Nu a mai făcut dragoste cu ea de, cât să fie, 15 ani? Hai să zicem 13. Locuiesc în aceeași casă, mănâncă la aceeași masă, se șterg cu același prosop de mâini, apasă frenetic pe aceeași telecomandă și folosesc aceeași lamă de bărbierit.
Nu mai dorm însă în același pat de cât să fie, 40 de ani? Da. De 40 de ani nu își mai dau coate viselor și nici nu-și înfruntă coșmarurile în pat.
Încet, încet, spaima de a o lăsa gravidă la fiecare ocheadă și torentul de reproșuri erupând seară de seară, seară de seară: nu sunt bani, salariul e mic, vecina nesimțită care a scuturat preșul pe geam, copiii care nu ascultă și uite Alin a luat 6 la matematică pentru că tu nu te ocupi de el și Maria e obraznică și vorbește urât, cuvinte ridicând un zid, o cazemată crescută în mijlocul sufrageriei; toate astea, spaimele lui și reproșurile ei și lenea lui de a cuceri cazemata de vorbe în spatele căreia se ascundea ea, mai grasă, mai bătrână, mai urâtă, lene și repulsie, în definitiv de ce aș vrea să ajung eu la Julieta asta nevrotică, umflată de ocări, au creat un vid de dorință.
13 ani în care nu a atins-o. Nu a atins-o așa cum trebuie să facă un soț cu soția lui. A ținut-o de mână, de multe ori a ținut-o de mână. Pe stradă. Vecinii cred că se iubesc ca în prima zi. Hahahahaha, așa râde el amar. Nu tare. Ci în sinea lui, în singurul loc unde poate să râdă amar, o sală goală sinea lui, unde se poate dezbrăca de armura de veselie oțelită care îl ferește de lume. Dacă ar ști ei, prietenii, și vecinii, și verișorii, că el nu s-a mai culcat cu nevastă-sa de 13 ani. Sau poate chiar 14, cine mai știe?
Ea știe. Ea știe tot. Notează în jurnalul ei, caietul dictando pe care îl ascunde, crezând că el nu știe unde. A scris acolo așa: labagiul, curvarul, impotentul, nu m-a mai atins de 15 ani.
E nervoasă. Normal că e nervoasă. O femeie cu sexualitatea amputată, a cărei minte nu o lasă să plece, să se ducă la piață și să se încurce cu domnu care vânde brânză. Sau măcar să o lase să fie și ea labagioaică. Dar nu, nu se cade. Mintea ei a pus patru drugi de fier la ușa în spatele căreia putrezește sexualitatea luată prizonieră de o minte bisericoasă. Nu se cade, probabil așa își zice și se uită cu ură la el, labagiul care găsește plăcere în mână, păcătosul care o plimbă pe stradă, strângând-o cu aceeași palmă cu care își mângâie… Doamne iartă-mă.
Se uită la ea cum citește trântită pe fotoliul din sufragerie. De ce nu vrea să facă dragoste cu ea? De ce îi e frică?
Își amintește luna de miere, mă rog, săptămâna, și cât de îndrăgostit era de carnea aia. E atât de aproape, atât de la îndemână. Cum mă să nu te culci cu nevastă-ta, ești cretin? Așa l-ar întreba prietenii. Și el ce să le zică? Ce să le zică decât că…
Revelația îl făcu să scape un ”oh” de surpriză și oroare.
Cum poți să te culci cu maică-ta? Asta le-ar zice. Căci asta au modelat din ea anii care au trecut. O mamă, mama lui, mama copiilor lui, mama pământului, pisicilor, câinilor din cartier, mama copiilor vecinilor și mama răniților.
Mama.
Pe mamă o respecți, o ții de mână, cu ea împarți telecomanda, prosopul, micul dejun, dar niciodată patul.
Mută canalul, pe TV1000. Shakespeare in love, a 12 oară. ”Îți place să te uiți, labagiule?” croncăni mama de pe pat.
Soțul aprobă. Nu ai cum să păcălești o mamă. Ea știe totul despre tine.
Pe Raluca o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Pentru că de atâtea ori m-am dus la muncă cu sufletul frânt
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
