Cum se face, totuși, că mamele noastre nu sunt curve

Lacrima Andra

24 July 2015

Lacrima AndraAș vrea să pot spune că povestea violului  din Vaslui şi reacţia oamenilor de la „talpa ţării”, cum se zice, mă miră. Aș vrea din tot sufletul să pot spune cu mâna pe inimă, că Lucian Boia n-a avut dreptate nici un pic scriind despre români ce-a scris. As vrea, dar nu pot. Aș minți. M-aș minți. V-aș minți. Există câteva tare pe care le cărăm cu noi și nu vrem să le recunoaștem. Poate, dacă le-am recunoaște, am fi obligați să schimbăm ceva. Ori poate suntem prea comozi și tocmai asta nu vrem .

Suntem tributari unor mentalităţi ancestrale cu care ne identificăm, pe care le dăm mai departe, fie şi în minore comentarii. Niciodată poate nu v-aţi gândit cât de toxice sunt aceste “înţelepciuni populare” pentru voi, pentru copiii voştri. Poate ar fi cazul să le denunţăm, să ne delimităm de ele dacă nu, măcar să reflectăm asupra lor, asupra atitudinilor noastre. Ştiu, se vor găsi destui să sară împotrivă. E prea călduţă mocirla în care ne scufundăm încet şi sigur şi prea adormită conştiinţa. Poate măcar pentru cei care azi spun în toată ţara că violatorul e o bestie, nu om, măcar fie şi pentru ei şi tot merită să te ridici a denunţa mentalităţi anacronice cu viaţa. Iar la români încă ele există. Că ne place, că nu.

Rezolvarea violului în anii ‘80

– Aaa, da‘ știi, nu e copilul lui!

– Da‘ al cui?

–  Al unui hăndrălău, iar de aici povestea se bifurca. Fie hăndrălăul fusese un violator care sfârșise la pușcărie, fie fusese o relație consimțită, dar oricum în afara sferei ”normalității unei căsătorii”, dar nu se știau detalii.

Noțiunea cu pricina îmi lipsea. Eram prea copil ca să înțeleg această discuție a adulților, dar termenul avea să însoțească discuțiile multor adulți, de prin birouri ale universităților, până în case modeste, țărănești ale anilor ’80-‘90. Aveam să-l aud mereu pronunțat, legat de bărbați cu multă voință și puțină minte și legat de fete ori femei aflate în situații dificile. Hăndrălăul „de ocazie”, ăla unde se presupunea a fi fost consimțământ într-o relație intimă cu o domnișoară ori doamnă era adeseori pomenit cu o nuanță laudativă în voce. Celălalt, era ticălosul dar, i se găseau mereu scuze: ”Da‘ ea ce-a căutat acolo? Fetele cuminți …”.

Fără să ne dăm seama, am crescut femei într-o Românie în care  a fi femeie e o vină din naștere. Adică într-o mentalitate care ne duce aproape de mentalitatea musulmană a teritoriilor ocupate de ISIS, acum. A fi femeie e o vină. A fi femeie înseamnă o viață restricționată, condamnabilă din bun start. O femeie nu poate fi altceva decât o pramatie orice i s-ar întâmpla. A fi femeie nu înseamnă a fi  om.

De unde și mentalitatea populară, exprimată în zicală: ”Pe drum mergea un om și-o muiere”. (Aceeași zicală aplicată și în cazul rromilor, al căror apelativ neaoș înlocuiește cuvântul muiere. Rromii nu sunt oameni în mentalul colectiv românesc. Sunt doar ei. Femeia nu e femeie, nu e om, e muiere). Doar bărbatul e om. Așa credeau bunicii noștri, părinții noștri. Și noi, în străfundurile noastre chiar dacă nu mai vrem s-o recunoaștem cam tot pe-acolo ne aflăm cu mentalul. Acolo ni-s rădăcinile.

În multe regiuni ale țării, preponderent în Regat, Oltenia şi în Sudul Moldovei, muiere e și vaca, muiere e și scroafa, muiere e și cățeaua. Tot acolo, boul nu e om, nici calului de gen masculin nu i se va zice: ”Omule, hii!”. Doar animalele de gen feminin, alea sunt muieri. Ca formă de respect, unii țărani își mai numeau, în alint, muierile și ”femeie”. Prin Ardeal, fomeia devine muiere la nervii bărbatului. Ori în pumnii lui. Mai puţină vorbă cu trecere la faptă, pe nezise.

Și ele acceptau de multe ori într-o tăcere resemnată, alteori încrâncenată și murmurau pe la colțuri: ”Mila de la bărbat e ca umbra de la că*at”.

Domnișoara D. făcea naveta ca mai toate femeile din zona de unde venea ea. Schimbul II din acea seară  i-a fost fatal. A întârziat la ieșirea din întreprindere, a rămas singură pe drum. Avea 19 ani, era blondă și bine legată. Avea ochii verzi. Muncea de mică, iar mama ei îndurase destule umilințe ca fetele ei să aibă “tată”. Iar ea, D., văzuse toate astea. Când i s-a întâmplat nenorocirea a îndurat cu stoicism. Cum văzuse la mama. Avortul i-a fost refuzat, părinții au alungat-o, societatea a umilit-o prin marginalizare verbalizată, urlată, batjocoritoare. ”Curva” era tot ea. La proces, violatorul ei i-a aruncat în față că, dacă nu era o curvă, ar fi fost în patul ei, acasă. Că ea l-a provocat. Că se răzbună ca o curvă ce e. Individul era ”om serios”, avea acasă trei fete și o nevastă. Bea sănătos la crâșmă cu colegii. Semn bun. Era tovarăș bun, familist convins, ca toți cei din cârciuma respectivă.

Când s-a căsătorit, domnișoara D. avea un copilaș de mână. Lumea era convinsă că avea și ”al doilea pe drum”. Nu-l avea, dar fusese potrivit ca gura românească a lumii să se mai ușureze pe sufletul femeii cu bârfele favorite despre, cine altcineva decât curva-tot-curvă!

– Şi-a făcut milă de ea, vuia lumea după cununie.

–  Cât umbra rahatului?, am întrebat convinsă că sunt deşteaptă.

Fui luată pe sus cu argumentele eterne conform cărora aveam muci la nas. N-aveam. Îi auzisem doar pe adulţii români vorbind. M-am întrebat mereu dacă era absolut exclus ca Domnişoara D. să fi fost iubită de soţul ei, dincolo de povestea violului ei. N-aveam să aflu vreodată.

– Dacă românii sunt aşa buni ca în manual, de ce „mila de la bărbat e ca umbra de la că*at”, de ce se tem unii de alţii, de ce nimeni nu ajută pe nimeni, de ce vorbesc atât de urât unii cu alţii?, fu motiv suficient să fiu trimisă să vizitez holul şcolii şi să risc o notă mică la ora de istorie.

Aveam să-i descopăr pe Ana şi Ion ai lui Rebreanu, personajele  lui Sadoveanu şi să îmi jur că lecturile mele despre bărbaţi şi femei vor fi de acolo încolo, exclusiv  occidentale. Nu că acolo lumea ar fi fost mai bună ori mai omenoasă. Dar era mai îndepărtată de mine. Iar acolo umbra „mirositorului” părea mai verde ca acasă.

violent love

Căsătoria ca siluire în aceeaşi epocă

Se iubiseră, pârdalnică iubire la 20 de ani, bătuciţi cu UTC-ul pe munţi. Discotecă, petreceri, ce mai? – tot tacâmul fericirii comuniste aplicat tinereţilor oamenilor. Doar că iubirea făcuse ochi. Nu, nu de la ochelari. Singurul care nu mai vedea bine era ginerică. Distracţia fusese plăcută. Nu-l costase nimic. Acum era vremea să şi-o asume. Şi cum domnişoara se dusese pe vedere la părinţii lui să-i anunţe boroboaţa, iar la înţelegeri deciseră că „ruşinea cu certificatul  se spală” (nu cel de botez, ci ăla de cununie), se văzu ginerică la altar cu aventura sa de-o noapte,  la beţie.

Au făcut şase copii. Deh, vremuri bizare. Nu tu avort, nu tu planning familial, doar nevoie umană. Nici măcar plăcere, căci ce plăcere mai puteai avea cu femeia şi bărbatul cu care ai fost siluit(ă) a te lua pe viaţă după o greşeală?  Îşi cântau care la spălat de scutece, care trăgând la şaibă: „Două ore de plăcere şi o viaţă de durere”.

Şi acum, la 20 de ani de la aventura lor, ea e tot curva care s-a dat cuiva. Şi chiar de acum îi e bărbat, tot un nenumit rămâne. Dacă sunt nefericiţi, nu societatea e vinovată cu regulile ei, şi nici nepotrivirea lor, ci curva. Ea l-a ademenit pentru că a existat. Ea l-a dus în păcat de parcă şezuse pe bordură şi ceruse plata la sfârşit. El, prostul satului, avea cap doar să nu-i plouă glagoria din nădragi. Dar despre asta nu se spune. El era bărbatul, îşi absolvise vina prin însurătoare fie ea şi siluită. Ea rămânea doar curva ale cărei păcate nu se vor şterge niciodată.

Cu toate astea, mamele nici unuia dintre noi – culmea! – nu sunt curve. Şi mai surprinzător, la români, toate femeile sunt curve, dar nu se ştie cu cine. Probabil singure. Căci bărbaţii sunt bărbaţi şi de zic şi fac întocmai cum zic, şi anume că „ştiţivoice nu are carte”. Deci suntem o societate de curve lesbiene, fondată de doi homosexuali în antichitate, sau cum? Şi dacă-i chiar aşa, când îţi legeni pruncii ce vezi în ei? O viitoare curvă şi un viitor instrument de prăsilă fără judecată? Oameni nu se mai gândeşte nimeni să-i vadă? Ori credem că îi putem vedea astfel doar pe fii şi fiicele altora şi ai noştri scapă? Serios, societate românească!? Mâine fiica ta va fi curva cuiva, iar fiul tău, prostul altcuiva. Aşa-i că suntem “ca la manual”?

Cine nu respectă femeia nu vede în bărbat decât un animal. Că n-ai cum să te naşti tu, bărbat, din nimic. Iar dacă femeia e totuna cu un animal, tu, bărbat născut din ea, tot animal eşti.

Lasă că or cânta ele, clopotele, la Paşte şi atunci şi curva poate-o fi femeie, iar bărbatul s-o lumina. Măcar de la lumânare, cu speranţa să nu-şi arză viitorul.



Citiţi şi

Moartea Lui, învierea noastră

Am fost amantă și mi-a plăcut. Dați cu pietre!

„Jesus is my boss. Amen!”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,192 views

Your tuppence

  1. Purice Claudia / 28 January 2016 5:37

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 3
    Reply
  2. mihaela lungu / 24 July 2015 14:08

    De multa vreme spun ca barbatii nostri isi baga cutitul in neveste, la propriu si la figurat, si isi violeaza fiicele, dar linge talpa primarului la carciuma,sunt fii care isi dispretuiesc mamele pt ca asa au apucat din “educatia”tatalui suprem, sunt tari langa noi unde barbatul admira o femeie pe strada cu mare grija sa nu fie dat in judecata de hartuire sexuala…nu are tupeu nici macar sa o priveasca in ochi, ce o fi atat de greu sa sugrumi prin lege aceste porniri?? ce o fi atat de greu sa ajunga chiar judecatorul dupa gratii pt ca a cutezat sa lase un criminal liber??problema e la varf, nu la talpa tarii, problema e ca nu se vrea, ca talpa tarii e infiltrata la varf, si nu se cuteaza curatirea de acele elemente, distrugem cu mare usurinta si ceea ce este moral si bun, deseori am senzatia ca Romania e dupa gratii(unei mama ce a furat o jucarie nu i s-a permis sa-si ingroape baiatul ) ….vor trece din pacate sute de ani, pana ne vom educa si autoeduca, caci in vinele noastre curge ereditar ipocrizia, minciuna, tradarea, si peste toate lasitatea…caci mai mult curaj are fata aceea violata decat o tara intreaga !!!

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 20 Thumb down 3
    Reply
  3. Miruna / 24 July 2015 10:52

    Nu pot comenta mai mult… Excelenta redare a realitatii!!!

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 18 Thumb down 1
    Reply
  4. Baltariu Alexandra / 24 July 2015 8:32

    Extraordinar articol! Felicitari! Adevarul gol-golut, spus fara menajamente!

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 21 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro