    la urma urmelor, daca-ti botezi fiica Wisdom e ca si cum i-ai spune Sophia in alt fel.

    si intre Faith, nume poate mai putin raspandit, si Prudence, nume deja in uz de multa vreme, nu e mare diferenta de approach, nu?

    am o prietena suedeza care si-a botezat fiica Odessa. suna misto.

    am gasit interesante intodeauna numele de indieni nord-americani sau numele din extremul orient, ce sarace ar fi unele romane de aventuri fara astfel de nume…

    imi plac si numele “uni-gender”.

    imi plac la fel de mult si numele “traditionale”. si solutiile gasite de copii de diferentiere intre mai multi vlazi sau mai multe marii sau cristine sau mihaele in aceeasi clasa.

    si imi place si readucerea pe scena a unor nume vechi pentru copii noi: Neagu, Zamfira, Safta.

    Reply
    • Mihaela Cârlan
      Mihaela Cârlan / 31 January 2011 20:56

      Tu nu ai, fiindcă mama ta nu te-a împovărat poate cu un nume greu de dus. Am avut o colegă pe care o chema Sulamita. Pentru maică-sa, un simbol al credinţei şi puterii iubirii, pentru restul, necunoscători, prilej de băşcălie, pentru Sulamita, de depresie, atunci când a mai crescut.

      Despre prenumele Wisdom. Cine a fost Wisdom asta?? Pentru că şi anglo-saxonii normali folosesc tot numele grecesc pentru a ademeni măcar una dintre cele patru virtuţi, sophia, să se aşeze la/în capul copilului. Nici italienii nu folosesc Sapientia, ci tot Sofia. Ia gandeşte-te numai cum ar fi sunat Sapientia Loren? În civilizaţiile mai “proaspete” apar de obicei asemenea excentricităţi.

      Despre Prudence, mă tem că nu înţeleg asocierea cu Faith. Approach-ul însă sigur e la fel de ciudat şi out of place când e vorba să ne “denumim” copiii.

      Despre Odessa, primul gând este acela că şi noi avem fete pe care le cheamă chiar mai generos, Europa, mai ales după aderare :), dar măcar există un personaj feminin, fie el şi de legendă, care a purtat numele. Aşa, şi Tanganika sună mişto, dar naiba ştie ce înseamnă.

      Despre numele de eroi din cărţi. Foarte adevărat. Dar oricât l-aş fi iubit pe Winnetou din carte, mai apoi pe cel din film, interpretat de Pierre Brice, ha, mi-am amintit, tot nu mi-aş fi botezat astfel băiatul. Interesant e una, practic e altceva.

      Despre numele uni-gender, în română nu sunt, ori nu şiu eu, dar şi dacă ar fi tot nu mi se par o alegere fericită. Decât în cazul în care vrei să laşi libertatea copilului să îşi aleagă singur sexul când îşi dă seama ce vrea să fie când se va face mare…

      Cât de mult ne palc numele “tradiţionale” dacă la o adică alegem unul străin şi ne alintăm copilul cu un diminutiv asemenea? Că, de-l cheamă Robert, n-o să-l alinţi Bobiţă, că începe să facă ham-ham.

      Neagu, da, frumos, rar, bărbătesc, dar şi dacă băieţelul nu ajunge ce-am visat pentru el? Safta? Never. Poate pentru că în vacanţele copilăriei petrecute la ţară, am auzit prea des mustrarea bunicii “parcă eşti Safta, călăreaţa, nu stai deloc pe-acasă!”

      Reply

My two pennies for Mihaela Cârlan Cancel

* required
* required (confidential)

catchy.ro