Da, cu tine vreau!

Roxana Oroian

31 October 2014

Roxana OroianÎn genere, sunt apolitică.

În genere, dacă mi se dă ocazia să îmi exprim părerea, n-o să fiu ipocrită cu mine însămi și n-o să zic ce cred că o să aibă mai multe șanse de izbândă în rândul celor mulți care-ascultă. Dacă mi se dă ocazia să îmi exprim părerea, nu o să fac nimic altceva decât să o exprim. Franc, scurt, adevărat. Pentru că mi s-a dat această ocazie.

Mai există un context care, prin simplul fapt că are pusă-n frunte cu scuipat eticheta de context „politic”, pare cumva să-și denatureze valențele. De ce dacă trecem prin filtrul cinismului mocirlos credem că a ne exprima părerea se convertește deodată în altceva? De ce atunci tindem s-alegem nu feblețea noastră adevărată, ci rămășagul cu care credem c-avem o șansă palpabilă pe lumea asta?

Rămășagul se alege la urmă, că doar așa îi e noima. Întâi și întâi, dacă în piața publică ți se dă șansa să urli în gura mare că ți-e la suflet feblețea (și știi sigur că ea te-a ales deja), aia o să o strigi. Și abia apoi, dacă vezi că lumea se uită câș și începe să ți se taie elanul, când te mai iau o dată la rând să te întrebe de cine ți-e drag și vezi că feblețea aia a ta nu mai e o opțiune, poți să zici, cu jumătate de gură – dar să zici, totuși, dacă ai fost întrebat, că merge și rămășagul ăla în locul ultimei hidoșenii rămase valabile.

contez

Și-acum mai adaug ceva la acest context și îți spun că ți se dă ocazia să-ți alegi feblețea, dar să fie o declarație de dragoste secretă. Nu mai ai paralizia aia a pieței publice și a arătatului cu degetul, dar tot ai superocazia de a spune CUI VREI TU „da, cu tine vreau”. Și doar dacă cine ți-e drag, nu ți-e drag doar ție, ci reușește să ajungă în turul doi, abia apoi să se poată împlini cu adevărat povestea de iubire dintre tine și feblețea ta – sau, fără plasticizări, povestea de simpatie electorat-candidat.

votești

În genere, sunt apolitică.

În genere, îmi place să-mi exprim părerea dacă mi se dă ocazia să fac asta.

În special dacă este vorba de decizii cântărite în câteva zile, exprimate în câteva minute și adjudecate pentru câțiva ani.

De câte(va) milioane de români, rămâne de văzut.

Dar toate acele milioane, de la primul până la cel din urmă om, să intre în cabina de vot în formula de trei-simplă: suflet, conștiință și pix.

Sufletul și conștiința nu ți le ia nimeni. Iar pixul îți e deja dat.

De ce ți-e frică să scrii adevărul TĂU pe hârtie?



Citiţi şi

Exerciţiile răbdării

Of, of, of, artistele astea ale neamului!

M.

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
724 views

Your tuppence

  1. Minimalist Român GM / 31 October 2014 10:41

    Problema a fost, și este, felul de a gândi a generației părinților mei. Cu foarte puține excepții gândesc cam toți la fel. Votul dat în 1990, din celebra duminica a orbului, știm cu toții cu ce beneficiar, acel procent halucinant de peste 85% mă năucește și astăzi. Și-mi spune, dureros, cum vedeau maturii de atunci prezentul și viitorul. Că din trecut era evident că n-au înțeles mare lucru.
    Mi-e teamă că în săptămânile următoare se va repeta acel episod. Ar fi dureros. Ar fi o confirmare a faptului că am avut, și am în continuare, perfectă dreptate când îi caracterizam.

    Alexis de Tocqueville, renumitul diplomat francez, spunea că o revoluție este împlinită doar atunci când elitele vechi au fost complet schimbate cu elitele noi. Se observă cu ochiul liber că la noi în domeniile importante nu s-a întâmplat asta: în cultură (la Academia Română), în justiție (la Înalta Curte și la Curtea Supremă), în medicină, în învățământ (vezi senatele marilor universități și ARACIS-ul unde membri din conducere și nu numai sunt absolvenți de facultăți obscure și subperformante, dar membri în partidele la putere sau ”pupilii” foștilor nomenclaturiști – ei sunt chemați să certifice calitatea în învățământ… hilar, nu?), în sport (vezi câteva federații din sporturile mai reprezentative și să nu uităm de fotbal unde am avut cel mai longeviv președinte din lume…peste 24 de ani de domnie; de Mitică de la Ligă nici nu mai merită să pomenim, dar ai înțeles unde bat) stăpânesc și decid discreționar la vârf cam aceeași oameni din ”89-90.

    http://mnmlistro.blogspot.ro/2014/10/da-hotarat-conflictului-intre-generatii_29.html

    Despre politică nu cred că mai este cazul să mai discutăm.

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro