Cuvântul/cuvintele anului 2016

Catchy

12 December 2016

Nu putem să ne despărţim de 2016 înainte de a afla care este cuvântul care l-a marcat. Dicționarul Oxford deja a anunţat că anul acesta cuvântul intens folosit în dezbaterile politice referitor la Brexit, dar şi în timpul campaniei electorale din Statele Unite este „post-adevăr”.

„Dintr-un termen periferic, post-adevăr a devenit omniprezent în comentariile politice, folosit de majoritatea publicațiilor, fără nevoia de clarificare sau de definiție”, informează Dicționarul Oxford. Alte formulări care se aseamănă cu această noţiune sunt „post-național” și „post-rasial”, a mai specificat sursa citată.

Noţiunea ar fi apărut la începutul anilor ’90, însă de-abia anul acesta a fost folosit intens în actualul context politic, fiind întâlnit mai ales în expresia „politica post-adevăr”.

woty-1616x468

Alte cuvinte aflate pe lista scurtă au fost „chatbot”, „Brexiteer”, „adulting” și „coulrophobia” — frica de clovni.

Pe de altă parte, Dictionary.com a anunţat, la rândul său, cuvâtul anului 2016 ca fiind „xenofobie” pentru că acest cuvânt a înregistrat în căutări un trend ascendent. De exemplu, pe 24 iunie, după Brexit, cuvântul a fost căutat de sute de useri pe oră.

Anul trecut, în premieră, „cuvântul” anului a fost un emoticon – un chip râzând cu lacrimi.



Citiţi şi

O șansă pentru rezistență – Denial

Putem salva poporul cu televizorul?

Prima vizită oficială la Paris, după 20 de ani de la moartea Dianei

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
209 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro