Curajul saltului din cerc

Ioana Steluța Manea

7 June 2015

Manea Ioana SteluţaAzi-dimineaţă, am primit un mesaj în care mi s-a reproșat, cu o tristețe ce se citea printre rânduri, c-am fotografiat nefericirea copiilor, a acelor copii ce căutau prin tomberoane. Mesajul era de la un om care, probabil, tocmai îmi descoperise profilul, uitându-se astfel pe fotografiile postate de mine. I-am scris că-n ochii lor se citea bucuria, o bucurie care pe noi ne înspăimântă, nefericirea fiind mai mult în ochii noştri atunci când îi privim. Ei nu au un punct de referinţă precum al nostru, ei nu ştiu cum e să ai măcar cele minime necesare traiului, bucurându-se din te miri ce… Şi mi-am amintit de textul pe care l-am scris acum doi ani, un text în care am mers cu imaginaţia mai departe, pornind exact de la copiii care caută prin tomberoane…

Am credinţa că există fiinţe superioare multora dintre noi, fie din acest plan, fie dintr-un altul. Fiinţe care ne privesc cu îngăduinţă atunci când noi ne găsim fericirea în oarecare lucruri, lucruri care lor nu le transmit nimic semnificativ. Din punctul lor de vedere, şi noi, aidoma copiilor de ieri, căutăm prin tomberoane. Si-o facem uneori chiar fericiţi. Dar se bucură, poate, în compasiunea lor, de bucuria noastră. Lăsând deoparte analogia cu acei copii, analogie care a fost doar un mic punct de plecare, merg mai departe cu gândul, vorbind, în genere, despre om, fără nicio comparaţie cu-acei copii, tocmai pentru a nu hiperboliza proporţiile.

copii 2

Probabil că acele fiinţe şi-ar dori să accedem către o cunoaştere superioară, să ne cunoaştem întreg potenţialul, să ştim mai mult, să fim mai mult. Dar nu pot interveni în alegerile noastre şi-n evoluţia noastră. Poate că alte entităţi se-ntreabă cum de pământenii ăstia încă mai digeră mediul exterior, încă folosesc maşini de pe vremea lui Pazvante Chioru’, în loc să folosească alte energii subtile, încă folosesc calculatoare în loc să-şi foloseasca mentalul şi, cine ştie, ne privesc, aşa, c-un soi de milă. Trupurile noastre emană un miros, dar simţurile noastre olfactive sunt destul de limitate. Mă pot gândi că acest miros nu e doar în funcţie de ceea ce mâncăm, ci şi în funcţie de ceea ce gândim sau înfăptuim. S-or găsi-n tot universul ăsta fiinţe mult mai senzitive, care percep aceste mirosuri cu toate variaţiile lor. În viziunea asta, trebuie că mulţi oameni, cu orice Armani şi-ar da, miros mai ceva ca cei de care ne ferim noi prin mijloacele de transport în comun. Şi-atunci, mila celor care ne privesc din alte zone e şi mai mare: „Cât de strâmtoraţi trebuie să fie oamenii, încă folosesc cârjele! Se bucură de-o haină nouă sau de-o plăcintă!” Doar că noi nu prea simţim asta, nu prea căutăm în interior, ci doar în exterior, în timp ce adâncimile spiritului ne sunt străine. Unii dintre noi am citit c-ar fi posibile şi alte lumi, dar poate-n fapt e literatură S.F.

copii

Totuşi, intuim, simţim uneori, tânjim alteori spre mai mult, însă suntem fericiţi în îngustimea noastră, căci ne-am adaptat, tinzând să credem eronat că obişnuinţa e prima natură, ba chiar suntem convinşi c-avem largi orizonturi şi că pământul nu e plat, precum era odată-n mintea multora. Nu contează că noi nici ţara nu ne-o cunoaştem bine, darămite planeta, ce să mai zic de alte corpuri cereşti, nu contează că ne-nvârtim ca titirezii prin cutiile de chibrituri aşezate unele peste altele, iar când ieşim din ele alergăm ca nişte marionete după cele inutile, în timp ce-n fapt, fugim tot mai mult de noi înşine. Nu contează că ne omorâm între noi, uneori chiar în numele lui Dumnezeu, nu contează că anual ucidem 23 de milioane de delfini, nu contează că alţii n-au adăposturi sau de-ale gurii, nu contează minciunile şi corupţia, noi suntem civilizaţi şi evoluaţi. Căci trăim în blocuri, zgâriem norii cu ele, trăim în vile cu termopane, înţesate de cutiuţe vorbitoare, ba chiar avem şi avioane.

Noi ne atragem şi ne creăm punctul de referinţă şi, de s-ar putea, am vrea să-l impunem şi altora, de cele mai multe ori cu gânduri bune, dăruind, împărtăşind, iar alteori din ignoranţă; în cazurile şi mai triste, din dorinţa de manipulare.

Şi ne simţim fericiţi, în aplatizarea noastră, bântuind prin tomberoanele vieţii, tocmai pentru că nu am experimentat pe propria piele cum ar fi şi altfel. Pentru că ni s-a inoculat din belşug ideea că suntem doar un trup, cu care ne confundăm şi pe care-l absolutizăm, pentru că nu am avut niciodată curajul saltului din cerc, în necunoscut, curajul abandonului total, cu-acea credinţă puternică de „facă-se Voia Ta, Doamne”, tocmai întru regăsirea deplină.



Citiţi şi

Mi-ai promis

Când el pleacă. De tot

Oameni și sclavi

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
950 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro