Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Curvo!

6 April 2018

5 aprilie. În fiecare an, la fel.

„Ciudat… amestecând în cafea, bărbatul simți că-și amesteca gândurile, de parcă aburii evadați erau transpirația sufletului. Melodia cunoscută ce se auzea de la etaj deschisese supapa trecutului. O pierduse… știa că timpul nu poate să șteargă tot ce a fost, tot ce a trăit, se simțea gol, dar totodată înghesuit de amestecul sentimentelor. Sigur, el nu greșise cu nimic!…

Își întinse picioarele pe sub masa terasei, zâmbind la amintirea observației ei („nu ești un golan, respectă-mă, respectându-te pe tine ca bărbat, nu așa se stă la masă cu femeia pe care pretinzi că o iubești”)… totul plecase de la el, știa asta. Când „o găsise” pe strada plină de șuvoaiele furtunii, păruse un pui speriat, ploaia lipindu-i hainele de trupul ei frumos construit, cu coada ochilor memorând instantanee din sânii ce păreau că-și pierd cumpătul în alergare… furtuna iscată din senin biciuia pomii, părând că-i ceartă. Oprise mașina instinctiv în dreptul ei, invitând-o înăuntru. Nu departe era un restaurant micuț, dar cochet, unde a invitat-o până la potolirea furtunii. L-a refuzat zâmbind pe sub părul ud, mulțumindu-i și rugându-l s-o lase la primul taxi. Ulterior, destinul a făcut s-o reîntâlnească, povestea lor pornind să se deruleze ca-ntr-un film. Simțea că este Cel mai Iubit dintre Pământeni, invidia și admirația prietenilor hrănindu-i orgoliul de mascul.

Un claxon strident îl scoase din reverie, putând, în sfârșit, să respire! Pufff… câtă emoție răbufni odată cu șuieratul plămânilor, simțind totodată ca niște ace ce trezeau din amorțeală palmele. O iubise cu adevărat? O mai iubea oare? Refuză să lase sufletului dreptul la replică, sorbind încetișor din cafeaua fierbinte… primăvara timpurie scosese lumea în stradă, făcându-l să zâmbească la zâmbetele femeilor tinere ce-l scanau. Era un bărbat bine, chiar de neevitat! Știa că parte din transformarea lui se datora… ei! Nu avea cum să împace trecutul, simțea că tot ce se consumase era proaspăt, de parcă un simplu telefon putea să dea restart timpului. Trecuse mai bine de un an de când îl părăsise. Nu din cauza mea, își spuse… mințea și știa asta. De prea multe ori îl iertase, flirturile lui prostești ce nu le memora, mușcaseră adânc din castelul de nisip. Își strânse buzele, vizualizând momentul când a plesnit-o. Merita! Hmm… vărsă fără să vrea cafeaua pe pantaloni. Cum să recunoască faptul că greșise? Și, mai ales, cum să-și aline sentimentul de neputință, de vinovăție? Refuzase să discute de copii, trântind și vociferând, ca și când a discuta despre un copil era totuna cu a vorbi de cumpărarea unei mașini noi!

Știa că are pe cineva, o urmărea în secret și, uneori, simțea ca se usucă în el sufletul, văzând-o la brațul „lui”. Era altfel decât o știa, veselă, înflorise lângă acel bărbat, se mai și împlinise, fericirea făcând din trupul ei cea mai frumoasă amforă. Și, văzându-l pe celălalt cât de atent era cu ea, nu o dată își reprimase câte o lacrimă… Își îndreptă brusc spatele și-și luă zâmbetul cu care știa că poate cuceri, atunci când de el se apropiară câteva tinere. Vorbeau tare și, practic, nu spuneau nimic. Ea nu era așa… își îndreptă privirea peste stradă și… era ea! Într-o rochiță perfectă, mergea sigură pe ea alături de bărbatul cel nou. Radia frumusețe, căldura, gingășie. Mormăi printre dinți, pălit de-un sentiment de gelozie bolnavă: Curvo…

Morala? Uneori şi-o singură clapă atinsă ca din greşeală poate răscoli nelinişti ca de furtună. Un pas apoi abia şoptit şi-o urmă de parfum pe pleoapa pe jumătate deschisă a destinului, iar răsuflarea pieptului ameţind de-a binelea realitatea clipei… zborul fiind singurul experiment ce mereu are nevoie de-o Ană zidită-n structura sufletului! De ce iubim? Ca să nu lăsăm timpul fără încercarea de a fi fericiți? Să înșelăm moartea? Să uităm de restul lumii? Să strălucim în celălalt? Să ne răscolim ființa cu sentimente, să fim vii? Să dăruim fără să cerem la schimb ceva? Să vrem să știm adevărul din noi… și uneori să ne mințim că dragostea învinge orice obstacol. A iubi pleacă din verbul a fi… pași goi prin falezele de nisip lasă urme efemere, viața e minunat de grea, înfricoșător de primejdioasă atunci când joci poker cu dragostea, miza fiind ziua de mâine în dauna celei de astăzi, ieri fiind mâna moartă fără de care viața n-ar mai avea haz! Avem totuși și nevoie de putin noroc. Neliniștea dragostei e modul în care sufletul te îndeamnă să trăiești viața așa cum simți… nu pe vârfuri îți duci visele, ci, mai degrabă, avid de împlinire, ca un nebun ce înfuleca viața cu tot cu fulgi!

lonely man

Atât de ușor se poate frânge o poveste… Poate părea brusc, dar e precum o avalanșă ce-a adunat tone de căderi de ninsori, de întâmplări ce păreau uitate, de cuvinte strânse și nearse la timp, de gânduri ce nu au putut să urle a vifor pe afară, de gesturi neduse la capăt și de sentimente ce n-au știut să-și găsească propriul liman. Și atât de greu este să mai repari ce nu ai știut să ai grijă să păstrezi, iubirea este ca un ou: odată spart, nu poți face altceva decât să-l folosești, pentru că nu va mai face pui. Dragostea este mereu o poveste ce încă n-a devenit istorie… Niciodată iubirea nu-și potrivește pașii în cadență – știe ea de ce, viața nu-i o cazarmă și nici un veșnic relief de șes, urcăm pe rând dealul Golgotei, așteptând parcă pe celălalt să te tragă înapoi, alături de muzica sufletelor. Iar grav devine atunci când ne căutam arcuș sufletului dincolo de orizontul știut. Și-apoi, liniște… s-auzi sufletul cum umblă desculț prin părul tău, să vrei să-l atingi dar să nu-ți mai saturi privirea de la unduirea gândurilor. În fiecare există acel moment magic când totul se recompune, când glasul firesc al vieții reușește să readucă sufletul în matca sa.

Când iubești, dăruiești… te dăruiești pe tine, fără să pretinzi ceva la schimb, având doar dorul și așteptarea de a fi primit în inima celuilalt. Întotdeauna există o cale, indiferent de momentul vieţii. Credință şi speranță – iată ingredientele, indiferent de cât de nepregătiţi ne găseşte viaţa. Oricât de grea este călătoria spre noi înşine, cu siguranţă însă nu suntem singuri.

Guest post by Victor Bucur

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Despre mizeria de a distribui pentru că-ți pasă

O mai iubea? Da. Mai degrabă, nu!

Te rog să nu pleci astă seară

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,267 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro