Cum se cheamă când nu mai poţi să plângi?

Luminița Popescu

21 September 2015

luminița popescu nouăÎuuuu! Am 237, îmi pare mult. Ei, ce? Prieteni pe Fb, cum unde? Deschid dimineaţa fereastra cu prieteni. Eu postez un apus aurit, ei postează trandafiri, porumbei, vorbe înţelepte, copii la şcoală, câte-şi-mai-câte.

Ieri, prietena unor prieteni scria că se va sinucide în semn de protest faţă de părinţii ei, comercianţi, care nu o apreciază. Da, azi direct la asta m-am uitat să văd: trăieşte, nu trăieşte? Din câte văd, trăieşte şi e la spital. Pentru moment e bine.

Eu nu cred în revenirile miraculoase, nu. Azi eşti căzut la pământ şi mâine nu mai poţi de fericire? Se numeşte instabilitate psihică. Şăzi cătinel, vindecă-te, nu sări cu scuzele. Nu trebuie să te scuzi în faţa nimănui, pentru nimic. Eşti o fiinţă. Fiinţele sunt firave, uneori proaste, alteori deştepte.

Eu, spre exemplu, nu mai ştiu să plâng. Mi-e atât de dor de un plâns din ăla eliberator, din ăla ce face să-ţi sară cămeşa de pe tine, cu muci şi sughiţuri. Plânsul ăla care, după ce-a trecut, lasă în urma lui curăţenie, plânsul-bilanţ.

Vorbeam zilele trecute cu un prieten pe Fb, cel mai deştept prieten al meu (din ăştia 237) şi-l întrebam: ”Cum se cheamă când nu mai poţi să plângi: împietrire, nesimţire, saturare?” El mi-a răspuns cu un singur cuvânt: Întărire.” V-am spus că e deştept!?

tristete2

De cum mă trezesc dimineaţa, caut ceva frumos: cu ochii, cu urechile, cu toată fiinţa mea. Să mă ţină până seara vie şi trează. Am tot auzit că dacă treci de 40-50 e bun, dar atunci apar bolile astea ucigătoare: cancer, depresii grave. Aaaa, era să uit. Săptămâna asta s-a sinucis cea mai veselă femeie de pe strada noastră, 65 de ani. Răsărit de soare, pe la 5:00, ea se trezeşte, pupă bărbatul, el o întreabă: “Unde pleci?”, ea îi răspunde: “La toaletă.” Merge în livadă şi se spânzură de un copăcel cu picioarele atârnând pe pământ. Babele fac cruce: “A pus necuratul mâna pe ea.” De parcă necuratul ar avea mână…

Complicată e viaţa asta, aud în stânga şi-n dreapta. “Ce aveţi, bre?” De unde complicată? Acum e complicată? Dar când nu avea lumea ce mânca? Când nu mai dovedea popa să-ngroape morţii doborâţi de tifos?

Eu am o metodă a mea. Când îmi dă pârdalnica târcoale, că am şi eu momentele mele, caut un bătrân prin sat şi-l pun să-mi povestească tinereţea lui. Trebuie să ai puţină empatie şi dacă ţi-a mai trebui sinucidere, atâta rău!

Citiţi şi

Alex

33 de lecții banale învățate până la 33 de ani

Gânduri de miezul nopţii

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,329 views

Your tuppence

  1. Livia Blaga / 23 February 2016 14:21

    Am supravietuit, dupa 3 zile de coma. Era in 1979 si eu tanara si suparata mar! Pe un barbat. Nu putea renunta la adevarul lui care nu se pupa cu adevarul meu. Cum a fost dupa? Are dreptate prietenu destept. Iesi intarit, daca scapi.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro